Gamble on souls.

Capitolul 3.

Nu te distruge!
★

Sala era în delir, iar pariurile continuau să vină. Adversara mea nu era prea înaltă, dar îi puteam observa cu ușurință masa musculară. Era bine făcută, lucru ce-mi indică că nu e o simplă începătoare, iar eu așteptam nerăbdătoare să văd de ce e capabilă.

Furia clocotea în mine, în timp ce inima îmi bătea cu putere în piept, făcându-mi corpul să tremure. Am privit-o fioroasă, așteptând clopoțelul.

   Pe drum, îl sunasem pe Klaus să-mi aranjeze o luptă, iar el a făcut toate astea să se întâmple în mai puțin de o oră.

   Păstrasem legătură cu acesta. Nu fusesem doar eu afectată de plecarea lui Xander, doar că el nu o arăta. Iar în ciuda diferențelor noastre, ajunsesem cel mai apropiat confident al său. Aflasem multe lucruri despre el și afacerile sale. Cu restul însă, nu îmi doream să-i văd. Nu puteam să șterg totul cu buretele și să trec peste trădarea lor. Cum am spus și înainte, mă așteptam la asta din partea lui Klaus, dar nu și de la ei.

–Iar te-ai drogat! Mustrarea vine din partea lui și îmi rotesc ochii.

–Treci peste, am venit aici să câștig!

   –Nu așa! Se răstește printre dinți și mă prinde de braț.

   –Mulțumește-te cu ce mai ai, Klaus! Nu încercam să bat apropouri, dar n-aveam chef de cicălelile lui.

O lasă baltă și pleacă, ducându-se la locul său. Știa și el că nu mă putea ține sub control. Nimeni nu o putea face. Nici măcar eu. Și nici nu-mi doream. Renunțasem la control.

Prinsă printre gânduri, nu am auzit clopoțelul ce anunța începutul luptei, oponenta mea profitând de asta. Tot ce a urmat, a fost pumnul său ce m-a luat prin surprindere, lovindu-mă cu putere în maxilar. Eram la pământ.

La dracu, lovea bine! Avea precizie și tehnică. Poate o fi de vină faptul că sunt încă mahmură sau că mă drogasem sau tot ce aflasem în urmă cu câteva ore, dar simțeam deja gustul metalic al sângelui în gură, iar capul îmi vâjâia.

Ridică-te, Starr! Ridică-te! Îmi repetam încontinuu, dar mă blocasem. Pur și simplu, împietrisem. Ce dracu se petrecea cu mine?

A urmat o serie de lovituri cu piciorul în burtă, în timp ce eu rămâneam inertă pe podea, fără nici o șansă de a riposta sau de a mă apară.

O parte din mine se dăduse bătută dinainte să înceapă lupta. Nu mai încercam să mă ridic. Meritam fiecare lovitură pe care o încasam de bună voie. Meritam tot ce primeam.

   Îi întorsesem spatele lui Alek, când a avut cea mai mare nevoie. L-am trădat, când i-am jurat că n-o s-o fac niciodată.

–La dracu, Avril, ridică-te! Fratele meu mă striga disperat, dar îl auzeam prin ceață.

Mă căiesc pentru ce am făcut, ducând o viață mizerabilă, pentru că moartea ar fi o sentință mult prea blândă pentru mine. Merit durere, căci și eu la rândul meu am oferit numai durere și suferință. Poate asta e propriul meu iad, căci am păcate o mie, iar Raiul nu mi-a mai dat un semn de prea multă vreme.

–Ești atât de slabă! Aud cuvintele batjocoritoare ale adversarei mele.

Da.
Sunt slabă.
Am renunțat mult prea ușor, deși nu-mi stă în fire să o fac.

Îmi vine să plâng. Să urlu. Să distrug tot ce mă înconjura. Și uite așa, furia începea din nou să crească în mine.

Nu voiam să pierd!
Nu voiam să renunț!
Nu eram pregătită să o fac.
Nu încă!
Nu aici!
Și cu siguranță, nu acum!