დ Douăzeci și șapte

104 18 11
                                    

𝙅𝙚𝙤𝙣 𝙅𝙪𝙣𝙜𝙆𝙤𝙤𝙠

     Urăsc spitalele. Am deschis ochii și primul lucru pe care l-am simțit a fost mirosul de medicamente și durerea din zona operației.

     Mă uit după Taehyung în salon, așteptându-mă să doarmă pe un fotoliu, însă sunt doar eu.

     Ușa se deschide, iar o asistentă vine la mine. Îmi zâmbește și nu știu de ce. Îl vreau pe Taehyungie lângă mine!

     — Mă bucur că v-ați trezit, domnule Jeon! Știu că e prea din scurt, dar iubitul dumneavoastră se află în acest moment pe acoperișul spitalului, vrând să-și pună capăt vieții și-

      Îi smulg telefonul din mână, apăsând pe buton, iar în secunda următoare aud niște suspine.

     "Ya... Tae, întoarce-te la mine! De ce deschid ochii și tu nu ești?"  zic, deși durerea din piept e încă prezentă când vorbesc.

     "Kookie? tu ești?" mă întreabă cu vocea stinsă și slabă.

     "Ce? ai crezut că mor și te las singur? Ya! treci și sărută-mă înainte să vin la tine să te arunc eu de pe acoperiș!"

     Raspund la rândul meu, văzând-o pe asistenta cum zâmbește pe ascuns.

     Nu îmi pasă ce vor crede ceilalți despre noi, Taehyungie. Îmi este de-ajuns părerea ta. Am crezut că voi muri și că nu o să te mai văd niciodată. În acel moment am regretat faptul că nu te-am sărutat și că m-am tot îndoit de tine. Vreau să trăim din nou împreună. Vreau să fim fericiți împreună. Vreau să ne distrăm împreună. Vreau să stau în brațele tale pentru tot restul vieții mele. Vreau să simt apusul din inima ta. Vreau să-l văd. Vreau să-ți aud inima bătând puternic din cauza emoțiilor pe care eu ți le ofer când mă vezi.

     Ne vreau pe noi doi împreună!

𝐀𝐩𝐮𝐬𝐮𝐥 𝐝𝐢𝐧 𝐢𝐧𝐢𝐦𝐚 𝐭𝐚 𝐈𝐈ᵀᵃᵉᵏᵒᵒᵏ [✔]Tahanan ng mga kuwento. Tumuklas ngayon