" Ochii săi mici, ca două semiluni, sclipeau atunci când zâmbea. Iar obrajii săi moi și dolofani creau un contrast dat naibii cu buzele sale mari și pline. Degetele sale țineau strâns o cariocă, desenând într-o carte pentru copii. Și-a ridicat iriși...
Ups! Gambar ini tidak mengikuti Pedoman Konten kami. Untuk melanjutkan publikasi, hapuslah gambar ini atau unggah gambar lain.
"—Te rog, Yoongi. Te rog mult. Nu e ca și cum în fiecare zi te sun și te rog ceva. Ești ultima noastră speranță.
Îl auzeam din cealaltă cameră pe Namjoon Hyung vorbind cu cineva la telefon. Știu că vor pleca în scurt timp într-o vacanță, iar eu nu pot merge cu ei. De asta sunt foarte trist.
Nimeni nu vrea să stea cu mine. Nici măcar Taehyung. Pentru că are nu știu ce prezentări stupide de modă și va fi plecat din țară.
S-au nimerit toți la fix.
Persoana cu care vorbește Namjoon nu pare să vrea să accepte prezența mea, iar asta mă face să îmi las lacrimile să curgă încet peste Mac, ursulețul meu de pluș, primit de la Tae.
"—Tu îl vlei pe Minnie, nu-i așa Mac? Tu îl iu-iubești pe Minnie.
Obrajii mi se înroșeau, iar privirea mi se încețoșa. Sughițam silențios, încercând să nu fac prea mult zgomot. Nu vreau să-l îngrijorez pe Jin Eomma.
Am căutat cu mânuța suzeta mea albastră, dar când nu am dat de ea am început să mă panichez și mai tare. Privirea sticloasă mi s-a întors spre cearșafurile cu Lighting McQueen, căutând micul obiect cu irișii.
Când nu am dat de el am început să plâng și mai isteric, lacrimile udându-mi obrajii și pijamalele. De ce nu mă vrea nimeni? Sunt chiar atât de rău? Nu, nu, nu. Minnie nu este rău. Minnie este un băiat bun.
Am auzit ușa camerei mele cum s-a deschis furtunos, iar ochii mei înlăcrimați au făcut contact cu trupul lui Jin, care s-a repezit spre mine, aruncându-mi ursulețul alb din brațe, poziționându-se în locul lui. Brațele sale mi-au apucat talia, trăgânu-mă la pieptul său și mângâindu-mi părul.
Capul mi s-a afundat în pieptul său, încercând să-mi înăbuș hohotele de plâns. Urăsc faptul că sunt atât de emotiv și de plângăcios, dar little-ul din mine nu se poate abține. Chiar și când nu sunt în little-space tot sunt un tip moale și sensibil. Urăsc asta.
Am mai bocit câteva minute întregi, ascultându-i cuvintele de încurajare ale lui Jin. Părul meu este încâlcit între degetele sale, iar tricoul deja îi este ud. Îi sunt atât de recunoscător că de fiecare dată când am nevoie de cineva el îmi este alături. El și Namjoon. Ei sunt singurii care mai vor să stea alături de mine. Și sunt singurii care îmi știu micul secret. Ei JK și Taehyung.
Sunt singurii în care am încredere că nu o să mă judece și nu o să mă alunge. Ei sunt singurii față de care pot fi eu însumi. Nu îmi este frică că o să râdă când mă comport ca un copil de cinci ani. Lucru pe care îl fac destul de des. Dar procesul de trecere la big-space doare mai tare decât mi-aș putea imagina, deci prefer să stau mai mult în zona mea de comfort.
Oricum sunt înconjurat de oameni care mă iubesc, deci nu am de ce să mă schimb.
