⌲ 2. Fugi și cucerește-i

607 61 17
                                    

🌸

Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.


🌸

Azi.

Totul în jurul meu este prăfuit. Pereţii sunt scorojiţi şi murdari. Parchetul are nu mai puţin de patru bucăţi care sunt la un pas să se rupă. Ştiu că în spatele căzii de la baie este mucegai şi aveam o perioadă în care săptămânal încercam să îl îndepărtez. Până când am renunţat. Iar acesta a continuat să crească, acum fiind enervant de prezent.

Parcă astăzi toate aceste defecte sunt mai vizibile. Mai chinuitoare. Par mai mult să facă parte din mine. Ca și cum bucățile lipsă sunt... din mine.

— Scumpo, e gata aici?

Mama apare în pragul uşii camerei mele. Nu se uită la mine când îmi vorbește. Se uită cu atenţie la cea mai bună rochie a ei, pe care ea a călcat-o aseară până la urmă. Este moştenită de la mama ei. Nu m-ar fi lăsat pe mine să o calc. Cred că este tot ce ne-a rămas de la bunica mea, în afară de câteva amintiri tragice şi o inimă ce a trebuit reparată. Este de tip brocart, care se termină cu exact o palmă mai jos de genunchi, galbenă, cu un micuț decolteu în formă de V. Mama a mai făcut zeci de rochii minunate, care mie îmi plac mult mai mult decât asta, dar ea mereu se întoarce la ea și o poartă.

Mă uit în jurul meu, la cutiile care stau aşezate pe salteaua goală a patului meu, gata să fie ridicate şi luate cu noi în... noua noastră viaţă, care promite să ne ofere mult mai mult decât a făcut-o cea veche.

— Da, am strâns tot.

Nu că ar fi atât de multe. Hainele mi-au încăput în trei cutii destul de mici, iar restul lucrurilor, în altă cutie mai mare. Nu mă gândisem până acum că să ai puţine lucruri este un avantaj.

Oricum sunt sigură că le-am împachetat degeaba. Nu le vom despacheta acolo. În cel mai bun caz, multe cutii vor rămâne într-un depozit, uitate.

Mama se uită şi ea la ceea ce fusese colțul meu de lucru şi mă întreb dacă vrea cu adevărat să plecăm. Adică, cu adevărat. Suficient de mult încât chiar să o facem. Nu sunt mândră de asta, dar aș săpa în orice îndoială ar avea până s-ar răzgândi și am rămâne aici.

Tot ce mă oprește este faptul că ea merită mult mai multe decât a primit până acum.

Vine spre mine şi îmi prinde fața cu palmele făcute căuş, iar eu o privesc în ochi. Astăzi sunt mai luminoși. Plini de speranță. Și chipul îi este altfel. O revăd pe femeia îndrăgostită, care îl așteaptă pe White să ajungă în oraș și să o răpească din realitatea ei plină de lipsuri.

Și îmi primesc răspunsul la întrebarea anterioară. Îl accept, cu o strângere dureroasă de inimă. Nu există nicio îndoială în care, teoretic, să sap.

— Dar tu eşti gata?

Dacă nu aş şti ce are nevoie să îl audă, i-aş spune adevărul.

— Da.

Între început și sfârșitUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum