Let's Reborn

Cap V

DUPA O LUNA

    Devenisem deja un robot, nu mai gândeam sau simteam nimic,iubeam durerea fizică pentru ca cea psihică ma dobora.Toata lumea părea să fi uitat fiinta blonda cu ochi mari și albaștri in care se citea bunătatea,numele ei era rostit doar cand oamenii erau beți sau cand voiau să se laude cu cat de mult au ajutat-o...iar eu ,eu taceam  ,ascultam si desii disprețuiam toate persoanele din jurul meu pentru ca stiam adevarata poveste a fiecăruia ma disprețuiam si pe mine simteam ca daca propria ei mama nu mai aduce vorba de ea ,eu nu am acest drept...
   Tot ce puteam sa fac era sa plang si sa sper ca intr-o zi nu va mai durea la fel de tare .
    Pana cand într-o seară am observat un mesaj de la diriginta mea pe whatsapp...Era cea mai inocentă întrebare "Buna ema,am observat poza de doliu la profil, imi poti spune te rog ce sa întâmplat?"
     În timp ce scriam imi curgeau siroaie de lacrimi ,faptul că trebuia să imi justific acțiunile din ultima lună in legătură cu școala si sa repet acelasi lucru iar si iar ma făcea sa ma destram,mă incurcam în cuvinte ,scriam greșit din cauza lacrimilor care imi incetosau privirea si totul părea atât de real...parca treceam prin aceeași durere chiar mai mare decât în ziua aflării.Citeam aceleași păreri de rau si fraze de genul "iti sunt aproape ";"părinții iti vor binele " "într-o zi durerea se va opri" aceleași rahaturi pe care le auzeam cand îndrăzneam sa plâng de fata cu oamenii,în contextul asta pot spune tare si clar ca durerea era prea mare am început să plâng isteric din nou dar nu știam cum să mă ascund de Adele sora cu care ma mutasem in casa sau sotul ei .La un moment dat aud usa de la camera cum se deschide si instant fu trântita de perete iar Adele stătea inmormurata in prag.Mi-am ridicat privirea spre ea ai cu ultima fărâmă de energie rămasă am fugit in bratele ei.Nu era o simplă îmbrățișare pentru mine,era un strigăt de ajutor creierul meu urla "Ajutor,nu mai Suport durerea ,nu mai rezist " dar gura stia mai bine ,eram conștientă că sunt singura eu si inimaginabila mea suferință, nimic nu o mai putea aduce pe ea inapoi si sa recunosc tot chinul prin care treceam cu voce tare,nu era o optiune ,nu pentru mine,pentru ca in mediul meu de viață daca esti slab sau bun esti mâncat de viu.A trebuit să învăț asta pe o cale al dracului de grea dar deja eram conștientă că nu am pe absolut nimeni.La fel cum nici EA nu avusese. Si MERITAM ASTA Meritam tot...