Tabăra Dependenților

Capitolul 5: Dureri menstruale și secrete.

                                                   

       

Am lovit puternic sacul de box, privind cum se clatină dintr-o parte în alta. Mi-am scuturat degetele, apoi mi-am privit mâinile bandajate. Puteam să văd zgârieturile roși și vânătăile gravate pe pielea mea albă. Normal, încă ar fi trebuit să stau imobilizată pe unul din paturile infirmieriei din tabără. Totuși, imediat după ce m-am trezit ieri dimineata din așa zisul meu somn de o zi, m-am rugat de ei să îmi dea drumul. Astfel am ajuns să lovesc de doua ore în continuu un sac în curtea taberei, deși de-abia mă țineam pe picioare.

Am inspirat adânc aerul rece al dimineții, simțindu-mi gâtul arzând. La micul dejun nu reușisem decat să beau o cană de ceai ce era mai degrabă apă fierbinte, dar nu era atât de rau. Doar îmi venea să vărs, era ca un fel de mahmureală.

Sătulă să dau în sacul acela umplut, mi-am întors privirea, căutându-mi prietenii. Will stătea agăţat de sacul său. Mâinile sale incărcate cu cerneală atârnau ca două sfori. Îmi părea că era mai epuizat ca mine. La câţiva yarzi depărtare se afla Emery cu părul ei verde prins in codiţe. Lovea cu putere sacul pe care îl ţinea în loc un gardian. Era ciudat să o văd așa furioasă și brutală, îi puteam zări de aici bicepșii încordaţi. Până acum nu observasem corpul atletic al lui Emery. Dar ţinuta ei de antrenament mă lăsa să îi apreciez corpul. Purta doar o bustieră neagră și colanţi trei-sferturi. Dintr-o dată, a început să ţipe la gardianul de lângă ea, totusi, continuând să znopească sacul acela. Pe mine , acțiunile ei m-au luat prin surpeindere, dar se pare că ceilalţi nici nu observaseră.

Derutată, mi-am întors privirea spre sacul meu. Dar ceva m-a făcut să mă uit inapoi. Undeva în mulţimea de copii, parcă zărisem doi ochi de smarald ascunși sub bucle blonde. Un chip pe care nu îl mai văzusem de mult timp, dar fiecare gând despre el imi stârnea amintiri neplăcute, însângerate, dureroase. M-am uitat în toate părţile, sperând să îl revăd, dar asta nu s-a întamplat. Normal că nu s-a întamplat! La ce dracu' te gândeai, Freya? El nu are ce căuta într-un loc mizer ca acesta! M-a mustrat conștiinţa. Eram nervoasă, din cauza proprie-mi fiinţe, ce-i drept, dar eram al dracului de nervoasă. Îmi simţeam sângele pompând. Urcând. Urechile îmi ţiuiau. Am lovit cât de tare am putut corpul cilindric pentru antrenament, simţind cum îmi ia foc mâna. La naiba! Fără să-mi dau seama, m-am trezit la pământ, cu faţa inundată în lacrimi amare, ţinându-mi strâns mâna rănită. De ce făceam asta? În ultima vreme explodam din orice motiv. Nu mai eram aceeași Freya dinainte, eram slabă.

— Care-i treaba, prinţesă? Ţi-ai zgâriat pielea fină? am auzit vocea lui Marianne de undeva din spatele meu. De ce nu îl chemi pe tati să-ţi aducă niște unguent de la Casa Albă? Probabil...

— Să te ia naiba, Marianne! Mai tacă-ţi fleanca! am ţipat, privind-o cum agresează sacul ei. A împietrit, uimită de reacţia mea. M-am ridicat in picioare, apropiindu-mă de ea.

— Te crezi așa tare, pentru că ești aici de mult timp, nu-i așa? Doar pentru că restul se tem de tine, nu insemnă că și eu sunt la fel, eu nu sunt ca restul! Și știi ce-ar fi fost cu advărat tare? Să scapi de aici. Ești aici de cât? Patru ani. In acest timp ar fi trebuit să știi fiecare colţișor din iadul acesta, să găsești o cale de evadare. Poate ai făcut-o, dar treaba e că, iţi e frică. Asta e, ești o lașă!

— Cum indrăznești să spui asta, cățeao! Era toată roșie de furie, tremura și mâinile îi erau strânse în pumni. Credeam că va exploda. Și-a ridicat pumnul incordat spre mine, și chiar când mă așteptam să-mi primesc „knock outul", ei bine, nu am simţit nimic. Spre deosebire de mine, corpul dintre noi nu a fost așa norocos. Și mai grav era faptul că propietarul corpului era chiar Jackson.