Sclavii Imperiului Mincinos

•Capitolul 14

- Uită tot ce ai auzit si s-a întamplat aici, e mai bine pentru amândoi, îi spun uitându-mă spre ușă.

Acum câteva momente atât eu cât și Ares am realizat ce se întâmplă și am dat înapoi. Noi nu ne suportăm. Noi nu avem de ce să ne alinăm unul pe altul.

Își drege glasul și cu coada ochiului văd cum își aranjează cravata.

- Normal că o să uit! Nu s-a întâmplat nimic memorabil pentru a ține asta minte, Moon. A fost o scăpare de moment din partea amândurora. Acum ieși! O să creada că facem altceva aici.

Îl privesc scârbită, apoi ies glonț lasând ușa să îl lovească în urma mea.

******

Damian oprește mașina, iar eu deschid portiera vrând să ajung cât mai repede în pat.

- Mă bucur că ai venit, Tiera!

- Și eu! Noapte bună, Damian!

Ies din mașină și intru în sediu. Toată casa era plină de oameni ce dansau si beau fără nici un stres. Încerc să mă strecor printre ei, dar e practic imposibil, fiindcă toți se îngrămădesc al dracului de rău.

- Dați-vă oameni buni! Nu vedeți că vreau să trec?

Câțiva se uită urât la mine, iar alți se dau aproape insesizabil din calea mea.
Măcar au încercat. Oftez și ies înapoi afară. Mi-ar prinde bine o plimbare, deși nu mai pot de somn. Mașina lui Damian nu mai era în parcare, semn că deja a plecat, oricum nu aveam chef de el. Adică e drăguț și toate astea, dar omu' e prea bun pentru mine, din toate punctele de vedere și nici măcar nu mă atrage într-un fel anume.

O iau la pas fără o destinație anume. Mintea îmi e tulburată de tot felul de gânduri. Pur și simplu nu pot percepe cum de mi-am permis să plâng în brațele pălugii alea afrusite. Eu nu sunt așa! Nu sunt slabă, nu pot fii slabă. La naiba, acum mă va vedea slabă!

În calea mea apare un indicator care spune că aici este ceva pericol, nu am înțeles exact ce, și mai jos scrie "Podul Hayat" și acum înțeleg sensul cuvinteleor de mai sus.

Pășesc încet pe podul Hayat, un nume prea frumos pentru un loc în care peste două sute de mii de oameni s-au sinucis. Hayat, tradus din turcă înseamnă viață, locuitori de aici i-au dat numele ăsta, dar niciodată nu am înteles motivul. Dacă aici se pierd mii de vieți, ce rost are numele ăsta?

Vântul începe să bată puternic, cerul se întunecă rapid, pare că va începe o furtună zdravănă. Telefonul îmi vibrează haotic, dar nu răspund. Oricine ar fii poate aștepta. Acum vreau sa fiu doar eu cu mine.

Mă așez pe jos, cu spatele sprijinit de balustrada podului. Închid ochii auzind stropii cum încep să se lovească violent de asfalt, însoțiți de tunetele puternice și fulgerele ce îmi luminează negrul oferit de pleoapele mele căzute.

- Oare asta au auzit și ei când se chinuiau să iasă din mașina aia blestemată? Încep să vorbesc singură, simțind că voi înnebuni daca voi ține totul in mine. Oare așa au simtit și ei ploaia pe trupurile lor inerte? Tot sentimentul ăsta de frică și nevoia de a se omorâ cât mai repede au avut-o? Toate astea le-ați simțit si voi, mamă si tată? Aceleași temeri si nelămuriri? Aceleași întrebări fără răspunsuri? Dar, tu, bunico? mă ridic în picioare bălăngănindu-mă la fiecare pas făcut.

Îmi duc ochii spre cer eliberând lacrimile ce începeau încet să se contopească cu picăturile de ploaie.

- Zi-mi, te rog ce ai pățit! Vino aici și urlă-mi în fața dacă trebuie. Descrie-mi fiecare secundă, fiecare lovitură de cuțit, fiecare sentiment în parte. Totul! Vă rog! Spuneți-mi ce sa fac! Cum să vă ajut! Orice! glasul îmi piere treptat, iar picioarele îmi devin tot mai moi ajungând să cad în genunchi într-o baltă plină de amintiri și fantome vechi.

▪︎▪︎▪︎▪︎▪︎▪︎▪︎▪︎▪︎

Camera de zi pare întoarsă cu susul în jos. Toți oameni de acum câteva ore se pare că sau mutat în aripa de vest cu petrecerea și au lăsat tot jegul lor aici.
Încerc să ajung în cameră fără să calc pe ceva ciob sau metal care să îmi intre în tălpile goale. Chiar dacă aripa de vest e la 10 camere distanță, muzica răspună până aici. Oamenii ăstia se distrează, nu glumă!

Ajung în fața ușii mele și încep să-mi scotocesc prin buzunarele ude după chei. Sunt leoarcă și mi-e frig de mor. Aș fii o norocoasă dacă nu mă aleg cu o răceală urâtă după noaptea asta.

- Aș aprecia dacă nu mi-ai uda covoarele, Moon.

Tresar înjurând printre dinți. Ares stă sprijinit de tocul ușii lui. Se pare că suntem vecini, stăm cameră-n cameră. Nasol vecin...

- N-am chef de tine, Regazzi.

- Serios? Pentru că mie mi s-a părut că în baie ai avut.

Mă întorc spre el și nici nu realizez când îmi ridic mâna. Nu apuc să dau căci degetele sale se încolăcesc în jurul încheieturii mele. Mă trage până pieptul meu ajunge să fie lipit de al lui. Îi simt respirația peste buzele mele, miroase a tutun și mentol. Se lasă spre fața mea până ce nasurile noastre se ating.

- Ești prima femeie care a ridicat mâna la mine, face o pauză în care își trece limba peste buza de jos. În momentul ăsta nu știu cum o să reacționez așa că găsește-ți dracu cheile alea odată și intră în cameră cât sunt lucid.

Mă eliberează intrând în cameră. Îmi trântește ușa în față și aud cum învârte cheia în ială, apoi un sunet ca și cum a aruncat cheia undeva pe jos.
Bine... asta a fost ciudat. Cum adică cât încă e lucid?
Îmi găsesc cheia și descui ușa. Prima destinație este baia. Am nevoie de un duș cald, ziua asta nu a fost chiar cea mai bună. Îmi arunc hanoracul ud pe gresie, continuând cu restul hainelor.
Nu pot să nu mă gândesc la spusele lui. Părea atât de agitat, de parcă ar avea un episod de necontrolat. Ce dracu ascunzi, Ares Regazzi?