- Numai scuze! Ești la fel ca maică-ta. Mereu găsești scuze la orice. Nu ești bună de nimic!
- E numai vina ta. Spun cu glas răgușit, privind în gol. Se întoarce și mă sperii de privirea pe care mi-o aruncă. Ura și disprețul se citește pe fața lui și eu încerc să privesc oriunde altundeva, numai la el nu. Dacă o lăsai pe mama să facă avort, acum nu mai avea cine să semene cu ea. Nu mai avea cine să îți amintească de femeia aia îngrozitoare, care ți-a distrus viața. Continui cu glas scăzut, încercând să opresc plânsul ce mă amenință.
Iese ca o furtună din casă, trântind ușa în urma lui. Lacrimile îmi inundă fața și mă ghemuiesc în fața oglinzii. Ticul nervos pe care îl am de mică, pune stăpânire pe mine. Încep să plâng în hohote când văd cât de groaznic arăt. Îmi bag mâinile în păr și trag cu toată puterea, smulgând câteva fire. Țip cât mă țin plămânii și dau cu pumnii în podea.
- De ce? Strig și mă întind pe podea cu privirea ațintită pe tavan. De ce îmi faci asta? Îmi urăsc viața. Mă urăsc! O urăsc pe mama. M-am săturat de toți...de mine. De ce nu i-ai lăsat să mă omoare acum 17 ani?
Mă ridic, tremurând, și camera începe să se învârtă. Mă sprijin de spătarul scaunului și închid ochii, așteptând ca amețeala să treacă. M-am obișnuit deja cu durerile de cap și amețelile ce au pus stăpânire pe mine de câteva săptămâni. Țip, lovind tot ce îmi iese în cale. Mă apropii de dulap, legănându-mă, și iau lama ascunsă în cutia cu bijuterii. Trasez o linie, o trasez și pe a doua pe încheietura mâinii stângi și expir ușurată, parcă luându-mi-se o piatră de pe mine. E ciudat cum durerea fizică pe care mi-o provoc mă calmează. Continui să îmi torturez încheietura și mă sprijin de perete. Privesc în gol câteva minute bune, așteptând ceva. Nici eu nu știu ce.
Mă uit în jurul meu și observ cum sângele se prelinge pe parchet. Mă rodoc cu greu, împleticindu-mi picioarele și intru în baie să îmi spăl mâna. O bandajez cât mai strâns și iau o cârpă de sub chiuvetă pentru a șterge sângele de pe parchet. Mi-l și imaginez pe tata țipând că i-am murdărit parchetul proaspăt pus.
Amețeala își face din nou apariția și mă întind pe pat. Pun capul pe pernă, rugându-mă să nu mă mai trezesc.
- Ia-mă de aici... Șoptesc, trăgând pătura peste mine. Vederea mi se încețoșează și cad în inconștiență.
