Let's Reborn

Cap IV

Înmormântarea
Oh godd ,as avea atât de multe de spus despre asta începând cu faptul că din cauza acestei pandemii nenorocite nu am putut participa la ultimul drum al surorii mele, a trebuit să îmi cedez locul așadar ce poti face atunci cand cele mai neimportante persoane sunt luate in considerare ca participanți și tu ratezi înmormântarea propriei surori?
Stai cu Michel in casa si te îmbeti pe ascuns ...
Incercam sa imi potolesc lacrimile pentru ca sincera sa fiu deja devenisem un zombie ,nu mai mâncasem ceva solid de zile bune,iar ochii mei erau roșii si umflați de la atata plâns adormeam plângând si ma trezeam la fel ,ti si acum minte ziua aceea ,eram furioasa tristă și in acelasi timp apatică,nu stiam ce naiba sa fac sau cum dracu ar trebui să mă simt ,stiam doar ca imi lipsea ,imi lipsea enorm ,pe facebook nu mai puteam intra pentru că tot feedul meu era plin de poze cu ea si mesaje dragute dar stupide.Notificarie o luau razna din cauza mesajelor si a notificărilor ceea ce însemna că nu imi puteam folosi telefonul ca mod de distragere așadar decisesem sa fac lună bucătăria, frecam brațul acela si parca incercam sa îndepărtez durerea nu acele pete proaspete de cafea ,nu mai puteam ma întrebam într-una oare ce se întâmplă acolo,oare cand vine Cristhine acasă?Nu stiam raspunsul nu stiam nimic si asta mă enerva ,Mike încerca să mă potolească spunandu-mi ca e ok sa plâng si sa sufăr dar eu nu credeam asta eu eram de părere că nu merit sa o jelesc nu merit sa ma gândesc la ea,dar meritam durerea agonizanta cu vârf și îndesat.
Usa se deschise si eu am încetat să respir ,ma uitam la plasa din mana surorii mele si o noua runda de lacrimi ma năpădi ,în pungă era pomana lui Denise..pana si acum doare cand o spun.Cristhine si sotul ei au început să mănânce lucrurile din plasa, eu mi-am aprins o țigară mi-am pus un pahar de vin cu scuza de "Undeva în lume e trecut de ora 5 Deci am voie" si ascultam povestea înmormântării, macar atat daca nu am fost acolo sa vad tot ,deja ma obișnuisem să am rauri in loc de ochi deci lacrimile nu mai trebuie menționate, ma holbam la perete pentru a nu vedea coliva aia nenorocita ,nu voiam să văd dara-mite sa mănânc coliva propriei surori era prea....Prea sfîșietor,pur si simplu nu puteam ,nu eram in stare.Durea prea tare.
Sincera sa fiu restul este on ceață deoarece in ziua aia pe sfârșit am terminat a doua sticlă de vin si pachetul de țigări și am adormit plângând, chestia asta devenind deja un ritual...