Cine rade la urma? #3 (seria Pana la sange)

14. Vrei sa dansam?

Serena

          Logodnica. Logodnica insarcinata. In patru luni, fir-as a dracului. Când imi spunea mie ca o sa ne căsătorim si o sa fim împreuna pentru totdeauna, nenorocitul era logodit si o lasa insarcinata pe femeia aia.
          Idioata. Sunt o idioata!
-Serena, e totul in regula acolo? Intreba Luca de pe partea cealalta a usii.
-Da, am strigat ștergându-ma cu dosul palmei la gura. Lasa-ma un minut!
M-am ridicat sprijinindu-ma de marginea chiuvetei in ciuda picioarelor care amenintau sa cedeze. Am pornit apa si mi-am clatit gura, am luat putina pasta de dinti pe care am plimbat-o in gura si, când gustul oribil a disparut, m-am spalat bine pe maini de parca asta putea sa spele cu adevarat murdăria din mine. Machiajul era intact.
          Am mai stat un minut in fata oglinzii, întrebându-ma cum e posibil sa arat exact la fel ca in urma cu cinci minute chiar dacă simt ca am fost zguduită din temelii si intoarsa pe dos pana in cele mai străfundurile adancuri ale ființei mele.
          -Serena! Rasuna din nou vocea lui Luca, ceva mai autoritara.
          Am făcut cei trei pasi pana la usa injurand, am descuiat si am tras de mâner, deschizand-o la perete.
          M-am trezit fata in fata cu Luca.
          -Ce vrei?
          -Ce se întâmpla? Ma intreba el pasind in cadrul usii când eu m-am retras.
          -Nimic, am spus ridicand nepasatoare din umeri. Ti-am spus de acasă ca nu ma simt prea bine.
          -Vrei sa mergem la spital?
          Am clătinat din cap in timp ce imi treceam mainile prin par. Spital? Luca habar n-avea despre ce mama dracului vorbește.
          -Sa ne intoarcem la petrecere, am spus rasucindu-ma pe calcaie spre el. Sunt bine, nu te uita așa la mine. Nu o sa îți lesin in brațe sau ceva de genul asta.
          -Nu imi fac griji ca o sa imi lesini in brațe, Serena, imi spuse privindu-ma incruntat.
          -Atunci de ce te uiți așa la mine, Luca?
          -Pentru ca te porți ciudat si nu reusesc sa înțeleg care e problema.
          -Nu mai incerca, i-am propus ridicand nepasatoare din umeri. Mergem?
          Luca se trase din cadrul usii, făcându-mi loc sa ies. Am mers amandoi, unul langa altul, inapoi spre petrecere. Am avut grija ca bratele noastre sa nu se atinga, avusesem parte de suficienta interactiune fizica cu Luca pentru o singura zi.
Gândul ăla s-a risipit ca ceata când am dat nas in nas cu Eliot. M-am agățat de bratul lui Luca si m-am tras langa el, mi-am lipit pieptul de antebrațul lui. Pentru protectie, bineînțeles. Si pentru ca m-a uns pe suflet felul in care Eliot se uita fix la locul ăla, unde bratul meu il ținea strans pe al lui Luca.
-Domnisoara Da'Vierr, spuse ridicându-si ochii spre ai mei. Ma bucur sa văd ca totul e in regula. Ati plecat brusc de la masa.
In traducere libera asta insemna ca e perfect conștient de motivul pentru care am plecat brusc de la masa.
-Totul e minunat, domnule Collins, m-am grabit sa il asigur.
-Va e rau? Nu arătați prea bine mai devreme, mustaci nenorocitul.
-Nu pretinde ca știi ceva despre mine, ca sa îți dai seama când imi e rau si când imi e bine, am spus apăsat apoi mi-am ridicat ochii spre Luca. Putem sa plecam?
-Sigur, murmura incruntat. Ne scuzi, ii spuse apoi lui Eliot când l-am ocolit.
          I-am simtit privirea lui Eliot urmărindu-ma pana când am ieșit din raza lui vizuala, când am cotit stanga pentru a intra in sufragerie. Poate ca nenorocitul era logodit si aștepta un copil de la o alta femeie, dar n-aveam nici un dubiu cu privire la ce mi-ar face dacă m-ar prinde singura, așa ca era vital pentru sănătatea mea fizica si psihică sa raman lipita de Luca mai ceva ca timbrul de scrisoare.
          -Ești sigura ca totul e in regula? Ma intreba acesta aruncându-mi ocheade curioase.
          -Da, am spus incercand sa par mai sigura decat ma simteam defapt.
          Wes si Amira nu mai erau la masa la care ii lăsasem si defapt nu ii vedeam nicaieri. Tata si mama discutau la o masa indepartata cu un alt cuplu. Eu si Luca ne-am oprit langa masa, fiecare pierdut in propriile lui ganduri.
          -Ma duc sa iau ceva de băut, imi spuse Luca după cateva minute. Vrei ceva?
          -Nu, mersi, am murmurat absenta, abia constienta de faptul ca incepuse deja sa se indeparteze de masa.
          Urmărindu-l cu privirea, o miscare in dreptul intrării mi-a atras atentia. Eliot se îndrepta direct spre mine si parea furios. Mi-a trebuit numai o clipa ca sa ma pun in miscare si sa-l ajung pe Luca din urma. I-am incolacit bratul cu mana, făcându-l sa se incordeze. A încercat sa-si tragă bratul inainte de a-si da seama ca sunt eu, apoi s-a relaxat.
          -Ce tot faci, Serena? Ma intreba de-a dreptul frustrat.
          -Mi-am dat seama ca vreau totuși ceva de băut, am indrugat la repezeala aruncand rapid o privire peste umar.
          Eliot ramasese in picioare in mijlocul încăperii. Se uita direct in ochii mei cu o promisiune de moarte in ei. Voiam sa ridic mana si sa ii arat degetul mijlociu, dar asta mi-ar fi adus o multime de probleme si un interogatoriu serios din partea lui Luca.
          -Doar ce te-am întrebat daca vrei ceva de la bar si ai spus nu, imi aminti el.
          -M-am răzgândit.
          Sampanie. Răspunsul tuturor problemelor mele era in sampanie. Sau, daca nu era, macar șampania ma putea face sa uit problemele, macar pentru moment. Primul pahar a alunecat pe gat ca apa si a fost imediat urmat de al doilea si al treilea.
          -Dacă te imbeti sa știi ca n-am de gând sa te car in brațe, ma atentiona Luca privindu-ma pe jumatate amuzat si pe jumatate contrariat.
          -Ba da, ai s-o faci, am pufnit dându-mi ochii peste cap. Si nici macar n-o sa îți fie prea greu.
          -Ce vrea sa însemne asta? Ma intreba incruntat.
          -Fii serios, Moretti. Toți muschii astia trebuie sa fie buni la ceva, nu-i așa? Iar eu nu sunt foarte grea, am continuat sa ma lamentez ridicand din umeri.
          -Apreciez ca mi-ai remarcat muschii, Rapunzel, dar asta nu e un motiv real care sa-ti dea unde verde sa te imbeti.
          -Nu am nevoie de motive sa ma îmbăt, l-am asigurat ridicand ambele sprancene spre el. Si daca as avea nevoie atunci am si o lista suficient de lunga incat as putea sa stau in coma alcoolica minim o luna.
          Mi-am mutat privirea de la el spre paharul din nou gol. L-am lasat pe bar si am luat altul de pe tava de langa mine. Luca isi așeza mana pe spatele meu si ma înghionti ușor.
          -Haide, Serena. Sa mergem la masa.
          -Nu, am spus uitându-ma urat la el. Barul asta e cel mai simpatic loc de la petrecerea asta. Hai sa stam aici.
          -Mergi, imi ceru mai autoritar, mana lui presand mai insistent pe mijlocul meu. Haide, mergi!
          Am asezat paharul pe bar si m-am rasucit spre el cu mainile in solduri. Il priveam cu ochii ingustati si nu numai din cauza amețelii care-mi făcea mintea sa se invarta, dar si din cauza furiei. Chiar imi dădea ordine așa, ca unui copil?
          -Si daca nu merg ce o sa faci, Luca?
          -Credeam ca etapa cu provocările puerile se termina odată cu liceul, pufni el sec.
          -Iar eu credeam ca misoginismul se adresează altei clase sociale, dar aparent amandoi ne-am inselat. Deci? Ce o sa faci daca nu vreau sa merg?
          -Nimic, Serena, spuse oftand lung. N-am de gând sa fac nimic. O sa stau chiar aici langa tine si o sa te privesc in timp ce torni pe gat sampanie de parca e sport olimpic. Ești femeie in toată firea, n-am de gând sa te iau pe sus si sa te duc de aici.
          Habar n-am de ce, dar răspunsul lui m-a dezamagit. Nici macar nu imi dadusem seama ca as vrea așa ceva pana când nu m-a asigurat ca n-o sa se intample. Habar n-aveam ce mama naibi era in neregula cu mine. După câte latinisme cu Eliot de ce as vrea ca un alt bărbat sa se comporte cu mine precum omul cavernelor? Oare felul in care ma tratase Eliot imi alterate pentru totdeauna modul in care relaționez cu alți oameni?
          -Bine, am spus pierdută in ganduri. Sa mergem.
          Luca ma privi surprins dar nu a spus nimic. Am mers împreuna inapoi la masa încă goala. Unde naiba erau Wes si Amira? Cat mai trebuia sa stam in locul ăla? Voiam sa plec acasă, inapoi in camera mea, departe de Eliot si logodnica lui si copilul lor nenăscut, departe de toți oamenii aia pe care nu voiam sa ii văd si de locul ăla in care nu voiam sa fiu.
          -Ai de gând sa imi spui care e problema? Ma intreba Luca apropiindu-se suficient de mult incat bratele noastre sa se atinga.
          -Nu-i nici o problema, am mormait absenta.
          -Ai mai spus asta si te-am auzit, dar acum vreau adevarul, imi spuse cu o seriozitate care-mi strângea stomacul. Ce se întâmpla, Serena? In ultimele doua zile ai fost intr-o dispozitie de rahat dar astazi ești sub orice limita a bunului simt.
          Mi-am strans buzele una de alta si mi-am tinut gura. Un minut s-a scurs in care niciunul dintre noi nu a spus si nu a făcut nimic. Urmăream absenta cuplurile care dansau in jur fara sa văd defapt nimic.
          Apoi i-am simtit degetele lui Luca mangaindu-le pe ale mele. La început am crezut ca mi s-a părut, dar apoi a repetat mișcarea. Nu am spus nimic si nici nu mi-am tras mana. Si-a impletit degetele cu ale mele, mangaindu-mi interiorul palmei cu degetul mare. M-am infiorat din cap pana in picioare, am închis ochii si am oftat lung.
          -Te rog spune-mi cine e nenorocitul ăla, Serena, imi ceru aprospe in soapta, printre dinti. Jur ca o sa il omor cu mainile goale.
          -Nu înțeleg, am murmurat buimacă deschizand ochii si privindu-l surprinsa.
          -L-as omora chiar si numai pentru faptul ca e un inapt si un incapabil care nu e in stare sa te satisfacă, pentru ca e limpede ca lumina zile ca n-ai idee ce e aia, spuse fara pic de perdea. Pentru toate celelalte lucru pe care le-a făcut... Luca lasa propozitia aceea exact așa, fara sa fie nevoie sa o ducă la capăt.
          M-am trezit zâmbind, incapabila sa ma abțin. Nu m-am deranjat sa il mai contrazic in nici o privința. Luca știa deja de săptămâni intregi atat de multe lucruri si isi ținuse gura, ba chiar ma acoperise când fugisem si cat ma recuperam după fisura de la coaste. Credeam...speram ca pot sa am încredere in el. Voiam sa pot sa am încredere in cineva si el parea cea mai potrivită persoana in acel moment.
          Așa ca mi-am strans mana in jurul mainii lui cu degetele împletite. Gestul meu l-a luat atat de tare prin surprindere incat si-a lasat privirea in jos, spre mainile noastre împreunate.
          -Vrei sa dansam? L-am întrebat din senin simtind cum mi se incing obrajii.
          -Tu vrei sa dansam? Ma intreba si el incruntat si surprins.
          Am incuviintat dand din cap lasand umbra zambetului sa mi se aseze pe buze. Luca ma privi buimac cateva clipe dar isi reveni imediat si incuviinta dand din cap. M-a condus printre cuplurile care dansau, oprindu-se chiar in mijlocul lor. Mi-a asezat o mana ferma pe mijloc iar eu mi-am pus palma in a lui.
-Bine, o sa recunosc asta: ești un partener de dans surprinzător de bun, am spus chicotind.
-Ti-am mai spus, nu ma cunosti, Rapunzel. Încetează sa faci presupuneri despre mine!
-Nu era o presupunere, Luca. Ești foarte inalt si foarte mare si nu ma gandeam ca cineva cu dimensiunile tale poate sa se miste atat de gratios. Atâta tot! Am spus in apararea mea.
          -Bine, cred ca ar trebui sa incep sa imi fac griji. Mai intai te agăți de mine cu orice ocazie, apoi faci remarci despre muschii mei si acum despre cat sunt de inalt si mare. Serios, Serena, te porți al naibi de ciudat.
          Mi-am lasat capul pe spate si am ras. Poate era șampania, stresul si agitatia sau pur si simplu renunțasem sa-mi mai pese, dar chiar acolo in casa familiei Collins am ras in hohote de lamentările lui Luca. Bietul om se uita la mine de parca imi mai crescuse un cap.
          -Nu știam ca poți sa fii amuzant, am comentat chicotind. Bravo, Moretti! Chiar când eram sigura ca nu mai poate sa ma surprinda nimic pe lume, ai aparut tu si...
          Si cuvintele mi-au înghețat pe buze, la fel ca zâmbetul si mai apoi întregul corp.
          Ma simteam de parca cineva imi turnase gheata in vene. Ramasesem blocată, pierdusem din urma muzica si dansul si nu-mi puteam desprinde ochii de la imaginea din fata mea.
          Eliot dansa cu femeia aceea, cu logodnica lui. O ținea afectuos in brațe si ii soptea incet la ureche in timp ce ea isi ținea capul pe umarul lui si avea un zambet larg pe buze. Imaginea perfecta a unei familii fericite. Imaginea perfecta a ceea ce nu era menit de la început sa fie al meu: nici el, nici un viitor împreuna. Momentul ăla de conștientizare a realitatii, a situației deplorabile in care ma aflam, a fost ca un dus rece. O perioada n-am putut nici macar sa respir.
          -Serena? I-am auzit vocea lui Luca de parca imi vorbea prin vis.
          -Sunt bine, am impresia ca am reușit sa murmur. Sunt bine. Sunt bine.
          Atatea luni... zile intregi in care n-am putut sa respir pentru ca Eliot era supărat pe mine...loviturile...abuzurile. Dumnezeule, ma violase de nenumărate ori iar eu... acum...
          Am simtit cum mi se strânge stomacul si mi se ridica voma in gat.
          -Serena, spuse Luca mai agitat prinzandu-ma cu ambele maini de umeri. Uita-te la mine. La mine!
          Mi-am desprins cu greu privirea de la cei doi ca sa ma pot uita la Luca. Aveam impresia ca e prima oară când il vad. Ochii lui albastrii imi analizau chipul cu atentie. Parea agitat si alert.
          -Ce se întâmpla? Ma intreba uitându-se fix in ochii mei. Vorbește cu mine. Spune-mi care e problema. Lasa-ma sa te ajut.
          Pentru prima oară, am vrut sa ii spun. Am vrut sa spun cuiva totul. Am vrut sa ii spun lui totul. Am deschis gura dar cuvintele nu au vrut sa iasa.
          Un ras cristalin mi-a atras atentia așa ca m-am uitat in acea directie. Eliot si logodnica lui chicoteau amandoi cu frunțile lipite, apoi el s-a aplecat si a sarutat-o pe buze. Când s-a retras amandoi aveau câte un zambet larg pe fata, apoi el s-a aplecat ca ea sa ii poata soptii ceva la ureche.
          Habar n-am ce si cum s-a intamplat in mintea lui si ce conexiuni a înfăptuit acolo, dar maraitul lui jos si rece mi-a zburlit parul pe ceafa:
          -El e, nu-i așa? Cel care ti-a făcut toate lucrurile alea oribile... e nenorocitul de Eliot Collins!