Passion And Danger

Capitolul 22

Austin a plecat deja de o săptămână de acasă, vine doar să o vadă pe Eva, iar apoi pleacă, nici măcar nu vorbește cu mine. Nu pot să îl judec, aș face la fel. Astăzi am lăsat-o pe Eva cu bona ei, trebuie să merg să vorbesc cu avocatul meu, îmi doresc foarte mult ca procesul de divorț să fie scurt și rapid, dar știu că nu v-a fi așa. 

Ajunsă din nou în fața restaurantului din acea zi, unde s-a întâmplat tot, simt cum aproape îmi vine să vomit. Privesc locul, unde cu o săptămână în urmă eram eu și el, nu știu dacă e din cauza soarelui sau din cauza durerii pe care o simt în piept, dar capul începe să mă amețească. Mă grăbesc să intru în restaurant, pentru a scăpa de senzația asta afurisită. Cum intru însă îi întâlnesc privirea lui. Ce naiba caută aici?

Decid să îl ignor și pur și simplu să mă așez la masa mea, unde urmează să mă întâlnesc cu avocatul meu. Dar, Evan nu are aceleași gânduri, pentru că se ridică și se îndreaptă spre mine.

- Leila, vocea lui mă oprește pe loc, de ce naiba m-am oprit? mă întreb, oare nu mi-a fost de ajuns tot ce s-a întâmplat?

- Ce vrei Evan? îi răspund rece, fără ca măcar să îl privesc. 

Îi simt degetele strecurându-se pe barba mea, apăsând ușor, ca să mă uit la el, dar nu fac decât să îmi smuncesc capul într-o parte, ca să scap de atingerea lui. 

- Pleacă, te rog, rostesc cu dinții încleștați, încercând să îmi mențin calmul, pentru că deja o parte din oamenii din restaurant se uitau la noi.

- Putem să vorbim, te rog, Leila, vocea lui e blândă și rugătoare, mi-e atât de greu să îi spun nu.

Când este lângă mine, parcă toată stăpânirea mea de sine se duce, devin sensibilă, devin vulnerabilă. Toate sentimentele mele față de el se trezesc și nu îl pot respinge, nu mă pot controla. În cele din urmă, asta se întâmplă și acum, aprob ușor din cap și el mă prinde de mână, mă las condusă de el, undeva în partea din spate a restaurantului. Intră pe una din ușa unei băi și o încuie în spatele lui.

- Îmi pare rău, începe el să vorbească, îmi pare rău pentru tot, pentru faptul că te-am părăsit acum 5 ani, am fost un prost. A durat ceva timp să îmi dau seama de asta, glumește el și surâde, însă eu nu reacționez la asta, așa că el continuă din nou serios. Știu că n-o să mă ierți, nici măcar eu nu m-aș ierta, nu vreau să îți distrug familia, îmi pare rău pentru ce am făcut, își lasă privirea în jos ca un copil vinovat.

- Deja ai făcut-o, rostesc eu pe un ton ca gheața.

- Poftim? nedumerirea din vocea lui, îmi dă de înțeles că nu știe nimic de Luciano, nu mai am ce să pierd, așa că decid să îi spun tot.

- Luciano e în viață, a venit în acea zi când m-am întâlnit cu tine, m-a amenințat cu filmarea în care noi doi făceam ce făceam în parcare. Eu i-am spus că nu îmi pasă, am crezut că așa va crede că nu are nici o influență asupra mea și nu va trimite filmarea lui Austin, dar a făcut-o. Și acum trebuie să mă întâlnesc cu avocatul meu, pentru a discuta detaliile divorțului, îi explic totul.

Tăcere, Evan nu spune absolut nimic și asta mă face să mă enervez doar mai mult pe el.

- Spune ceva, răbufnesc eu, totul e din vina ta! strig și mă năpustesc asupra lui, îl împing și îl lovesc cu pumnii în piept, dar e ca o stană de piatră și asta mă enervează și mai mult.

Îmi prinde încheieturile mâinilor într-o mână și mi le strânge la pieptul lui, iar cu cealaltă mână mă prinde de talie și mă lipește de el.

- Îmi pare rău, Leila, îmi pare rău, nu știu ce să fac ca să mă ierți,  o să plec din viața ta și n-o să mă mai întorc niciodată, poți să îi spui asta soțului tău. Îți promit, Leila, rostește cu glasul aproape frânt, îmi ridic privirea și observ în ochii lui durerea.