Idee dată de sweet_97_kookie
Kai, sexoșenia pământului
A fost de-a dreptul superb încă de la începutul timpului
Are un corp minunat
Care din perspectiva lui SM trebuie neapărat arătatÎntr-o zi oarecare stilistul EXO s-a gândit
Că băiatul e superb și ar fi cumplit
Să nu îl expună anormal de tare
Pe săracul dansator fără apărareS-a gândit mult și bine la cum să îl îmbrace
Și într-o zi mergea în pace
Prin fața unui magazin
În vitrina căruia a văzut ceva divinUn crop top din piele
Vai de maicile mele
Ce i s-a părut perfect
Așa că l-a luat vorbind cu un alt dialectAjuns acasă
Stilistul analizează
Acea haină cumpărată
Și observă că are o problemă ce trebuie rezolvatăStilistul nostru își ia o foarfecă
Cu ajutorul căreia disecă
Acel crop top deja minuscul
Și îl face mai mic decât atomulA doua zi, ajuns la serviciu
Merge de urgență la SM și i-l arată mândru
Sincer, se aștepta ca al său crop top să fie refuzat
Însă rău s-a înșelatUite așa, crop top-ul a ajuns să fie purtat de Kai
Pe scenă, tocmai acolo unde nu te așteptai
Săracul de el nu a avut de ales
Este vina stilistului ceresc.Am să fiu sinceră, sunt destul de mulțumită de chestia asta. E a doua poezie cu un storyline pe care o scriu și pot spune cu mâna pe inimă că nu e de-a dreptul teribilă. Sper că îți place, sweet_97_kookie.

YOU ARE READING
Poezii handicapate //kpop edition//
PoetryCâteodată mă simt de parcă sunt însuși plodul lui Mihai Eminescu și mă apucă dorinta de a scrie poezii. Unica problemă este că ale mele, comparativ cu ale lui, duc lipsă de logică, devenind automat cele mai dubioase chestii citite de omenire, dar ai...