°Nevertheless°

7

Kyra

JACKPOT!! Tocmai i-am făcut-o ticălosului încrezut. Credea că e mult mai bun decât mine. După o partidă super de poker ne îndreptăm spre ieșire. Îl priveam pe Baron și parcă ceva s-a declanșat în stomacul meu. Nu era prima dată când simțeam acest sentiment, dar îl simțeam doar în prezența lui. Îl priveam. Părea abătut. Desigur, clasicul răspuns. Mafia! Așa zicea și tata deobicei când se gândea la vreun plan. Am făcut clasica față de "Am înțeles " și ne îndreptăm spre mașină când mă trage și-și cere scuze pentru indispoziția pe care o avea. După momentul său de drăgălășenie, voiam să mergem acasă, dar o voce feminină, necunoscută mie, începe să-i facă scandal lui Baron și să ma înjure.

Spărgătoare de familii! Ce a vrut să spună cu asta? Adică, într-adevăr el are un copil pe al cărei mamă a lăsat-o să-l crească doar pentru a prelua mafia. Mai rău? De ce nu am știut nimic? Mă simt trădată, murdară și plină de secrete. Nu mai puteam suporta să aud discuția și ies de pe partea pasagerului mutându-mă pe partea șoferului, urc și merg în viteză pe autostradă când frâiele mașinii au cedat, izbindu-mă periculos de copac. Cu ultimele puteri înșfac telefonul apelându-l pe așa zisul meu logodnic care pare prea ocupat pentru a răspunde, după care brusc mi se întunecă ochii.

Vedeam doar negru în jurul ochilor mei, dar auzeam totul. Mașini de poliție, sirene, camere de pozat, paramedici și o grămadă de lume șocată, dar niciuna nu este vocea pe care credeam că vreau s-o aud.

- O ducem la spitalul central! Ai reușit să contactezi pe cineva din familie?

- Este nevoie să merg la secție pentru ai recăpăta informația. Dat fiind că nu avea acte asupra ei.

- Hei, al cui este actul ăsta? Baron Kingston? Tipul ăla din mafia Kings?

- Ea nu e cumva fiica lui Augusto Morran, cea logodită cu Kingston?

- Fă rost de numărul lui și lăsații pe cei din spital să îl sune! Eric, duceți-o la The Mount Sinaia Hospital!

Iar de acolo începu să-mi țiuie urechile gândindu-mă cu ce am greșit în viața asta pentru a plăti prețul ăsta.

***

Pleoapele mi se zbâcâie. Țiuitul unui aparat se aude în apropierea urechilor mele, o mână mică mă strânge puternic de a mea și două voci care se ceartă se aud răsunând. Încet îmi deschid ochii și lumina albă din cameră mă orbește. Privesc în stânga, la persoana care mă ține de mână. Este mama. Atingerea ei caldă mă copleșește. De obicei nu suntem foarte apropiate, deosebindu-ne extrem de mult ca caractere. Îmi arunc privirea încețoșată prin cameră. Pe fotoliul din colțul camerei stătea Layla, și foarte impresionată, lângă ea era Nicolas. Ambii mângâiau mica burtică a lui Layla care începea ușor-ușor să devină mai vizibilă. Tresar când aud o lovitură în ușă și vocea tatei strigând din toți rărunchii. Privesc în ochii blajini ai mamei în căutarea unui răspuns pe care din păcate nu mi-l poate oferi. Răsuflu greoi și arunc o privire spre aparatul din dreapta. 125 cu 78 și 90. De aș ști ce semnifică acele semne, dar dacă nimeni nu se alarmează înseamnă că nu este important. Ușa se deschide încet și pe ea intră o fată tânără, cam de varsta mea, cu o mapă cu fișe. Purta uniformă albastră, specifică asistentelor medicale. Ia datele de la acel aparat și urmează câteva întrebări.

- Stare de vomă, dureri de cap sau alte simptome neplăcute?

- Nimic de acest gen. Cât am dormit?

- Trei zile. Doctor Franghanh o să vină în vreo zece minute. Are o ședință, spune aceasta și iese.

- Trei zi.. încep să spun când ușa se izbește de perete și tata nervos intrase aproape scoțând foc pe nări.

- În sfârșit! Credeam că ai murit dracului!

- Tată!

- Nu mă lua cu tată! Unde dracu ți-a fost mintea să conduci o mașină fără să ai permis de conducere și cu viteză nebună în timp ce afară începe să plouă. Este totul din cauza nenorocitului ăluia de Kingston. Spune-mi ce s-a întâmplat!

- Tata! Nu mă simt bine! Putem discuta altă dată, te rog, spun eu cu glasul frânt și gata să dau drumul unor șiroaie de lacrimi. Ați putea cu toții să mă lăsați singură! Am nevoie de odihnă.

- Dar...

- Tată! Are nevoie de odihnă. Venim mâine!

Mulțumită intervenţiei Laylei tata a renunțat și a ieșit foc și pară din cameră. Mama mă ia în brațe și iese și ea urmând Layla și Nicolas.

- Mulțumesc!

- Nu-i nevoie! Tu te-ai sacrificat pentru iubirea noastră!

- Sper că voi fi nașa după un astfel de sacrificiu. Leyla se îndepărtează și Nicolas mă ia în brațe. Ai grija de ei!

- Asta e datoria mea! Și tu de tine, după care ies din salon.

Cam o oră mai târziu, un asistent a intrat în camera mea urmărind aparatul de măsură a semnelor vitale.

- Domnișoară Kyra Morran! Kyra Morran? Tu ești?

- Îmi cer scuze! Ne cunoaștem, adică? Dacă mi-ai aduce aminte, poate?

- Reggie Rostwon, eram cu trei ani ani mai mare ca tine. Te-am invitat la bal în a unsprezecea, dar tu ai refuzat. Aceasta era familia ta?

- Nu pare?

- Absolut! Acum douăzeci de minute am intrat în tură și deja colegii m-au pus la curent cu cele întâmplate. Se pare că soțul tău era cam afectat de ce ai pățit. A făcut un scandal monstru împreună cu tatăl tău pe hol.

- Ah! Soțul meu! Adică cel din cauza căruia am ajuns în situația asta?

- După tonul tău e... un dobitoc?

- Sincer...

-Vrei să-ți mai păstrezi locul de muncă sau dobitocul să-ți facă o favoare?! Nu te mai apropia de soția mea!

Întorc capul cu furie spre ușă. Kingston stă sprijinit de ușă țintind cu privirea la fostul meu coleg de școală.

- Reggie, poți să mă lași să vorbesc cu el?

- Sigur! Ne mai vedem! Mă bucur că te-am revăzut!

- Eu nu! Sper să nu ne mai vedem, bolmojeste el când Reggie pleacă.

Închide ușa și se face comod pe scaunul de lângă mine.
Pare încordat! Oare?

- Gelos?

- Nici nu ai idee!