Acțiunea se desfășoară la patru ani de la terminarea primului volum.
Josie este acum la facultate și visează să devină medic. A plecat din Vancouver pentru a urma universitatea dorită și pentru a începe o nouă viață. Suferințele violului se resimt p...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
Alerg pe aleea pietruită, dorindu-mi să-mi șterg cu orice forță supraomenească, seara asta din minte. De când i-am ascultat declarația de dragoste a falsului meu iubit, mă simt din ce în ce mai confuză. Încă din liceu a știut să mă tortureze psihic, totul pornind de la ideea că sunt o superficială.
Credeam că am reușit să depășim bariera care ne ținea în loc prietenia și că am ajuns să ne înțelegem cu adevărat. Doar că el a considerat această barieră ca fiind împotriva sentimentelor pe care le avem unul pentru altul sau în cazul acesta, el pentru mine.
Răsuflarea se întretaie cu fiecare pas, aducându-mă astfel înapoi în timp, când alergam împreună cu sora mea ca să ne salvăm de orfelinat. Acum, situația stă diferit, iar sinceră să fiu, nici eu nu știu motivul exact pentru care m-am speriat.
Toți oamenii își doresc să se simtă iubiți măcar o dată în viață. Când iubești pe cineva în mod platonic, iar cealaltă persoană nu este interesată, ajungi să te simți descurajat cu fiecare pas ce-l faci înspre omul iubit. Însă, dacă sentimentele sunt reciproce, atunci iubirea devine înălțătoare. Totul capătă sens, culorile din jurul tău devin dacă e posibil și mai nuanțate, iar păsările îți cântă în cor iubirea.
Exact de asta îmi e frică. Dragostea aduce cu sine și sacrificii. Nu poți fi fericit, fără să renunți la ceva ce iubești. Iar mie mi-e frică că o să fiu atât de îndrăgostită încât dacă o să pierd acel bărbat, nu o să știu pe ce drum să îmi continui călătoria prin viață.
Așa că fug cu toată forța de care sunt în stare, în ciuda strigătelor lui Lucas de a mă opri. Mai am câțiva metri până în fața blocului și decid fără a sta prea mult pe gânduri, ca în această seară să dorm în apartamentului surorii mele.
Mă grăbesc să bat la ușă și sunt panicată de pașii lui care se aud tot mai aproape. Evelyn deschide într-un final, având părul răvășit și la fel și cămașa de noapte pe care o poartă. Obrajii rumeni îmi dau de înțeles că am întrerupt ceva și nici că puteam să mă simt mai prost.
- Josie, ce e cu tine la ora asta aici ?
- Ăăm...O privesc și nu sunt sigură că vreau să o deranjez.
Nu apuc să articulez niciun cuvânt în plus, căci Lucas vine lângă mine și îmi apucă brațul, dorind să mă conducă spre locuința noastră.
- Evelyn, scuze de deranj. Josie voia să te întrebe dacă mai ai...pâine, dar nu e nevoie, am cumpărat eu de la magazin. Scuze din nou de întrerupere, noi o să plecăm.
Sora mea rămâne bulversată în loc, ca apoi să ridice din umeri și să se întoarcă la...în fine, ați înțeles voi.
- Serios ? "Scuze din nou de întrerupere", mai subtil de atât nici că puteai să fii.
Rostesc pe un ton zeflemitor în timp ce cobor scările împreună cu el. Nu mi-a eliberat mână din strânsoarea și simt deja cum încep să se creeze dungi roși.
- Poți să-mi dai drumul la braț ? Mă doare.
Abia acum pare să realizeze că mă ține în continuare de mână. Își lărgește strânsoarea, cât să își coboare mână spre degetele mele, și să mi le maseze în palmă.
Cindy doarme pe canapea, iar Lucas îmi face semn să nu o trezesc. Din două mișcări mă bagă în dormitor și închide ușa în urma lui. Mă trântește pe pat și se plimbă în fața mea, gata să-mi dea o nouă lecție.
- De ce ai fugit ? Dacă nu ești în stare să-ți înfrunți propriile probleme, soluția nu e să îți iei tălpășița.
- Îmi e frică, bine ?! Nu sunt răsfățată, nu sunt superficială, nu sunt un copil. Mi-e al naibii de frică de tot ce se întâmplă, iar tu nu mă ajuți dându-mi un ultimatum.
Se apropie cu pași lenți de mine de parcă aș fi cea mai delicioasă pradă a lui. Privirea i s-a schimbat și nu știu din ce motiv, sunt dispusă să aștept pentru a vedea ce-i trece prin minte. Îmi imobilizează mâinile deasupra capului, în timp ce-și plimbă ochii pe corpul meu firav. Tremur la fiecare atingere. Respirația mi se precipită, iar sentimentele au luat de mult locul rațiunii.
Buzele sale pun stăpânire pe ale mele. Îmi demonstrează prin acest joc al dominației că el este conducătorul, în timp ce eu mă bucur să fiu supusa lui. Coboară cu sărutări pe maxilar, până spre lobul urechii mele, pe care îl mușcă jucăuș.
- Știi cât de dor mi-a fost de tine ? Îmi mărturisește cu glas scăzut. M-am pierdut în lipsa ta și am uitat că omul a fost născut să zâmbească.
Cu fiecare bătaie de inimă, mă gândesc că aș putea să simt ceva pentru el. Ceva ce n-am crezut că există până acum.
Se întoarce spre gâtul meu, plasându-mi sărutări umede și mușcând ușor cu dinții. Semnul pe care mi-l va lăsa pentru a doua zi va fi greu de acoperit. Dar atât timp cât e făcut de el, accept să fiu vânătă pe întreg trupul.
- Atunci de ce te-ai purtat urât cu mine ?
- Fiindcă toți voiau să te aibă. Iar tu erai doar a mea...
Când îi simt mâinile urcându-mi pe sub bluză, ceva din interiorul meu îmi amintește că eu nu mai pot iubi. Nu-l pot lăsa să mă seducă ca apoi să-și bată joc. Eu am rămas un simplu borcan cu cenușă...
* Lucrurile încep să se precipite între ei. Deși nu sunt mare expertă în scene...sexy să le numim, încerc să vă dau cu porția câte una, exprimată cât pot eu de bine în cuvintele mele. Ei bine, ne vedem lunea viitoare ❤️ *
