𝑃𝑜𝑒𝑚𝑒 𝐹𝑟𝑎𝑔𝑚𝑒𝑛𝑡𝑒 𝑑𝑒 𝑛𝑎𝑡𝑢𝑟𝑎

Timp prăfuit

Peste tot doar întuneric
Luptele durau veșnic,
Sângele era amorțit în vene
Iar pe corp, cumplite semne.

Așchii de timp se prăfuiau
Timpul trecea, urme rămâneau,
Uitând tot în veșnice amintiri
Lăsând pe buze doar uimiri.

Transformate-n lumi uitate
Îmbibate-n praf, uscate
Leneșe-n poze vechi, gălbui
Lăsând trofeul auriu oricui.

Veșnici moștenitori de păcate
Împărtășite, așchii uitate,
Lenevind în același amar
În sala de box dispar.

În umbră doar un băiat
Stă în tribună așezat,
El încet și-aduce aminte
Ce vibrații nu mai simte.

Dor să lupte mult îi era
Însă conștient încă trăia,
Își pierduse întreaga familie
Luptând în mortala sa bătălie.

Știa că luptase împotriva lor
Acum de îmbrățișări avea dor,
Se mințise și pierduse dublu
Bătălia și familia, ce sumbru.

Își luase adio de la tot plângând
Ieșise din sală aproape urlând,
Era nervos și trist totodată
Pierduse tot ce avea de preț odată.

Se întoarse la ce numise "acasă"
Însă ce folos, era doar o masă,
Fără iubita și copilul lui
Murea de dor, rămas al nimănui.

A avut trofee, dulapurile pline
Dar se ura acum pe sine,
Deciziile sale, ar da timpul înapoi
Să ceară iertare ieșind din noroi.

Era prea târziu, soneria se aude
Deschise ușa și ce vede exclude,
Crezuse iar că era doar o iluzie
Se amestecase în a sa confuzie.

Privise la ea, la ochii ei căprui
La fiul său cu ochii albăstrui,
O văzuse zâmbind și fericită iar
Era mulțumit și îi iubea glaciar.

Îi cuprinse în brațe, lacrimile sale
Cădeau pe obraji lăsate agale,
Depuse săruturi pe frunțile lor
Începuse ușor să se simtă uimitor.

Îl luase în brațe pe al său copil
Ieșise total din acel exil,
O cuprinse încet pe ea de mână
Ștind că aveau să fie iar împreună.

Renunțase pentru ei la box
Aruncase cupele de la aur la inox,
Se așezase pe canapea împreună cu ei
Și auzise o voce cu tot ceea ce vrei.

"Tati", auzise de la al său copil
Primul cuvânt spus de el, fragil,
Ea rămase aproape uimită
Și se simțise iar, o mamă împlinită.