Not Dead (at all)

*trei* - a

Sunt în mașina cuiva.

Privesc prin geamul puțin deschis cum picăturile de ploaie se preling înăuntru ca niște intruși mici si reci. Încerc să îi ating dar cum nu o pot face, îmi imaginez cum ar fi să mă lovească în față. E plăcut.

Aici, lăngă mine, se ascunde într-un fort facut din trei pernuțe si o păturică împreună cu un ursuleț de pluș.

În surdină răsună radioul din mașină care era lăsat pornit. Frecvența se întrerupea constant datorită ploii dar nu părea să fie o problemă prea mare, copilul nu se plictisea. Era răcit din câte se pare și își aștepta tatăl să vină de la muncă. Nu îl putea lăsa acasă se pare, hm. 

A strănutat și am avut acel sentiment patern încât am încercat să îl mângâi pe creștet dar fără succes. Atunci a început o piesă la radio iar copilul chiar a primit o mângâiere. 

- Nirvanaaa, a șoptit el în timp ce un zâmbet i se schița pe față.

Și chiar atunci tatăl său a intrat în mașină. Nu i-a adresat nici două cuvinte dar i-a oprot radioul.

- Tipul ăsta a fost un obsedat și nu îmi place trupa lui.

Auch...asta nu a fost frumos iar copilul a fost și mai supărat decât mine.

- Ba nu, tata. M-a facut să mă simt mai bine, spuse copilașul tușind.

- Mă rog, sunt obosit și mă doare capul și numai de trupa aia nu mai am chef. Mă rog și dacă ai ști ce s-a întâmplat...și așa a început să plictisească bietul copil cu tot ceea ce a făcut el și a sfârșit prin a-i interzice să mai asculte muzica mea, iar copilul a fost revoltat.

Nu știu ce să zic despre asta dar acela este clar un părinte eșuat. Cine ține copilul răcit în mașină și îi interzice unicul refugiu? Doreste un copil distrus? Dorește să scape de el?

Acum că stau să mă gandesc...eu am fost un părinte bun? 

Poate că toți fanii sunt copiii mei...