Yorkie ar fi putut jura că încă se află în proximitatea casei sale, în pod, căutând o banală tablă de Ouija. Însă se trezește în mod misterios într-unul dintre cele mai antice școli reformatoare din lume, unde toți elevii mișună pe baza unor reguli...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Picioarele îmi atârnă din pat, cât timp părul ciufulit mi se așază pe față. Remarc că noaptea precedentă am adormit împrăștiată, cu laptopul încă în brațe, uitându-mă la unul dintre serialele mele de pe lista de maraton văratic, căci ultima zi de vară trebuia să se termine în mare fel. Știu că cu venirea toamnei și începerea școlii, nu voi mai avea cum să pierd nopțile uitându-mă pe Netflix la documentare despre psihopați criminali sau la vestitele mele filme SF. Laptopul stă așezat impecabil pe mijlocul patului, cât timp eu mă aflu într-o poziție de-a dreptul incomodă. Probabil am știut că dacă dorm pe el, sigur aveam să-l stric. Așadar, n-am avut de ales decât să atârn cu jumătate de corp în aer.
Nu-mi aduc aminte în ce moment am adormit, dar puteam jura că văzusem crâmpei de lumină specific orei cinci. Mă ridic cu greutate în capul oaselor, văzând dâra de salivă de pe cuvertură patului. Minunat. Obiceiul meu vechi și dezgustător de a saliva nu se schimbase nici în această dimineață. Mă întind către noptieră, verificându-mi telefonul necuplat la încărcător și îmi blestem zilele. Îmi încerc totuși norocul de a vedea dacă are baterie. Se pare că nu. Minunat.
Mă uit apoi la pachetul de țigări de pe comodă. Te rog, nu fi gol! Te rog, nu fi gol! La naiba. E gol. Mai bine nu mă trezeam, pentru că toate par să meargă pe dos azi. Îmi pun fața-n palme și alunec înapoi pe spate. Mi se întâmpla din când în când să am zile cu fața-n jos, iar starea mea de spirit era semnificativ proastă din cauza lor. Însă nu mă dau bătută chiar atât de ușor.
Mă ridic de data asta definitiv și dau iama la baie, pentru a începe să mă pregătesc. Îmi iau un hanorac pe mine, punându-mi gluga în cap, și o pereche de blugi uzați, cu tivurile tăiate. Mă uit în oglindă și mă asigur că arăt exact ca un dezastru mergător, încercănată din cale afară și îmbufnată. Ziua mea nu începe cu adevărat decât după prima țigară. Bine, și după prima ceașcă de cafea, luată de la tonomatul supermarketului deschis non-stop, care mă aprovizionează în aceste zile negre cu țigări și multe pungi de chipsuri.
Cobor scările și sunt pe cale să mă izbesc de Leila, care merge ca o somnambulă pe scări, sprijinindu-se leneșă și dezorientată de balustradă. Zi grea și pentru ea, se pare. Săraca micuță făptură! Iar a stat până târziu să se joace la calculator. Nu sunt singura care a simțit necesitatea unei ultime zile de vară, căci suntem conștiente că școala își găsește definiția printre maldăre de teme.
— Păzea, Lei! o anunț și trec pe lângă ea, lipindu-mă cu spatele de perete.
Își saltă capul somnoroasă și îmi zâmbește doar pe jumătate. Deși există o diferență mare de vârstă între noi, de aproximativ patru ani, eu și Leila ne înțelegem de minune. Cred că cea mai mare bucurie din copilărie a mea a fost să primesc vestea că voi avea o soră. Am știut că o voi iubi enorm din prima clipă în care a ajuns pe această lume, deși eram mică și nu prea eram conștientă de multe lucruri care mă înconjurau.
