Sclavii Imperiului Mincinos

•Capitolul 12

Tatăl Kieri a fost închis, iar mama ei s-a mutat în casa cumpărată de Ares. Totul pare să fie înregulă în sediu. Oamenii merg la antrenamente, dau petreceri, se îmbată până ling podeaua și își rup ceva. Lucruri normale.

Kira intră în bucătărie veselă. Își aruncă geanta pe blatul mesei și se așează pe primul scaun care-i vine la mână. Mă privește zâmbăreață și deja încep să mă prinde de gândurile ei.

- Toarnă tot.

Mă așez mai bine pe scaun lăsând la o parte cafeaua.

- E na! Nu am nimic de spus.

- Kira!

- Steily și Siena s-au despărțit.

- Glumești!

Steily și Siena erau cuplu minune din luna asta. Le sătea chiar foarte bine împreună.

- A înșelat-o!

- Du-te mă! Eu care credeam că Siena la pus cu botu pe labe.

KJ își face și el apariția. Poartă niște panatloni de pijama și o bluză șifonată. Părul auriu îi e ciufulit, iar fața și mai șifonată ca tricoul. Ne salută scrut din mâna, trecând pe lângă noi. Deschide friginderu-l, începând să inspecteze fiecare colțișor.

- Toți credeam asta! continuă Kira discuția noastră.

- Cu cine a înșelat-o?

Apuc cana de cafea și sorb din ea.

- Lucy.

Nu știu dacă am fost surprinsă sau amuzată atunci când cafeau mi-a tâșnit din gură. Mă șterg pe gură și mă întorc spre Kira, observ că nu am pătat-o și că râde de mine.

- Nu e vară-sa?!

- Ba da, spune KJ, râzând.

Mă uit la cafeaua de pe jos. Niște stropi au sărit și pe mobilă.

- Va trebui să șterg asta nu?

- Da, spun cei doi deodată.

- Ok.

Iau o cârpă și șterg repede petele provocate de mine. Când termin mă întorc spre ei și îi anunț că merg să mă antrenez.

Sala de antrenament era de a dreptul uimitoare. Arme de tot soiul așezate frumos in suporturi pe pereți, ținte, sacuri de box, greuțari, bari de tractiune și aparate de sala.

Mă îndrept spre multitudinea de arme alegand un simplu pistol pentru început. Trebuie sa învăț să tinesc capul, aparent rivali noștri sunt foarte bine echipați, dar au o țintă cam proasta cei drept. Imi pun căstile si ochelari și mă pregătesc să țintesc. I-au in vizor punctul din mijlocul capului țintei și trag glonțul nimerind la 2 cetimetri distanta de punctul roșu.

- Rahat!

Reîncarc pistolul și țintesc din nou. Simt priviri asupra mea si, desi curiozitatea ma roade, aleg sa le ignor. Respir adânc și îmi golesc mintea. Mână îmi tremură pe pistol și încet, încet țintă începe să i-a conturul unei persoane. Simt cum toți nervii din lumea curg prin venele mele atunci când chipul nenorocitului de Hunter îmi apare în ochii. Apăs trăgaciul și tot apăs fără oprire. Nu mai am pic de control asupra a ceea ce fac sau gandesc, ura a pus stăpânire pe mine si acțiunile mele. Continui să apăs desi gloanțele s au terminat, iar punctul roșu nu mai exista pe țintă, acum fiind un gol.

- Măcar am țintit, îmi spun, răsuflând aerul pe care îl ținusem captiv până acum.

- Se pare că ai avut mulți demoni de eliberat.