26. Linie de graniță

511 53 21
                                    

🌸

— Axton.

Axton. Axton. Axton.

Numele răsună în mintea mea asemenea unui ecou greu, imposibil de stăpânit sau de oprit. Nu am crezut niciodată că suntem prieteni, sau că ține la mine în vreun fel. Dar poate, în timp, aș fi ajuns în acel stadiu cu el. Poate, în timp, am fi fost prieteni. Aș fi ajuns să am încredere în el. Într-o zi. Acum nu vom mai ajunge nimic.

Iar el nu poate deveni decât persoana pe care o voi disprețui cel mai mult pe lume.

Mă sprijin înapoi de catedră și îi privesc pe Zaiden și Harper. Nu mă pot abține să nu intru într-o poziție defensivă, încrucișându-mi mâinile la piept și strângându-mi umerii, mimând o îmbrățișare imposibilă. Cu mișcări dezordonate îmi șterg lacrimile de pe obraji. Ochii mă ustură, suprasolicitați de toate lacrimile vărsate.

— Unde e Axton? întreb, fără să îmi pese care dintre ei îmi răspunde.

Îmi amintesc vag că Harper mi-a spus că nici Axton nu este la școală ca să mă convingă să chiulesc. Ar putea fi adevărat, dar ar putea fi și o minciună.

Nu au fost toate niște minciuni până acum?

Harper se uită în sus la Zaiden și acesta își dă ochii peste cap, sprijinindu-se de ușa clasei. Interacțiunea dintre ei se desfășoară ca și cum Harper îl roagă pe Zaiden să mă lase să aflu unde este Axton. Bineînțeles că știe. Bineînțeles că Zaiden știe tot, la fel cum doar el știa despre mine. Normal că i-a spus lui Axton. Poate nu a spus întregii școli, dar cu siguranță și Zaiden are partea lui de vină, poate chiar mai mare decât Axton. Lui Axton nu i-am oferit încrederea mea, ca să aibă ce să frângă. I-am oferit-o lui Zaiden. Și am fost o proastă.

Mă desprind de catedră și fac câțiva pași în direcția lui Zaiden, oprindu-mă la câțiva centimetri distanță de trupul său. Doar acest gest de apropiere îmi frânge inima.

— Unde e Axton? repet întrebarea, de data asta adresându-i-o direct lui Zaiden.

Nu îmi mai tremură vocea. Nu mai sună de parcă sunt pe cale să plâng.

Am plâns. Mult. Plângând am ajuns să fac ceea ce am făcut. Plângeam în fiecare seară atunci când știam că nu mă vede nimeni. Uneori mă sprijineam de un zid aleator doar ca să nu fiu nevoită să îmi susțin greutatea în timp ce lacrimile îmi părăseau ochii.

Îmi amintesc cum în unele seri degetele îmi sângerau din cauza lemnului zdrențuit al pensulelor vechi. Nu aveam bani de altele noi, iar tablourile comandate de oamenii bogați trebuiau să fie gata. Apoi mă îmbrăcam, îi ziceam o minciună mamei și plecam să vând droguri altor oameni bogați.

Și acum, aceeași oameni bogați, au tupeul să mă judece. Ca și cum păcatele mele nu sunt doar o oglindire a dorințelor ce s-au născut în sufletele lor infecte.

Îi urăsc. Azi mai mult decât în oricare altă zi. Indiferent de ce dorință am fost nevoită să le îndeplinesc.

Indiferent dacă Zaiden e printre ei. Zaiden, în fața căruia vocea îmi e de fiecare dată la un pas să se spargă și să dezvăluie cum inima se sparge și ea, în interior.

— Ce vrei să faci, Chastity? Să te duci după el? Să îl bați? Să îi ceri explicații?

Chiar dacă nu pune întrebarea pe un ton ironic, eu așa o simt. Mă privește descumpănit, așteptând parcă să mă deștept și să iau o altă decizie, una mai logică decât aceea de a mă duce după Axton. Mă face să tremur de nervi.

Ai ajuns la finalul capitolelor publicate.

⏰ Ultima actualizare: Jul 28, 2023 ⏰

Adaugă această povestire la Biblioteca ta pentru a primi notificări despre capitolele noi!

Între început și sfârșitUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum