𝐔𝐍 𝐒Ă𝐑𝐔𝐓 𝐃𝐄 Î𝐌𝐏𝐑𝐔𝐌𝐔𝐓𝐀𝐓 ᴹⁱⁿ ʸᵒᵒⁿᵍⁱ [✔️]

Capitolul 24

𝙈𝙞𝙣 𝙔𝙤𝙤𝙣𝙜𝙞

     — Mi-e frică, aud șoaptă ei.

     — Sunt chiar lângă tine, șoptesc la urechea ei.

     Cu pași repezi și calmi ne îndreptam sper restaurantul hotelului, ținându-ne de mâna și simțind strângerea puternică din partea ei. Chiar dacă simt oarecum durere, prefer să tac și să îndur pentru ea. Îi este frică și este stresată din cauza unui boșorog care nu știe să-și iubească fiica, ci să o vândă.

     Ne oprim chiar îndreptam intrării, scanând toții oamenii din restaurant și văzându-l pe nenorocit la o masă oarecare. Omul nu știe ce înseamnă aripa VIP?

     Vreau să fac primii pași, dar sunt oprită de femeia care se ocupă cu rezervările.

     — Bună dimineața! Aveți rezervare?

     — Ce? mormăind, ridic o sprânceană în sus. Leena clipește atât de des încât amețesc. Femeia nu pare să știe cine sunt, așa că continuă întrebarea.

     — Numele dumneavoastră? Fără rezervare nu vă putem lăsa să intrați!

     Mă prefac că sunt înțelegător și ridic din umeri.

     — Ce se va întâmpla dacă nu am rezervare și vreau totuși să intru?

     Femeia mă privește amenințător, gata să mă scoată afara.

     — Am nevoie de securitate la restaurat, vă rog. Spune dur în stație, apoi se uita la mine ca nu cumva să pășesc înăuntru.

     — De cât timp lucrezi aici? o întreb, fără să o privesc.

     — E prima zi astăzi, spune mândra, așezându-și uniformă perfect.

     — Și ultima, continui eu.

     Securitatea vine în grabă, gata să mă scoată afara, însă când mă observa, se opresc în loc, făcând o plecăciune.

     — Ce faceți? Scoateți-l afara! Vocea femeii mă enervează la culmea acum, așa că îi privesc pe cei doi agenți.

     — E concediată, să n-o mai văd aici.

     Agenții se apropie de femeia care pare bulversată și se zbate sa nu fie prinsă.

     — Vezi tu, patronul nu are nevoie de rezervare niciodată, dar tu, da. Ești concediată!

     Trec pe lângă ea și evit privirile curioase, mergând direct la masa domnului Sang-Hu. Bărbatul se ridică în picioare când o vede pe fiica lui, apoi mă scanează din cap până în picioare.

— Tu ești nenorocitul care a vorbit urat cu soția mea?

Leena își așează cealaltă mâna pe brațul meu, în încercarea de a mă calma. Dar cine a spus că sunt nervos în acest moment?

Tot ce fac este să rânjesc în colțul gurii, apoi să o privesc pe Leena cu zâmbetul pe buze.

— Mama, tata, sora sau frate, oricine altcineva, și nu-mi pasă de faptul că sunteți tatăl ei, dar dacă o jigniți sau îndrăzniți să ridicați tonul la ea...

Mă opresc din vorbit și rup contactul vizual cu Leena, privindu-l pe Sang-Hu rece ca oceanul și drept ca stâncă. El pare să fie afectat de vorbele mele, căci se pare ca glasul i-a dispărut imediat și doar mă privește tăcut ca un câine vagabond.

— Veți ajunge să implorați milă îngenunchiat în fața noastră. Vedeți dumneavoastră, atât mama dar și tatăl meu m-au învățat că un câine născut vagabond rămâne toată viața un vagabond chiar dacă trăiește în bogăție. Nu mă luați în nume de rău, dar credeți ca nu știu cum ați devenit bogat așa, peste noapte?

Bărbatul își duce o mâna la cravată, apoi trage ușor de ea in jos pentru a respira adânc.

— Dacă îmi mai jigniți logodnica sau îndrăzniți să-i faceți ceva, polițiștii vor fii foarte curioși de averea voastră, ce părere aveți?

— Nu e nevoie să ajungeți până acolo, ce spuneti să veniți la cina? Leena, fratelui tău îi este dor de tine!

— Uitați, o primă greșeala, îl întrerup. Cred că ați vrut să spune-ți Fiul...

Pun accent pe cuvânt, iar el aproba disperat din cap. Leena vrea să vorbească, dar îi văd lacrimile din ochii și mă întorc spre ea, ștergându-le pe cele care cad în gol pe pielea ei fină.

— Vreau să-l văd, șoaptă ei îmi face pielea de găina și mă înmoaie de îndată.

— Îl vom vedea, îți promit! O sărut tandru pe frunte, apoi îl privesc pe tatăl ei.

— Venim la 7, spun rece, apoi o indrum pe Leena să plecam din priviri. Ea mă înțelege și, fără să ne luam la revedere, ieșim din restaurant.

— Unde mergem? Leena întreabă curioasa.

— Să-ți cumpărăm un inel.