Dragoste şi muzică

Capitolul 15

                                                                              Natalia 

      Dacă știu un lucru în momentul ăsta acela este că nu sunt deloc pregătită să discut cu el.

        Sunt supărată pe felul în care s-a purtat în seara aia afurisită și mai ales pe felul în care a trântit nenorocita de ușă. Nu avea nici un drept să facă asta, chiar dacă prin absurd s-ar fi enervat din cauza mea. Și până la urmă și la coadă de ce s-ar fi enervat pe mine?! Doar pentru că am clacat?

       Fir-ar să fie!

       Asta e mai mult decât absurd dacă asta ar fi cauza, mai ales dacă stau să mă gândesc la faptul că și el are un comportament destul de bizar și mă induce de cele mai multe ori în eroare.

        Decid într-un final că efectiv nu vreau să vorbesc cu el. Îmi încerc norocul și trec pe lângă el, dar tocmai în momentul în care sunt perfect convinsă că a prins ideea și că o să mă lase în pace, mă prinde de braț și mă întoarce cu fața la el.

       — Dă-mi drumul, te rog! îi spun eu și oftez obosită de toată șarada asta. 

        Pentru o fracțiune de secundă am impresia că văd în ochii lui resemnare și sunt sigură că o să-mi dea drumul, însă tot nu mă lasă în pace.

        Tipul ăsta e bipolar! 

      — Unde crezi că te duci la ora asta singură pe stradă și îmbrăcată în uniformă asta afurisită ? gesticulează el spre ținuta mea. 

      Tipul clar are o problema și nu înțeleg care e aceea și nici nu pot să înțeleg de ce mama naibii îi pasă lui de felul în care sunt îmbrăcată și că am de gând să merg așa până acasă. Mi se pare o pierdere totală de timp să mă mai și schimb, pentru o jumătate de oră, cât fac până acasă. 

      — Și până la urmă de ce ți-ar păsa de aspectele astea ? Să îți readuc aminte cum te-ai comportat ultima dată și de faptul că de câteva zile parcă ai intrat în pământ?       

      Ziua asta mi-a stors și ultimul gram de energie pe care îl mai aveam. Nu am chef și nici energia necesară să mă cert cu el. Vreau doar să scap o dată de el și să ajung acasă, să mă bag în pat, dar aparent norocul nu ține cu mine.

       Mă privește și pare că se gândește la ce răspuns să îmi dea, iar eu sunt mai mult că sigură că o să îmi dea un răspuns tipic lui.

       — Fiindcă îmi pasă, la dracu! Și pentru că ți-am mai explicat și ultima oară că nu e în regulă să umbli singură pe străzi la ora asta ! Doar uită-te puțin la fusta aia nenorocită care e prea scurtă și încearcă să înțelegi că asta e o zona periculoasă. Nici măcar nu ai idee câți nemernici se pot lua de tine, mai ales că e două dimineața, fir-ar să fie! Să mai aduc în discutie și faptul că ultima oară cand ne-am întâlnit pe stradă nici numai știai drumul spre casă? Știu că m-am purtat ca un netrebnic ce sunt, dar nu vreau să pățești nici un rău. Așa că urcă-te anul ăsta pe motor ca să pot să te duc acasă în siguranță, se rățoiește blondul.

        Îmi dau ochii peste cap și înțeleg că dacă o să continui să mă împotrivesc nu o să ajungem nicăieri și că nu o să mă lase singură. Nu îmi surâde deloc ideea că trebuie să mă sui din nou pe sicriul ăla cu două roți, doar că nu am altă alternativă dacă mai vreau să ajung în seara asta acasă și să mai prind și câteva ore de somn. 

      Pare că a înțeles și el că m-am lăsat păgubașă, având în vedere că numai am nici un gram de energie. Îmi pune casca de rezervă, ca apoi să încalece motorul, lucru pe care îl fac și eu la rândul meu. Îl încojor și accelerează în trombă, iar eu mă simt al dracului de incomod în momentul ăsta. Primul motiv este fusta care mă deranjează groaznic, iar al doilea este situația în care am ajuns, mai ales după ultima întâlnire.

       Abia acum realizez că a stat intenționat până la închidere, chiar dacă companionii lui au plecat imediat după închidere și mai înțeleg că cel mai probabil el a insistat să stea până la ora asta. Restul drumului nu mă mai obosesc cu gândurile și îmi lipesc capul de spatele lui. Când realizez că a oprit motorul îmi dau seama că am ajuns acasă și cobor, ca apoi să îi dau casca și să îi mulțumesc. 

      Mă îndrept cu pași mici spre intrare, dar nu apuc să mă îndepărtez prea mult, fiindcă mă oprește pentru a doua oară în seara asta.

       — Iartă-mă pentru cum m-am purtat ultima oară , îmi șoptește. Nu am vrut.

       Mă privește preț de câteva momente bune, așteptând probabil să îi răspund, doar că nu apuc să mai spun nimic.

        Îmi ridică bărbia cu două degete, iar eu nu înțeleg ce vrea să facă. Știu doar că în următoarea secundă buzele lui se izbesc de ale mele în cel mai blând mod, iar gustul său de cafea amestecat cu tutun mă amețesc, atât cât să îi cad pradă pentru câteva momente. Până îmi dau seama de prostia făcută și îmi lipesc palmele de pieptul lui, ca apoi să îl împing. Apoi îi întorc spatele și mă grăbesc spre intrarea în casă.

        După ce că sunt obosită moartă acum mai sunt și un sac de nervi, din cauza gestului său necugetat. Cine se crede să facă asta ? Chiar are impresia că se poate juca cu mine și cu sentimentele mele?