În mâinile trecutului

P R O L O G

                        P R O L O G
                           Evellin

     Aștept ,cu inima cât o puritate, apelul spitalului unde tata a internat-o pe mama. Dintr-o dată se aude muzica Love the Way You hate me de la like a storm, semn că cineva mă sună. Mă ridic rapid din pat și mă întind spre noptiera de lângă pat. I-au telefonul și răspund.

     — Domnișoară Carter! Mama dumneavoastră... din păcate nu a putut să treacă cu bine operația, îmi pare foarte rău, însă mi-a spus că vă iubește așa mult și că e cea mai mândră mama că a lăsat o ființă așa bună și sclipitoare pe lume și să vă spun că a murit împăcat. Zise doctorul și auzeam glasul lui tremurând aproape să plângă.

     Mi se oprește lumea în loc, nu-mi mai simt picioarele, tot corpul ma furnică de parcă ar vrea să ies din acest corp și să mă duc împreună cu mama mea, că să nu fie singură. Când mă gândesc la singurătate pe care o s-o primească încep să-mi mușc buza și începe să curgă sânge și mi se prelinge peste bărbie. Ce mă face sa fiu surprinsă e că nu pot simți durerea buzii, singura durere pe care o simt este durere sufletească, mai mare decat orice durere.

     Ochii mă dor și încep să văd în ceață și corpul meu se trântește pe jos. Ultima imagine înainte să lesin a fost cu tata în bratele mele care plângea... nu si el.........
______________________________________

     Mă trezesc într-o cameră albă. Îmi întorc capul și îl văd pe tata dormind într-un scaun. Mă ridic și încerc să merg, dar eșuez.

     Căzătura îl face pe tata să se trezească brusc. Vine lângă mine și mă ajută să mă ridic. Mă duce lângă pat și mă așez. Mă uit cu o privire criminală la el

     — Ce naiba sa întâmplat cu mine?

     — Ai leșinat din cauza plânsului.

     — Tata. Știu că am avut un atac de panică. Nu mă mai considera un copil. Am 17 ani.

     Se uită la mine serios și dispare.

     Peste 3 luni

     Îmi i-au bagajul,îl bag în mașină și mă așez pe locul pasagerului. Îl aștept pe tata.

     După moartea mamei, tata a decis să ne mutăm în Sunnyvale. A trebuit să îmi abandonez viața, prietenii, orașul natal, totul, pentru că el simte că se sufocă în accea casă? Crede că eu mă simt mai bine? Am avut trei atacuri de panică.

     Îl văd cum își bagă bagajul în mașină și dă ocolul mașini. Se urcă la volan. Îmi mut privirea și mă uit pe geam.

     — Scumpo știu că ești supărată pe mine, dar așa este mai bine pentru toți, crede-mă.

     — Poate pentru tine. Murmur

     — Nu fi așa.

     — Tu ești cel care se sufocă în casa aia, dar eu? Niciodată nu te-ai gândit la mine.

     — Scumpo...

     — Lasă-mă să termin. Am petrecut mai mult timp cu mama, decât tine, am avut trei atacuri de panică în trei luni, am plâns noapte de noapte și tot tu te sufoci? Eu oricum nu am avut niciodată de ales, până la urmă sunt doar un copil,nu? Ridic mai mult tonul.

     — Scumpo. Încercă tata să mă calmeze.

     — Hai să o lăsăm moartă.

     Îmi întorc privirea spre geam, din nou.Tata pornește mașină. Privesc pe geam uimită. Locul este uimitor. Totul este așa verde, plin de viață. Tata oprește lângă un imens conac. În fața casei este o piscină imensă până în intrarea în casă.Casa de un alb imaculat, cu geamuri mari. De afară se vede un balcon imens, cu flori negre și albastre care este, cel mai probabil, balconul camerei mele.