În mâinile trecutului

C A P I T O L U L 1

             Viața este așa complicată
                            Evellin

     În aceste 3 luni m-am împrietenit mai bine cu Emma, ​​​​​​iar în prezent suntem cele mai bune prietene. Bine, poate nu i-am spus chiar tot. Cum e să vă auziți prietena spunând: Știi îmi suspectez tatăl că mi-a omorât sora mai mică și mama , nici mie nu mi-ar pica bine. M-am apropriat și de Victor, ulterior am devenit un cuplu. Emma tot nu e complet deacord cu relația, dar vrea să mă vadă fericită. Azi e prima zi din clasa a X în noul oraș. Îmi i-au un top, puțin cam decoltat, negru și niște colanți, tot negrii, adidași mei negri cu albi și geaca de piele. Mă uit în oglindă și cobor jos. Tata este așezat la masa din bucătărie. Pe masă sunt așezate niște clătite cu ciocolată. Îmi face semn să mă așez.

     — Nu îmi este foamne. Plec direct la liceu. Îi spun fără să mă uit la el

     — Evie, știu că ești supărată pe mine. Îmi cer scuze pentru palma aceea.

     — Crezi că de asta sunt supărată? Îl întreb uitându-mă direct în ochii lui verzii

      — Nu de asta?

     — Normal că nu. De când Jessie și mama au murit, nu am voie să le spun numele, nu am voie să fac nimic. Mamă mă lăsa să patinez. Dar tu nu.

     — E periculos. Le-am pierdut deja pe ele. Nu vreau să te pierd și pe tine.

     — De parcă îți și pasă mult de Jessie. Oricum deja m-ai pierdut, când m-ai luat cu forța de la patinaj. Acum scuze am liceul. Spun și îi întorc spatele

     — Te duc eu.

     — Am motorul. Nu am nevoie de ajutorul tău.

     Ies și trântesc ușa. Îmi i-au motorul și plec cu viteză. Totul mi se pare atât de frustrant. Tata nu îmi spune cum a murit, de fapt, Jessica, sau ce sa întâmplat cu mama. Chiar așa de copil mă cred?

     Ajung destul de repede la liceu. Emma mă vede și se îndreaptă spre mine. Cobor de pe motor și o i-au în brațe.

     — Cum ți se pare până acum?

     — Ca o închisoare. Recunosc eu. Hai mai bine să intrăm

     Emma o ia înainte și eu în urma ei. Coridorul este plin de elevi cu privirii curioase și unii cu privirii ucigătoare, dar nu îmi este frică de ei. Cei cu privirile ucigătoare, se uită de parcă le-am încălcat teritoriul și nu știu cum să mă omoare mai repede, iar celeilalți continuă conversațiile crezând că o să îi ignor, ceea ce și fac. Emma se duce la un băiat scund de statură, cu părul șaten, cel mai probabil un coleg. Eu decid să merg la Victor. Când ajung mai aproape de el, mă trage în brațele sale.

     — Ea este Evellin, iubita mea. Le spune prietenilor săi

     — Bună.

     — Hei. Îmi spun toți în cor

     Clopoțelul care anunță începerea orelor,sună. Îmi aduc aminte că trebuia să merg la secretariat și fix acolo mă îndrept. Ajung destul de repede. Îi spun cine sunt, îmi dau cărțile și orarul. Fac cale întoarsă și mă îndrept sper dulapul meu. Îmi i-au cartea de engleză și mă îndrept spre clasă. Nu sunt atentă și un băiat dă peste mine. Nu își cere scuze și nici nu mă ajută să mă ridic. Îl fixez cu privirea.

     — Nu vezi pe unde mergi, idiotule? Mă răstesc la el

     Tace. Mă uit în ochii lui negrii, ca demon. Înghit în sec, și continui să îmi adun lucrurile pe jos.