Sclavii Imperiului Mincinos

•Capitolul 27

Iubirea? O fantasmă care m-a lovit din plin. Mintea mea a dus o luptă îndelungată cu ea. Nici una nu părea să lase garda jos și nu dădeau vreun semn de un sfârșit victorios în favoarea mea. Seara adevărului a deschis multe porți pe lângă care obișnuiam să trec. Sărutul a ajuns la alt nivel, iar relația mea cu Ares a avansat, au trecut 5 luni de atunci. În prezent totul pare în regulă, eu și Ares ne comportăm ca un cuplu, dar nici unul dintre noi nu a anunțat ceva oficial. Astea 5 luni au reprezentat un chin pentru amândoi. În seara aia de 21 martie el a spus că ne vom vindeca reciproc și asta am făcut, ne-am vindecat. Rănile trecutului nu au dispărut, dar au prins coajă. Eu am trecut peste, chiar dacă uneori mai am coșmaruri, însă Ares mai are câțiva pași până la ieșirea din iad. Am aflat că după sinuciderea Corei a intrat în depresie și am înțeles însfârșit cauza atidepresivelor din camera lui. A luptat, dar cum a spus și el, s-a lăsat tras în groapă. Măcar a evoluat, nu mai e acel ursuz care îmi strică mereu ziua. Mă prețuiește și are grijă de mine, nu îmi spune cuvinte dulci prea des pentru că încă nu a ajuns la stagiul în care se poate deschide în felul ăsta cuiva, dar compensează cu săruturi și ore în care doar mă ține în brațe, lăsându-mă să mă pierd printre gânduri, ca apoi să le discutăm. Bineînțeles că majoritatea sunt niște aberații catastrofale, dar niciodată nu a dat înapoi și mi-a explicat unde crede că am dreptate și unde nu.

Kira trage scaunul fără al ridica, obținând un scârțit care ne face pe amândouă să ne încruntăm. Băieții sunt plecați cu treabă, iar Amira doarme cum este normal având în vedere că e ora 4 dimineața. Își așează părul după ureche, bând o gură de cafea.

- De cinci luni ești cu Ares și încă nu mi-ai spus dacă v-ați tras-o.

Îmi ridic ochii spre ea și știu că ăsta e modul ei de a umple tăcerea dintre noi, dar în același timp și o curiozitate. Arunc pachetul de tigări pe masă lăsând bricheta undeva pe lângă el. Trag din capătul țigării simțind cum plămânii mi-se umplu cu fumul toxic.

- Nu ai vrea să îți descriu și momentul în sine, bruneto?

Suflul fumul într-o parte, privind-o printre abrui. O sprânceană i se ridică întrebător spre mine. Asta se întâmplă când îi dau Kirei apă la moară, nu voi mai scăpa de ea.

- Cum a fost?

Ridică cana de cafea și cu un zâmbet ștrengar îmi urmărește reacția. Tot ce fac e să îmi dau ochii peste cap. Eram sigură că va întreba asta.

- Când vin băieții? evit întrebarea ei.

Lasă cana prinzând telefonul între degete, verifică ceasul apoi îl pune pe masă.

- În câteva ore. E o descărcare de cocaină, nu poate dura mult.

Înclin din cap, scrumând țigara în scrumieră. În ultimul timp am avut parte de prea multe transporturi de droguri. Pare că lupii noștri vor să scape de ele, și dacă într-adevăr ăsta e motivul înseamnă că poliția le-a cam dat târcoale. Telefonul îmi sună și pe ecran apare un număr necunoscut de mine. Arunc o privire spre Kira, iar aceasta mă îndeamnă să răspund, curioasă de apelant. Asta fac și dau telefonul pe difuzor, punându-l între mine și ea.

- Da? întreb, lăsând țigara neterminată în scrumieră.

- Bună, dragă Rose.

Glasul unui bărbat, ce pare în vârstă se face auzit. Mă încrunt încercând să descifrez cine e. E clar că mă cunoaște din moment ce mi-a spus Rose. Kira face un semn din mână pentru a-mi atrage atenți. Ridic privrea spre ea, mimează un cuvând din buze, dar mi-e puțin greu să-l înțeleg. E-dw-a, Edward! Mimez numele înapoi spre ea pentru a fii sigură că am înteles, iar ea aprobă.