𝐈̂𝐧 𝐢𝐧𝐢𝐦𝐚 𝐞𝐢 - 𝐹𝐼𝑁𝐴𝐿𝐼𝑍𝐴𝑇𝐴

23. Agonie tăcută

        Charlotte se îndreptă spre birou.

        Avea umerii lăsați în jos și nu credea că va putea, azi, să fie mai mult decât, deznădăjduită.

        Oricât încerca să își repete că nu mai conta, că acele vremuri erau demult apuse, inima ei plângea.

        Se simțea ca o sclavă a trecutului. Nu voia asta! Nu suporta gândul că se gândea la viața ei anterioară când, acum era mai bine ca niciodată.

        Avea doi părinți care o iubeau. Și ea îi iubea pe ei, foarte mult. Se simțea iubită de ei, dar nu asta era problema.

        Lupta ei interioară nu înceta. Era tot mai aprinsă și se gândi că i-ar fi fost cu mult mai bine dacă, ar fi rămas acasă.

        Însă, nu era așa.

        Voia să își abată gândul de acolo, nimic mai mult.

        Ieri, aproape uitase de ziua aceasta. Fusese atât distrată în preajma lui Jameson și toată acea descoperire, plus adrenalina de la nuntă, o făcură să nu-și amintească ce urma.

        "Charlotte, ești o femeie matură, nu te pierde cu firea" își tot repeta în minte.

        Ploaia măruntă de afară nu făcea decât să îi alimenteze inima cu cărbuni de tristețe.

        Ajunsă în birou, Charlotte se uită peste hârtiile ce le ordonase ieri, pe birou.

        Știa că se holbează în zadar. Nu le putea citi. Nu putea nici măcar să le răsfoiască. Le mută, dintr-un loc în altul, aiurea.

        Aneth stătea la biroul ei, părea că tocmai terminase de vorbit.

        Vocea îi tremura.

        Se așeză și făcu, la fel de aiurită ca ea, ordine între acte.

    - Aneth? Ești în regulă?

    - Nu-ți face griji pentru mine.

       Nonsens, Charlotte își făcea deja. Știa că negresa nu e bine. Nu era felul ei să se uite așa, pierdută, la câteva dosare amărâte, care altă dată le juca pe degete.

        Unde mai pui că nu o întrebase nimic de ziua de ieri, când, altădată, ar fi fost prima întrebare la care îi răspundea.

        Se forță să uite de ea, să își îngroape durerea ori să o înece. Nu era momentul să fie atât de vulnerabilă. 

        Se ridică, îi luă lui Aneth dosarele din mână și le ordonă ea. Negresa nu protestă.

        Se duse la geamul biroului și se uită la picurii tot mai mari de ploaie.

        Charlotte nu ezită nicio clipă. I se alăturase și, o îmbrățișă strâns.

    - Dacă Emerson ar fi aici... , se plânse prietena ei.

    - Știi ceva, Aneth? În clipa asta, nici nu îmi pasă.

        Aneth începu să râdă, în ciuda faptului că lacrimile îi șiroiau pe obraji.

    - Nici dacă ai fi concediată?

    - Nici dacă ar trebui să rămân necăsătorită o viață întreagă! declară Charlotte.

    - Ay! Nu spune asta, roșcato. Ști că e imposibil ca o femeie ca tine, să rămână singură. Și la modul cel mai serios, îl locul tatălui tău ți-aș angaja o pază de corp. Uită-te la tine!