DAR NOI

Capitolul 29

"Este iubitul tău? E destul de arțăgos. Pune-l la punct până nu-l pun eu!" Îi spune bătrânica iar eu încep să râd.

"Nu, nu e iubitul meu." Când bunicuța aude cuvintele mele, își pune mâinile la gură.

"Cum adică nu e?" Încep să râd.

"Abia ne înțelegem.".

"Pare că sunteți un cuplu.".

"Pare?".

"Da.".

"Ei bine, abia ne suportăm unul pe celălalt." Ea începe să râdă.

"Dacă ați vrea, ați face-o. Se poate vedea chimia dintre voi doi, iar băiatul evita întrebările despre tine. V-am văzut pe geam în timp ce v-ați îndreptat spre intrarea spitalului. Când te lăsase în urmă, începuse să râdă.".

"Nu, nu, chiar nu! Ethan e.. foarte dificil. Uneori, mult prea dificil. Dar știu că nu-și dorește o fată ca mine și nici eu unul ca el. Chiar nu-mi pot imagina pe cineva ca el lângă mine." Îi spun iar ea îmi pune mâna pe picior.

"Draga mea, gândești atât de prost..".

"Mergem?" O întrerupe Ethan, care stătea sprijinit de ușă.

"La revedere!" Mă ridic de pe scaun întreptându-ne amândoi spre mașină, în liniște. Nu-mi dau seama dacă a auzit ceva, însă sper să nu.

Intrăm amândoi în mașină, acesta dând de data asta drumul la radio. Ne punem centura și pornim. Mă las pe spate și-mi deschid telefonul, zărind 7 apeluri pierdute de la un număr necunoscut.

Decid să sun înapoi, chiar dacă îmi era puțin teamă.

"Joe?" Îmi rostește numele o voce necunoscută.

"Eu sunt.".

"Sunt băiatul de ieri.".

"Băiatul de ieri?" Ethan se uită la mine cu o privire ciudată.

"De la chef. Băiatul cu care ai dansat.".

"Aaa." Nu-mi amintesc nimic.

"Da.. Ai vrea să ieșim.. cândva?".

"Desigur.".

"Poți acum?".

"Nu.. Îmi pare rău! Te voi anunța eu." Ethan oprește la un magazin.

"Bine, pa!".

"Pa!" Îi spun și îi închid.

"Cine era?" Mă întreabă Ethan după ce bag telefonul în geantă.

"Nu știu, un băiat.".

"Nu îi știi numele?".

"Nu.".

"Și cum de ai acceptat să te vezi cu el dacă nu știi cum îl cheamă?".

"Mi-a spus că ne-am cunoscut ieri la chef, iar eu nu-mi amintesc nimic și nu am vrut să fiu rea.".

"Să nu ieși cu el. Probabil crede că o să vă futeți de data asta.".

"Poftim?".

"Fii sigură că nu are intenția să povestiți despre copilăria voastră sau despre ce frumoasă e vara.".

"De unde știi tu?" Acesta se uită la mine, dându-și ochii peste cap văzând că nu am nicio reacție.

"Ieri ați dansat amândoi ca niște câini în călduri. El stătea lipit cu..".

"Vorbește frumos!" Îl întrerup.

"Lipit cu testiculele, de poponețul tău, iar poponețul tău, lipit de testiculele băiatului. Iar apoi v-ați fre..".

"Gata!" Îl întrerup iar.

"De ce nu mă lași să continui?".

"Pentru că nu mai vreau să aud.".

"Îți zic doar ce ai făcut aseară.".

"Am priceput. Gata!".

"Nu ți-am spus tot." Îmi zâmbește.

"De ce ne-am oprit la magazin?" Schimb subiectul.

"Să-mi iau un suc. Vrei ceva de mâncare?" Mă întreabă înainte să iasă din mașină.

"Ia niște covrigi cu susan." Ridică o sprânceană la mine dar nu-mi spune nimic și iese din mașină, intrând în magazin.

Îl aștept câteva minute, zărind-o pe stradă pe Emma. Dacă mă vede în mașina lui Ethan? Dacă înțelege greșit? Mă las în jos, înghesuindu-mă lângă scaunul din față.

După câteva secunde, ușa mașinii se deschide, Ethan uitându-se ciudat la mine.

"Ce naiba?".

"O, nimic." Mă ridic rușinoasă, aranjându-mi părul.

Se mai uită câteva secunde dubios la mine și intră în mașină, aruncându-mi punca de covrigi pe picioare.

"Mulțumesc!" Îi zâmbesc iar acesta își pune centura făcând semn să-mi pun și eu centura. Pornește la drum iar deobicei, nu zice niciunul dintre noi nimic.

"Aseară m-ai sărutat." Spune Ethan direct iar eu mă inec cu covrigul. Ethan îmi dă puțin din sucul lui și mă bage pe spate.

"Ai făcut-o doar ca să scap de o psihopată, plus că te-ai enervat pentru că te-a înjurat." Tot nu mă simt mai bine. Era mult mai bine dacă ma înecam cu covrigul si muream. Acum chiar nu-l mai pot privii pe Ethan în ochii.

"De ce mi-ai spus asta dacă tot nu-mi aminteam?".

"Mă simțeam stupid să țin asta pentru mine.".

"Doar ne-am sărutat, nu".

"Ce voiai mai mult?".

"Nimic, doar întrebam." Spun iar apoi îmi astup gura cu covrigi.

"E ca și cum nu s-a întâmplat pentru mine, așa că comportăte cum te-ai comportat până acum." Cum poate să se comporte ca și cum nimic nu s-a întâmplat?

"Ă, da, așa am să fac." Spun iar apoi tăcem amândoi câteva minute.

"Ă, Joe?" Rupe Ethan tăcerea.

"Da?".

"Ă, poți să, ă, să, vii cu mine diseară la ai mei?" Își scarpină ceafa. Era emoționat. Ethan era emoționat?!

"Da, desigur." Îi zâmbesc iar el îmi zâmbește forțat înapoi.

"Serios?".

"Da, de ce nu?" Chiar voiam să-i fiu alături într-o astfel de situație. Știu că nu-și prea iubește părinții, iar singur să se ducă nu e o idee bună. Mă simt specială să-i fiu alături într-o situație de genul.

"Vin la opt să te iau." Îmi spune după ce parchează mașină în fața casei.

"Bine." Îi zâmbesc și ies din mașină, intrând în casă și trântindu-mă pe canapea.

Instagramurile personajelor:
@joeline_sommer
@ethan_.williams
@andrew.drash