Protectorii:Blestemul(volumul 2)

Capitolul 2

Dupa ce ni s-au uscat hainele tuturor, am luat-o iar prin padure, îndreptându-ne spre mașini.
-Deci, mai aveți si altceva in plan astăzi, intreb eu cat de sarcastic pot, sau mergem direct acasa?
-De fapt, ne gândeam sa trecem pe la sala de antrenamente. Nu am mai fost de mult, iar acum ca a fost reconstruita putem sa o folosim iar, a raspuns Tim.

In caz ca va intrebati, sala de antrenamente a fost arsa, in urama unui incendiu provocat de cineva, care mai apoi s-a dovedit a fi Chris, verisorul lui Cassy.
-Dar, am încercat eu sa protestez, nu putem lua o pauza?
-Nu. Din păcate, Adonitii nu au vacanta. Si chiar daca lucrurile s-au calmat pentru un timp, inca ne amenință cu războiul.
Am încuviintat. Stiam ca are dreptate. Trebuie sa găsim o cale sa ii oprim, insa pentru moment, nici nu știm de unde sa începem.
Înaintez tot mai agale pe cărare. Brusca realitate a lucrurilor m-a cuprins, si nu stiu daca voi fi in stare sa ii fac fata. Adevarul este ca m-am saturat de toate astea. As da orice ca lucrurile sa nu mai fie asa, insa se pare ca nu am o astfel de opțiune. Tot ce pot face este sa merg mai departe pe drumul pe care l-am ales, sau mai degrabă, pe care m-am trezit mergand, pentru ca nici nu imi aduc aminte cand l-am ales.
Oftez din toti ranunchii. Toate astea nu mai contează deloc acum. Oricum, pe langa toate astea, am de gand sa i-l salvez pe tata. Sunt mai convinsă ca oricând ca se afla pe undeva prin apropiere, insa nu stiu unde. Inca nu le pot spune celorlalti ca încerc sa i-l găsesc. Imi vor spune ca e prea periculos, si au dreptate. Insa nu contează. Voi face asta. Insa deocamdată, am de rezolvat si alte lucruri. Le voi lua încetul cu încetul, si sper ca pana la urma totul se va aranja.

Am fost asa de prinsă in gândurile mele, încat nici nu am observat ca am ajuns deja la mașina.
-Hei, pământul către Mayra, mai esti printre noi? Ma întreaba Iz fluturandu-si mana prin fata ochilor mei.
-Ce? Da, scuze. Ce ziceai?
-Te-am intrebat daca ai de gand sa urci azi in mașina, spune ea gesticuland spre usa larg deschisă.
Intru, murmurand o scuza, pe bancheta din spate.
Drumul a părut mult mai scurt, iar dupa nici o jumătate de ora, eram din nou in oras, oprind in fata unei clădiri din centru. Am coborât de pe bancheta din spate, si am urcat scarile care duceau spre usa clădirii. Am intrat pe culoarul lung, iar Will a deschis usile care dădeau spre sala de antrenamente.
Locul s-a schimbat putin, mobila fiind mai noua, iar peretii proaspăt vopsiti, insa armele sunt aceleași cu care am exersat din tot de-a una.
Intru in sala, urmată îndeaproape de ceilalti. Ma îndrept spre peretele opus, de pe care iau cateva pumnale. Am observat ca in ultimul timp, am devenit mai slaba la aruncatul cutitelor.
Ma asez in fata unei tinte, iar apoi cu miscari precise din încheietura, incep sa le arunc. Primele încercări sunt ratate, dar apoi incep încet-încet sa imi reintru in ritm.
Cu coada ochiului ii vad pe Will si Tim exersand lupta corp la corp, iar Iz si Cassy mi se alătura, aruncând si ele la ținta.
Dupa un lung si obositor antrenament, ma hotărăsc sa iau o pauza. Iau o sticla de apa si imi ridic geanta de pe saltea. Ii anunț pe ceilalti ca plec, iar Will se oferă sa ma conducă, insa i-l linistesc spunându-i ca nu e necesar sa ma insoteasca, deoarece ma descurc sa ajung singura, dupa care pasesc dincolo de usile sălii, ajungând afara.
Constat cu uimire ca deja s-a inserat, insa având in vedere ca am fost ocupată toată ziua, nici nu mi-am dat seama cand a zburat timpul asa. Ma hotărăsc sa pornesc spre casa, asa ca incep sa înaintez cu pași mici pe trotuarul îngust. Intre timp incepe sa se întunece tot mai tare, si de cateva ori aud cateva zgomote, chiar daca sunt singura pe strada. De fiecare data cand ma întorc, nu vad pe nimeni, iar zgomotul încetează. Grăbesc mai tare pasul, dorindu-mi sa ajung cat mai repede acasa. Stiu ca poate par putin cam paranoica, dar dupa toate prin cate am trecut, încercati sa nu ma judecati prea tare. Oricum, nu ar fi fost atat de înspăimântător, daca numai cu o seara inainte nu as fi visat exact același lucru. Eram pe strada, noaptea tarziu, iar dintr-o data a inceput sa apară o ceata groasa, iar pana sa imi dau seama ce se intampla, am fost împresoară de o grămada de suflete, care imi răsuflau pe fata, facandu-mi sângele sa înghețe in vine.
Desigur, acela a fost doar un vis, imi spun eu ca sa ma linistesc. Dar cred ca ar trebui sa stiu mai bine ca oricine ca de putine ori visele sunt doar vise si atat.
Răsufla usurata cand ajung in fata casei mele. Caut repede prin geanta dupa chei, iar imediat ce sunt înăuntru, încui repede usa.
Urc scarile spre camera mea, unde obsev ca cateva foi de pe birou sunt imprastiate. Imediat realizez care a fost cauza acestui lucru: geamul, asa ca merg sa i-l închid. Dupa ce imi aranjez putin lucrurile, scap de hainele de pe mine si îmbrac o pijama mult mai comoda. Sting lumina din camera, si ma bag in pat, trăgând plapuma rcoroasa peste mine. Ma foiesc un timp in pat, de pe o parte pe alta, insa somnul refuza sa apară. Intr-un final ma dau bătută, si incep sa privesc fix la tavan, iar pana sa imi dau seama pleoapele mi se închid si adorm.