Ellie Potter Și Blestemul Vrăjitorului

Capitolul 12

     Ellie Pov.

   Crăciunul, sărbătoarea bucuriei. O sărbătorești împreună cu familia, vă oferiți cadouri între voi și vă bucurați  de minunatele momente petrecute împreună. Dar dacă nu ai așa ceva? Dacă tot ce iubești se distruge încet încet în fața ochilor? Oare o să lași  sărbătoarea de o parte sau o să sărbătorești singur? Ți-ai face cadouri singur, ai sta la masă cu o singură lumânare luminând plăpând mâncarea pe care nici nu te-ai sinchisit să o faci deoarece nu ai pentru cine, iar la tine nu te-ai mai gândit! Da, ai prieteni, ai un frate iubitor, un naș minunat, dar nu îți  ajunge. Simți lipsa părinților din ce în ce mai mult.
   La asta mă gândeam eu. Stăteam cu o pătură groasă pe mine, cu o cană de ciocolată caldă cu bezele în mână și mă uitam peste pervaz la primii fulgi de zăpadă ce se aștearneau pe pământul înghețat. 
   Nici mirosul delicioaselor fursecuri în formă de braduți și oameni de zăpadă pe care doamna Weasly s-a chinuit să îi gătească, nici sunetul curcanului din cuptor sfârâind și nici bradul împodobit colorat nu îmi înveseleau dispoziția proastă. Pe lângă toate gândurile astea ale mele, Harry mă făcea să îmi pun alte semne de întrebare. Dacă nu cumva devenim malefici, dacă nu cumva vom ajunge ca Voldemort.

   O mână caldă s-a așezat pe umărul  meu, și când m-am întors, Harry se uita zâmbind la mine. Acesta a ridicat pătura cât să se așeze lângă mine și să se acopere și el. 

   — Mă întrebam ce faci. Toată familia Weasley e la masă și Hermione și Sirius. Am împărțit deja cadourile... Nici nu ai venit să îl vezi pe domnul Weasley. E plin de bandaje, dar ne bucurăm că e în viață. A ținut și un toast pentru noi...

   — Eu... doar... îmi e dor de mama și  tata! am spus și mi-am întors capul înapoi spre fereastră

   — Și mie îmi e dor de ei, dar ne avem unul pe celălalt și asta e foarte important. Mai bine împreună decât  separați. Doar suntem gemenii Potter!

   Un colț al gurii mi s-a ridicat automat și Harry observând s-a ridicat vioi în picioare. Mi-a prins mâinile în ale lui și m-a ridicat în picioare și pe mine. M-a sărutat pe frunte de trei ori și m-a tras spre o cameră din apropierea scărilor. Când am intrat, era un perete cu mai multe nume. Din câte mi-am dat seama, era...

   — Arborele genealogic al familiei Black! am spus eu

   Harry a aprobat scurt și a arătat spre numele lui Sirius. Imaginea cu el era... neagră.

   — Mă întreb de ce arată așa.

   — Nu aveți voie aici. Voi, prieteni cu  Sânge-Mâli și Trădători de sânge! am auzit vocea spiridușului de casă, numit Kreacher din câte îmi amintesc din ultima întâlnire cu el

   — Pleacă de aici! Lasă-i în pace! a intervenit Sirius și acesta a plecat bombănind. Văd că ați găsit arborele genealogic. Da... mama a făcut asta când am fugit de acasă la 16 ani.

   — Și unde te-ai dus? a întrebat Harry curios

   — În compania tatălui tău! a spus zâmbind slab. Semanați leit cu părinții voștri. a continuat uitându-se ca un părinte mândru la copiii lui

   — Sirius, putem să îți spunem ceva? am întrebat eu

   — Sigur!

   — Știi, eu și Harry am vorbit și... în visul nostru... când domnul Weasley a fost atacat. Noi nu priveam sau eram acolo... noi eram șarpele ce îl ataca. am spus cu greu

   — Ne e frică, dacă devenim malefici ca Voldmeort? a zis și Harry imediat după mine

   — Dragilor, nu sunteți și nu o să deveniți malefici. Sunteți oameni buni cărora li s-au întâmplat lucruri rele!

   — Ellie, Harry, trebuie să plecăm. ne-a spus Hermione din ușă

   L-am îmbrățișat pe Sirius de rămas  bun și am urmat-o pe Hermione.

                            ******

   După ce am ajuns, ne-am împrăștiat și singurul pe care l-am văzut ultima dată înainte să mă tragă Draco spre el, a fost Harry care vorbea cu Cho. Acesta m-a tras până la cei de la Slyhterin și m-a lipit de perete. Am încercat să îl îndepărtez rușinată deoarece Blaise, Crabbe și Goyle se uitau la noi și fluierau.

   Acesta și-a pus mâinile de o parte și de alta a capului meu și și-a apropiat capul de urechea mea.

   — Haide, putem să ne sărutăm cât Umbridge nu e în castel. îmi șoptește el

   M-am uitat în ochii lui și acesta și-a  apropiat capul de al meu. M-am apropiat și eu, acum fiind la câțiva centimetrii distanță. Ne uitam unul în  ochii celuilalt și în timpul acesta, cei trei prieteni ai lui au plecat. Și-a pus o mână pe obrazul meu și una pe talia mea, trăngându-mă spre el mai tare, fiind sigur că nu mai rămâne deloc spațiu între noi. A început să mă sărute pe toată fața, dar evita să mă sărute pe buze.

   — Nu mă mai tachina și sărută-mă o dată! i-am spus zâmbind

   Acesta m-a sărutat apăsat rânjind mulțumit. Mi-am pus mâinile în părul  lui, ciufulindu-l. Când sărutul devenea mai intens, trei perechi maini m-au făcut să mă despart din sărut. Erau Hermione, Ron și Harry.

   — Mai ușor cu săruturile, Malfoy! Las-o mai moale, ok?! i-a zis Harry lui Draco și am văzut că am început să mergem spre coliba lui Hagrid

   — Ce facem la Hagrid? Nu e plecat? am întrebat ofticată deoarece m-au luat de lângă Draco

   — S-a întors azi! a zis Hermione

   Când am ajuns în fața ușii, am auzit încă o voce înăuntru. Am mers la fereastra deschisă din stânga colibei și  am ascultat conversația. Din o mie de voci, aș recunoaște că asta e vocea lui Umbridge.

   — Te mai întreb o dată și vreau adevărul. Unde ai fost?

   — Am avut probleme de sănătate și  aveam nevoie de aer proaspăt! i-a răspuns Hagrid parcă panicat

   — Locuiești lângă o pădure! În locul tău nu m-aș obosi să îmi mai despachetez bagajele!

   Aceasta a ieșit și s-a întors la castel cu mersul ei de rață. Am intrat la Hagrid și era tot zgâriat pe față.

   — Ce ți s-a întâmplat? am întrebat  noi

   Acesta ne-a făcut loc să ne așezăm și l-am ascultat.

   — Dumbledore m-a pus să găsesc uriași, știți voi, pentru că avem nevoie de ajutor împotriva lui Știm-Noi-Cine. Dar nu am fost singurul care le-a cerut ajutorul. Și el le-a cerut să fie de partea lui.

   — Și? Ai reușit ceva?

   — Doar câțiva au acceptat deoarece îi erau datori în anume feluri lui Dumbledore. Ar trebui să vă întoarceți, vine furtuna.

   Am aprobat și am luat-o la fugă spre castel. În noaptea aceea chiar a fost o furtună pe cinste.