Protectorii:Blestemul(volumul 2)

Capitolul 6

Niste bubuituri in usa ma readuc in prezent. Cobor grabita scarile, si deschid usa, lăsând-o pe Isabel cu mana suspendată in aer, pregătită sa mai ciocaneasca o data la usa.
-S-a intamplat ceva? o intreb eu îngrijorată.
-Nu tocmai, imi raspunde ea pe cand imi face semn sa ma mișc din usa.
Ma dau la o parte si o las sa intre. Acesta se îndreaptă repede spre sufragerie si se aseaza pe canapea. Imi face semn nerăbdătoare sa ma asez langa ea, iar eu fac cum imi cere.
-Deci, ce ati aflat? o intreb eu nerăbdătoare.
-Nu mare lucru, insa Will ne-a sunat si ne-a spus si noua ce a aflat de la bunica lui. Asa ca i-am spus si noi acelei femei, in speranța ca ne-ar putea ajuta sa găsim o modalitate sa rezolvam asta.
-Si..? o îndemn eu sa continue.
-Si a spus ca din cauza aceasta l-ai atacat pe Will. Din păcate chestia asta nu poate fi anulată. Vei ramane Poarta.
La vederea expresiei mele triste, Iz s-a grăbit sa aduge:
-Dar, am gasit in schimb o modalitate prin care spiritele nu se vor mai apropia de tine.
Nu mai apuc sa intreb nimic, deoarece tasneste afara din casa, insa in cateva minute se întoarce cu un ghem mare si alb in brate. Cand ajunge langa mine, observ ca ghemotocul de blana are un bot, si urechi si ochi.
-E un câine! exclam eu incantata.
-De fapt e un lup. E o rasa foarte rara, spune ea pe cand mi-l da in brate.
Puiul de lup se uita la mine cu o pereche de ochii albastri asa de intensi, încat iti taie respiratia, iar apoi ma linge pe fata.
-Se pare ca te place, spune Iz chicotind.
Ma asez la loc pe canapea, cu puiul inca in brate, si il scarpin absenta dupa urechi in timp ce o intreb pe Iz:
-Deci sa înțeleg ca e al meu?
-Da. O data ce va creste alături de tine, iti va deveni foarte loial. In multe situații ti-ar putea chiar salva viata. Cat despre spirite, nu le plac Lupii Străvechi, asa ca atâta timp cat e in preajma ta, nu se vor apropia de tine.
In sfarsit o veste buna. Isabel pleca acasa, iar eu raman singura cu puiul de lup, care adorme in bratele mele.
Hmm, va trebui sa ii găsesc un nume. Insa care...
-Stiu, i-am spus puiul de lup adormit. O sa iti spun Nymeria.
Aceasta fornaie ușor pe nas, apoi se intoarce cu fata in partea cealaltă. O ridic cu blândețe si o asez pe canapea, apoi iau telefonul de pe masa, si sun pe ultima persoana din lume la care m-as fi așteptat sa o fac.
Imi raspunde chiar de la primul apel:
-Salut, Lucke, trebuie sa vorbim. Crezi ca poti veni pana la mine?
Vechiul prieten al mamei a acceptat, si ma anunțat ca va fi aici in 30 de minute.
Ma duc pana la geam sa vad daca mașina lui Iz se mai afla in fata casei si constat cu ușurare ca nu. Bun. Pentru ca nu trebuie sa afle. Niciunul dintre ei. Daca ar sti ce vreau sa fac, cu siguranță ar încerca sa ma împiedice, si daca ar vedea ca nu pot, atunci m-ar ajuta. Si ultimul lucru pe cre as vrea sa il fac, ar fi sa ii pun si pe ei in pericol.
Intr-o jumătate de ora, exact cum a promis, Lucke soseste.
Nu pierdem prea mult timp cu politeturile, iar Lucke mi se adresează direct:
-Stiu de ce m-ai chemat, insa nu stiu cum te-as putea ajuta.
-Nu te-am chemat in legătura cu Poarta.
Auzind aceasta, ma privește putin uimit, insa eu continui:
-Stiu ca mama te-a rugat sa il cauti pe tata. Si vreau sa imi spui tot ce ai aflat.
-Imi pare rau, imi raspunde el, insa e prea periculos.
-Nu contează, trebuie sa imi spui.
Acesta ofteza zgomotos, iar apoi, inca indecis, se hotăraste in sfarsit sa vorbească:
-Daca afla maica-ta ca de la mine sti, o sa ma omoare.
Chicotesc putin, stiind ca probabil are dreptate, iar el continua:
-Ultiam data, a fost închis in Închisoarea Gardienelor, alături de Will. Insa am auzit ca a fost mutat. Unde? Nu stiu. Va trebui sa afli.

Ii mulțumesc pentru informații, dupa care il conduc afara din casa. Nu pot sa cred. Bărbatul din celula alăturată celei ale lui Will era tatăl meu. Insa atunci nu stiam asta.
Ma grăbesc sa ajung in camera mea, si insfac cat de multe arme pot, pe care le ascund in betelia pantalonilor. O strig pe Nymeria, care ajunge imediat in camera si mi se cuibareste in brate.
Iau pumnalul încrustat cu diamante de pe birou. Il strang bine in mana si ma concentrez, pana cand simt o diferența. Deschid încet ochii, si constat ca am ajuns in Orașul Gardienelor. O las pe Nymeria jos, si ii fac semn sa ma urmeze. In stânga mea, doua Gardiene duc un prizonier spre cladirea principala din centrul orașului. Obsev ca majoritatea Gardienelor sunt ocupate, asa ca ma amestec prin mulțime, încercând sa trec neobservata. Stiu ca Lucke a zis ca tata nu se mai afla aici, insa sper ca pot sa aflu unde a fost dus. Intru intr-unul din baruri, unde se afla cateva Gardiene, insa majoritatea locurilor sunt umplute de prizonieri. Obsev ca mâinile le sunt incatusate, la fel si picioarele, insa de ce nu sunt in temniță?
Ma apropi de Gardiana din stânga mea, care pare cea mai de treaba, si o intreb:
-Scuze ca te deranjez, dar ce caută toti aici? Nu ar trebui sa fie închisi?
-A, Ba da. Doar ca celulele se umplu repede, asa ca ii transportăm la alta închisoare, imi raspunde ea, in timp ce studiază puiul de lup care ma insoteste.
Incuvintez in semn ca înțeleg si ma îndepărtez, asezandu-ma la o masa cat mai in spate. Asta va fi șansa mea. Voi urmări grupul de prizonieri, care probabil vor fi transportati in același loc in care a fost dus si tata.
Tot ce mai imi ramane de facut este sa astept sa pornească.