/editez/ Fără promisiuni - Stosh (I)

x | 37 - picături de sânge tânăr | POV

Următorul capitol s-ar putea să vină mâine pentru că e 14 decembrie si am idei şi tot felul.

Ştiu că povestea asta e 130% dramă, deci nu mă bateţ. Ms Pwp.

Scriu din punct de vedere pentru că... ăh. Nujh. Mi-a venit mai uşor. Promit că o să fac capitole la final din punct de vedere neutru, ca să nu fie ca un căcat pe un maldăr de biscuiţi || ce.

Ca în foarte multe || toate celelalte || capitole, m-am lăsat dusă de val şi am scris ce a vrut povesteasă scriu.

Se apropie, clar, de un final al volumului unu || mai sunt cam şapte capitole deci calmaţi-vă că oricum se face iarna lui 2016 până le scriu pe toate ||.

Iar în puşculiţă mai am cam 2 volume planificate, toate de vreo 200 de pagini.

Aşa că dacă vă gândiţi să abandonaţi construcţia, faceţi-o acum, cât e aproape de început.

Hăh nu, glumeam.

Treceţ înapoi văleo.

_____

- Crezi că rochia asta e mai ok decât asta? Meyra mă întreabă şi sunt gata să îmi dau o palmă absolută, pentru că am auzit cuvintele astea de prea multe ori în ultima oră.

Mormăi, şi ea râde. Are o plăcere foarte vinovată în a mă face să vreau să îmi vomit plămânii, dar nu pot să o învinovăţesc. Sunt Pianul de pe Doncaster. Sunt un miracol pe care îl cunoaşte şi are onoarea să îl enerveze. Eu mi-am găsit rochia. E o rochie neagră din dantelă şi e decentă, modestă şi, după părerea mea, perfectă. Doar că restul consideră că nu ar trebui să mă îmbrac în negru la balul de iarnă.

- Eu zic să o încerci pe asta, Eva îmi dă un umeraş de care atârnă ceva ce aduce a obscen şi nedorit de mine.

O refuz politicos.

Defapt mă încrunt şi mă rotesc spre direcţia opusă, lăsându-i mâna întinsă cu bucata argintie de material.

Două ore şi jumătate am fost supusă unei torturi incredibil de minuţioase şi complexe, şi jur că în viaţa mea nu am mai vrut aşa tare să îmi iau gâtul. Ok probabil mint, dar tot se simte groaznic. Mă bucur pentru Jagaciak, care e la repetiţii şi deja are rochie. Spectacolul ei de balet o să fie de Crăciun, un rol principal în Spărgătorul de Nuci. Cel puţin ea nu are de îndurat aşa ceva...

- Crezi că cu ăştia ar merge pantofii cu toc cui sau plin? Meyra mă priveşte curioasă şi izbucneşte în hohote stridente când îmi vede expresia terifiată. Stosh, calmează-te! zice când vreau să mă îndepărtez de ea. Doar nu crezi că eu chiar o să mă iau după ce crezi tu, nu?

Oftez uşurată. Căci cine ştie, poate îi dădeam un sfat greşit şi i-aş fi distrus anul. Duuh.

- Vreau să plecăm, atmonsfera asta mă stresează ca naiba, îi cer, şi redevine serioasă, de parcă asta ar fi trebuit să zic de la început.

- Stosh! Trebuie să vorbim! Hey, Stosh! Aşteaptă!

Deja alerg. Iisus ştie că dacă se mai apropie de mine, o să îl bat până nu mai poate respira. Mă rotesc în ultima clipă şi ţip să mă lase în pace. Mă prinde de braţ, cum a făcut şi Joseph ieri. Sau alaltăieri - nu ştiu decât că vreau să mă îndepărtez de Nate cât mai repede cu putinţă.

- Stai! îmi cere, şi îl lovesc cu laterala palmei peste încheietură, făcându-l să îmi dea drumul.

- Nu am ce discuta cu tine! şuier, şi fac câţiva paşi în spate.