* 104 *

155 17 1
                                    



— Z, poți să vii puțin până aici, te rog?

Vocea Angelinei îl făcu pe Z să tresară. Trecea prin fața camerei ei, care avea ușa deschisă. La început, vru să o ignore, dar apoi își aminti că, până la urmă, era fiica oamenilor la care venise în vizită și ar fi trebuit să se comporte adecvat.

Așa că intră în cameră, sub privirea arzătoare a Angelinei, care stătea întinsă în pat, cu televizorul deschisa știri. Ea îi făcu semn să se apropie, iar Z se puse până la urmă pe marginea patului ei.

— Nici nu știu cum aș putea să încep, zâmbi Angelina. Probabil îmi știi trecutul, sigur ai auzit bârfe sau discuții interzise. Tot ce se spune despre mine e adevărat – oricât ar fi de oribil. Am ucis mulți oameni, mereu cu un scop, totuși, și am învățat că o crimă rezolvă multe lucruri, dar numai dacă știi să acoperi ce ai făcut.

Z înghiți în sec și respiră adânc de câteva ori. Presimțea că Angelina îl chemase pentru ceva mai mult decât o predică despre beneficiile ucisului, dar încă nu își putea da seama de adevăratul motiv, așa că nu îi mai rămânea decât să aștepte în timp ce femeia vorbea cu o voce egală, calmă și al naibii de convingătoare.

𝐙𝐄𝐂𝐄 𝐂𝐑𝐈𝐌𝐄 𝟐 • 𝐔𝐂𝐈𝐃 𝐏𝐄𝐍𝐓𝐑𝐔 𝐓𝐈𝐍𝐄Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum