Let's Reborn

Cap I

Sfarsitul vietii vechi.Inceputul iadului.
 
       Dimineața a început normal in jurul orei 6 30 A.M. cu mine imbracandu-ma si savurand gustul amar al cafelei in combinatie cu intepatorul gust al fumului de țigară. Nu părea nimic nou .Aceeasi casa, aceleași certuri ,aceleași gânduri de teama către noua mea școală.Eram la începutul semestrului boboaca într-un liceu de-a dreptul imens si fara nici macar o singura cunoștință, o persoana destul de egoistă care parca cersea atenția tuturor dar era prea mândră sa recunoasca ca are nevoie de ea.Am plecat bine inteles cu întârziere,termosul in care imi țineam cafeaua imi ardea groaznic mana ,iar telefonul risca sa imi scape, simteam ca nu mai am puterea sa respir din cauza faptului că alergam de câteva minute bune,nu pot sa spun ca era ceva nou, cum spuneam era exact aceeași dimineața dar ziua urma sa fie una total diferită.
     Ajunsă la școală ma pun nepăsătoare in banca fiind parțial atenta la lucrurile pe care persoanele din fata mea încercau să le explice.
      La ultima ora profa de tic scria de zor pe tabla chestii pe care sincer nu mi le mai amintesc deoarece toata atentia mea era asupra telefonului cu ajutorul căruia aveam clasica ceartă cu Sora mea mai mare in momentul ala fierbeam de furie ,tocmai mi se spuse-se ca nu mai am voie afară, desii nu sunt o persoana sociabila si de obicei nu ma afecta chestia asta aveam de gand sa fiu o persoana noua sa ies mai des sa imi creez o viata departe de familie ,sa imi creez prieteni,dar totul sa dus de râpă băiatul cu care vorbeam in vremea aceea a fost amânat colega cu care trebuia sa ies la fel.Timp de două săptămâni eu nu aveam sa mai părăsesc casa .

   Ajung acasă nervoasă si temătoare in acelasi timp,imi era frica de persoana cu care stăteam în aceeași casă, persoana pe care o iubeam dar pentru care eram la rândul meu toxică.Ca ultima excursie ma trimis sa cumpăr ingrediente pentru papanasi brânză dulce...mai exact.

    Cand am ajuns acasă puteam simtii faptul că energia sa schimbat dar nu recunoșteam sentimentul,era ceva nou tot ce am putut observa a fost Mike care se uita la mine cu mila si ma astepta.

  -Haide Lorene,trebuie sa iti spuna Christine ceva ,spuse el pe un ton grav ce imi ridica fiori reci
-A spus destule azi ,I am adus cumpărăturile, acum lasă-mă macar sa ma dezbrac, spun eu răstit pentru ca eram speriată,ma simteam ciudat aveam sentimentul ca ceva nu va fi bine
-Haide te rog ,e important.a continuat el
- Nu vezi ca ma descalt?Dacă e atât de important de ce nu imi spui tu acum?
- Nu pot ,trebuie sa iti spuna ea ..spuse el cu capul in pământ
    Okay...asta clar nu e de bine,sentimentul ala ciudat se intetea cu fiecare pas mai aproape de usa sufrageriei iar cand am deschis ușa am văzut lacrimi,sora mea Christine stătea pe canapea uitandu-se in gol iar socrul ei varsa lacrimi amare era o atmosferă încărcată si nu stiam ce se petrece.Atunci ea sa uitat in ochii mei si mi-a spus cuvintele care imi vor distruge fiecare fibră din corp si imi vor schimba viata pentru totdeauna

-Denise a murit,poti sa plângi!

      Am incercat sa caut cuvinte care ar putea descrie ce am simtit dar nu exista.Pot spune doar ca toata fiinta mea a urlat pe interior ,si ma sfâșiat ma rupt in doua simteam fiecare celulă care urla in corpul meu iar ochii mi se transformasera in izvoare ,simteam ca mor încet încet și desii conștientizam ce se întâmplă o singura voce imi rămase în creier iar acea voce repeta la nesfârșit aceeași fraza care cadea in neant "Nu e adevărat, nu poate fi " Plângeam, stăteam pe canapea si nu puteam sa realizez ce tocmai aflasem eram statuie, dar in acea stare a trebuit să luam o decizie desii si eu Si Cristine eram distruse de vestea morții surorii noastre ,cineva trebuia sa ii dea vestea tatei.....
    Având în vedere starea mea nesigură îndatorirea i-a venit ei a plecat de acasa cu o sticlă de votka si cu întrebarea "Cum ii spui unui părinte ca i-a murit copilul?"
     La plecarea ei din cauza siroaielor de lacrimi incontrolabile am plecat in dormitor pentru a nu stresa restul persoanelor mai tare ,credeam ca odata ajunsă singura ma voi calma dar tot ce am facut a fost sa întetesc demonii din mine si sa imi cresc singura durerea la maxim am început să urlu singurele cuvinte pe care puteam sa le leg "Nu,nu e adevărat,Nu a murit .Nu are voie." Dar din pacate cu toții știm că nimic nu mai putea schimba cele întâmplate din 4 am rămas 3 ,iar cea mai sufletista a fost luată cu brutalitate dintre noi.Nimeni si nimic nu mai putea schimba ceva.Denise ne părăsise pe toți....