Passion And Danger

Capitolul 15

Ploaia puternică de afară mă trezește din somn, privesc pe geam pierdută, lipsită de silă.

Aud un tușit în spatele meu, mă întorc și văd la ușă unul din bodyguarzii lui Evan.

- Domnișoară Smith, domnul White vă așteaptă în cabinetul lui.

Confirm încet din cap, în semn că am înțeles, iar bărbatul pleacă din camera mea. Mă forțez să mă ridic din pat, mă duc întâi la baie, mă spăl pe față, apa rece mă trezește puțin și mă face să îmi revin. Îmi prind părul într-o coadă și cobor încet pe scările lungi spre diavol. Intru fără să bat la ușă și îl surprind stând cu spatele la mine, privind pe fereastră, undeva în gol.

- De ce m-ai chemat? îl întreb eu prima.

- Ești liberă să pleci, rostește vocea lui încet.

Cred că e un vis sau am halucinații, pentru că nu îmi vine să cred cele auzite.

- Poftim?! întreb eu încă odată pentru a confirma că asta nu e un vis sau altceva.

- Ești liberă, Leila, vocea lui acum răsună ferm și în sfârșit se întoarce spre mine, ochii lui, în privirea lui e ceva ce  nu am văzut până acum și nu pot să înțeleg ce e asta.

- De ce? întreb nedumerită.

- Nu mai am nevoie de tine. Tatăl tău, el a ... vocea i se frânge, știu ce urmează să spună.

Nu, nu, nu vreau să cred asta, nu poate fi adevărat. Îmi simt obrajii fierbinți, lacrimile îmi invadează ochii și cad neoprite. Apoi, furia mea se dezlănțuie pe el, mă năpustesc asupra lui și încep să-l lovesc cu pumnii în piept, în brațe.

- Tu ai făcut asta?! Tu l-ai ucis pe tata?! urlu la el din ultimele puteri și simt cum mi se frânge vocea.

- Nu, nu eu l-am ucis, Leila, fii lui Marco au fost, ei l-au ucis ieri când el a venit după tine în Spania și în căutarea ta... vorbele lui se pierd, nu mai aud nimic, ochii mi se încețoșează, iar picioarele țin să-mi cedeze.

***

Mă trezesc ținută de două brațe puternice, suntem afară, deschid ochii și îi întâlnesc pe a lui, perechea de ochi albaștri care mi-a dat lumea peste cap. Totul pare un coșmar, iar, eu vreau să mă trezesc din el și nu pot.

- Unde mă duci? șoptesc abia auzită, dar el totuși mă aude.

- Matt e aici ca să te ducă acasă, rostește și îi simt brațele încordându-se sub corpul meu.

Îmi întorc capul și atunci îl văd pe Matt, în costum negru ca de obicei, cu ochii lipsiți de orice emoție, pe poziție, gata să atace în orice moment.

Evan mă lasă încet jos, ținându-mă încă de umeri, ca să nu cad cumva iarăși. Dar asta nu se v-a întâmpla din nou, practic alerg spre Matt, parcurgând cei câțiva pași dintre noi. Îl strâng în brațe și lacrimile îmi izbucnesc din nou.

- Totul v-a fi bine Leila, ai încredere, vocea lui îmi șoptește aproape de ureche, atât de încet că abia de am înțeles ce a zis. 

Brațele lui mă cuprind strâns și cumva ceea ce el mi-a spus și strângerea lui, mă liniștesc.

- Haide, să mergem, mă îndeamnă el încet și îmi face semn să urc în mașină. 

Mă conformez, Matt schimbă câteva vorbe cu Evan, apoi se urcă și el în mașină. Arunc o ultimă privire spre el, simt totuși că asta nu e ultima oară și că noi doi ne v-om mai vedea. Ochii albaștri îi sunt dezamăgiți și ceva ce nu pot să deslușesc în ei, ceva ce nu am văzut până acum. Simt o atingere ușoară pe umăr, îmi întorc privirea spre Matt, siguranța din expresia lui, mă face să mă încordez. După ce ieșim de pe teritoriul lui White, lăsând acel diavol cu ochi albaștri în urma noastră.

- Tatăl tău e bine, a spus Matt cu ochii ațintiți la drum.

Îl privesc nedumerită, ce a vrut să spună cu asta?

- A fost doar o înscenare, ca să te scoatem de aici, tatăl tău e viu și bine, continuă să îmi explice el.

Corpul mi se relaxează, aproape că nu îmi vine să cred. Simt cum de pe suflet mi se ia o piatră, nu pot să îmi rețin un țipăt de ușurare și fericire. Brusc am început să mă simt mult mai bine.

- Îmi pare rău că a trebuit să treci prin asta...

- Sunteți niște genii, îl întrerup eu prea entuziasmată.

Începem să râdem amândoi, după atâta timp, în sfârșit mă simt liberă, mă simt în siguranță. Voi fi din nou alături de tata, voi fi din nou acasă. Expir ușurată și zâmbesc, nu mă pot opri din zâmbit.

*** 

3 luni mai târziu

În jurul meu erau doar foi, diferite acte, contracte, pe care eu le trebuia să le sortez, să le semnez și să le îndeplinesc. După ce tata și-a înscenat moartea, a fost nevoit să se retragă din orice afaceri pe care le ducea, iar prin urmare totul a rămas în responsabilitatea mea. Lucrez la asta deja de 3 luni, am început să mă pricep la asta, dar mai am multe de învățat. 

Tata se retrăsese pe o insulă îndepărtată din Filipine, unde spera să nu-l găsească nimeni. Un sunet asurzitor mă scoase din gândurile mele. Telefonul de pe birou suna încontinuu, sunetul pe care îl producea mă irita deja de câteva luni încoace și încă nu am ajuns la el ca să îl schimb. Trebuie să rezolv asta.

- Leila Smith, mă prezint ca de fiecare dată când răspund la vreun apel.

- Leila, vocea de la celălalt capăt îmi trimite fiori prin tot corpul, numele meu rostit de el. Nu i-am mai auzit vocea de 3 luni. Mi-a fost dor de el.

- Evan, abia de reușesc să spun.

Câteva secunde de tăcere, s-au simțit ca minute lungi. Apoi vocea lui a răsunat din nou în receptor.

- O să dau o petrecere, sâmbătă aceasta, la Londra, și ești invitată și tu, Leila.

- Oh! A.. cu ce ocazie e petrecerea? 

- E ziua mea de naștere.

Îmi țin respirația pentru câteva secunde, asta mă lasă surprinsă. Nu m-am așteptat că Evan mă v-a chema la ziua lui de naștere.

- O să mă stărui să vin, rostesc în cele din urmă.

- Bine, spune scurt și pune receptorul.

La fel de morocănos ca de fiecare dată. Nu s-a schimbat deloc. Deci urma să mă întâlnesc cu Evan și trebuie să arăt bine, nu doar bine, dar superb.