nu îl înghite haosul până nu își unge carnea aripilor cu propria ură plămădită din viermi de lut și balsam androgin nebun de-a purerea își varsă celesta înfrângere într-un cadril danțuiește vicleanul în hore străine în trupuri mușcate de sare și ocean tu, spune întregii curți că străluce ca lemnul putred luminează ultima lui noapte de dragoste dureroasă tunebra sămânță descompusă căci a învățat că măsura iubirii este sa iubești fără masura precum soarele a încercat odată drăgăstos sa înflorească-n purpura noptea aievea și a rămas cu inima mâncată în cavou și cu brațul de aur atârnat de abis așa și iubirea serafimului e ca para focului arde oase și draci vampirizați fără paradis se descompune in praf de stele pe genele lui dese, atinse firav de răsărit și mormântul învelit în pielea lui arsă răstoarnă amarul spinilor și vanitatea de ființă alungată până în al șaptelea cer și înapoi în dor fierbinte și stins de înflăcărare duminica trupului de dragoste e precum un basm umbrit de spaima moartei vremi, de-a pururea.
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
