din adâncul manuscrisului se sterge Timpul,
iar milioane de nervi obscuri
dislocă ploile albastre în ruguri de sticlă,
înviind un cosmos metalic
prin furtunile celor mai nepământești ochi;
manuscrisul meu este însăși lumea,
și nu există suflet ivoriu
care să nu fie scris aici,
prin infinitatea mărilor de sânge
care respiră odată cu arta ta,
printre tunetele aștrilor din privire
și explozia lui octombrie ruginit.
mi-am înfipt moartea în Timp,
iar el mi-a amestecat gândurile
mânjindu-le in valurile paginii,
care are forma cernelii stacojii
din venele îngerului de piatră
și forma pupilelor colosale ale universului
care nu îmbătrânește,
ci formeaza țesuturi albe
pe aripile de foc
prin care îți trasezi zborul.
zborul tău se izbește
de infinitul catedralei funerare
și urlă printre altare de gheață
și apusuri pictate-celular.
te înalți din explozie in explozie,
adăpostindu-ți scheletul
prin cadrele paginii frânte,
născute din Timp solar.
(praf astral: reflexie de nuante)
YOU ARE READING
templu serafic
Poetry/forma oaselor antitetice: teme distante, figuri fragmentate si sfere viscerale/ (rimă albă)
