Am auzit multe povești despre Raymond Morgan...
Și toate mă îndemnau să fug mâncând pământul atunci când îl zăresc, chiar și de la câțiva metri.
Însă eu nu am fugit.
Nu am putut.
Ochii lui m-au capturat într-o menghină de smarald a unei disperări ne...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
𝟒
𝐀𝐬𝐚 𝐜𝐮𝐦 𝐢-𝐚𝐦 𝐩𝐫𝐨𝐦𝐢𝐬 𝐭𝐚𝐭𝐞𝐢, la prima oră am plecat la mecanic ca să văd în ce stare se afla Reddie, având în vedere că trecuse ceva vreme de când mașina nu a văzut lumina zilei. Max plecase din camera mea deja atunci când eu am ieșit din baie, așa că nu mi-a fost greu să îmi fac rutina de dimineață, nu că înainte mi-ar fi fost. Blondul era în preajma mea mereu și eram obișnuită.
Acum însă, tot ce îmi rămânea de făcut era să îmi iau haina din cuier și să mă duc la garaj. Părinții mei încă dormeau, întrucât era destul de dimineață, și nici nu intenționam să îi trezesc, de aceea am închis ușa în urma mea cât de silențios am putut. Am coborât treptele în fugă, însă m-am oprit a baza lor când am simțit cum mă lua amețeala și privirea începuse să mi se încețoșeze, de aceea m-am văzut nevoită să mă prind de balustrada de fier din stânga mea și să privesc în gol câteva secunde pentru a-mi reveni.
— Arissa! am auzit un glas, însă, la acel moment nu puteam deduce al cui era. Am scuturat din cap și mi-am ridicat privirea, dând cu ochii de bunul meu prieten, Max. Ce faci, ești bine? M-a întrebat îngrijorat când a văzut că nu îi răspund, ci doar mă clatin pe picioare.
Apoi am clipit apăsat.
— Da, i-am răspuns. Mergeam să văd în ce stare e Reddie. Max a înclinat din cap cunoscător, întinzându-și brațul pe după umerii mei.
Am răsuflat ușurată.
— Hai să vedem ce face Reddie, atunci, a râs din pricina poreclei date de mine și tata, mașinii, încă de când eram mică.
Am oftat și mi-am dat ochii peste cap, îndrumându-l spre garaj. Nu e ca și cum nu ar fi știut unde se afla, însă la casa mea eu făceam regulile. M-am sustras de sub strângerea sa prietenească și am luat-o înainte, vârându-mi mâna în buzunarul gecii negre, de piele, pe care o luasem în grabă înainte să ies pe ușă. Am scos din buzunar cheile ușii din lateral și am descuiat-o. Blondul pătrunse în garaj înaintea mea, în fugă, iar eu am râs, însoțindu-l numaidecât.
În garaj era întuneric, doar o pală de lumină reușea să pătrundă înăuntru, exact pe ușa pe care am lăsat-o deschisă în urma mea. M-am întors pe călcâie și mi-am plimbat privirea prin încăpere. Totul era intact - exact așa cum îmi aminteam, o fantomă a trecutului s-a perindat prin fața ochilor mei, facându-mă să mă înfior. Am făcut un pas înapoi, dezechilibrându-mă puțin, însă, din spate, mândria m-a pus să fac doi pași înainte, către Max, care acum privea înainte, la un membru al familiei de mult timp uitat. I-am pus mâna pe umăr pentru a-l determina să se întoarcă către mine și i-am zâmbit.
El mi-a răspuns cu același gest, însă greutatea cu care a făcut-o m-a nedumerit, totuși nu aveam să îl întreb care îi era motivul, nu acum, cel puțin.
