Passion And Danger

Capitolul 6

Aș mai fi continuat să nu mănânc, dar stomacul meu protestează flămând. E deja destul de târziu, nu știu cât este ora, dar presupun că e deja trecut de doisprezece noaptea.

Deschid încet ușa, stăruindu-mă să nu fac vreun fel de gălăgie. Pășesc pe prima scară și înjur în șoaptă când lemnul sub greutatea piciorului meu scoate un scârțiit ușor. Totuși nu dau înapoi, cobor pe restul scărilor, având grijă la fiecare scară.

Bucătăria e curată, nu a rămas nici urmă de toată dezordinea pe care am făcut-o. Gândul cu el curățând toată mizeria făcută de mine, îmi aduce un zâmbet mulțumit pe față.

Privesc în frigiderul plin cu mâncare, ochii îmi cad pe un sandwich. Perfect.

- Totuși ți s-a făcut foame, aproape îmi scap sandwichul din mână când îi aud vocea.

- Nu am de gând să mor de foame, rostesc veninos și mă așez la masă.

Mușc o gură din sandwich și încerc din toate puterile și nervii care mi-au rămas să nu îi atrag atenția. Îi simt privirea pe mine, îmi întorc ochii spre el și îmi ridic ușor sprâncenele.

- Ce?întreb și îi arunc o privire încruntată.

Clatină ușor din cap și dispare în întunericul camerei parcă înghițit de acesta. Totuși mă bucur că m-a lăsat în pace, măcar să mănânc liniștită.

Termin de mâncat și pentru că somnul nu vrea să își facă apariția în niciun caz, decid să mă fac comodă pe unul din fotolii. Focul încă arde și îmi încălzește corpul. Trebuie să scap de aici, trebuie să existe vreo metodă să evadez.

Nu știu cât de bine a plănuit totul Evan, nu știu dacă tata și-a dat seama de asta și încă nu știu ce reprizintă Evan și care e planul lui.

***

Îmi simt întregul corp amorțit. Am adormit pe fotoliu și poziția pe care am dormit nu este una dintre cele mai comode. Totuși, corpul îmi este acoperit de o pătură pufoasă. Îmi deschid ochii mai bine și îmi rotesc privirea în cameră. E goală. Mă ridic și mă întind pentru a-mi dezmorți mușchii. Am nevoie să fac un duș și să mă schimb.

Cât timp mă ridic în camera mea, ochii încă analizează fiecare parte a casei. Nu e nici urmă de el. Scap de hainele mele și fac un duș lung. Lăsând apa caldă încă să mi se prelingă pe corp, îmi înfășor corpul într-un prosop.

Scot câteva haine călduroase la întâmplare din geanta mea, mă îmbrac și îmi trec brațele peste hainele ce îmi încălzesc corpul. În casă s-a răcit și ar trebui ca cineva să facă focul din nou și pentru că nu e nici urmă de Evan, trebuie eu să mă ocup de asta, ca să nu mor de frig.

Înainte de asta decid să verific dacă mașina lui este sau nu. Pășesc în frigul de afară, mă uit peste marginea balconului. Mașina lipsește. M-a lăsat aici singură să mor? Ăsta e planul lui?

Câteva lemne sunt așezate în fața șemineului, jăraticul încă mocnește, așa că doar așez lemnele peste el și doar peste câteva momente acestea se aprind și căldura începe să învăluie din nou casa.

Bine. Am făcut și asta. Îmi pregătesc o cafea, după ce am căutat în toate dulapurile ca să găsesc cele necesare.
Cum nu am altceva de făcut, încep să mă plimb prin casă și analizez fiecare detaliu, poate ceva ce m-ar putea ajuta.

Mă opresc în dreptul unor poze înrămate pe pereți, pe care le-am văzut și ieri când am ajuns aici.
Pe una dintre poze este un băiețel micuț, cam de vreo 6 ani cu aceeași culoare albastră a ochilor, alături de el este o femeie cu părul blond, lăsat pe spate, ochii verzi și un bărbat de cealaltă parte a lui, care îi împărtășește trăsăturile lui Evan. Toți zâmbesc și par fericiți. Nu e nici o îndoială că în poză este el în copilărie și părinții lui. Interesant, unde sunt ei acum? Sau dacă mai sunt măcar în viață.