Love with problems

4

"Nu am crezut ca e atât de rău"

Seokjin era lângă patul unde unchiul sau dormea deja de câteva luni. Corpul ii era bandajat de sus pana jos, in jurul gâtului avea un obiect special care ajuta sa nu stea îndoit, multe aparate erau înconjurate lângă, ce ii da semnele de viața si care îl ține in viață, mâna ii era acoperită doar cu ace, într-un cuvânt îngrozitor.

Satenul cu greu își tinea lacrimile văzându-și in așa stare unchiul. Parca o parte din inima sa ofilise lasand in urme doar o durere sfâșietoare. Doamna Kim avea o mâna pusă la buze pentru a își abține suspinurile chiar dacă ea îl văzuse de mai multe ori, Namjoon era langa iubitul sau pentru consolare, Jungkook nu vrut sa intre pentru ca nici Taehyung nu o făcuse.

Taehyung nici pana acum nu a avut curaj sa își vadă tatăl acolo, neștiind dacă vreodată o sa își revină. Prima data când auzise parca lumea ii căzuse in cap, umbra șterse totul din jurul sau lasându-l sa plutească într-o mare de demoni înfometați. Nici nu a știu ce i sa întâmplat după, pana mama sa nu-i zise ca leșinase. Inima îl durea de fiecare data la acel gând și chiar dacă au trecut câteva luni, niciodată nu intrase, îl privea doar când cineva iesea din acela salon sau intra, așa putând sa îl privească puțin.

Liniștea a așternut in tot spitalul Jungkook stand rezemat de perete cu mâinele in buzunar și privind spre blond. Ii putea simnti nelinistea și suferința, pana la urma o persoana importanta pentru el era in comă, vroia sa facă cumva sa ii distrugă durerea însă era complicat.

Ochii pe care ii avea mai devreme, plin de bucurie, acum erau ștersi dând in gol tristețea iar el nu știa ce sa facă. Pana la urma erau străini, și nu credea ca Taehyung îi va permite sa se apropie mai mult decât era nevoie.

Privirea brusc i se opri pe blondul asezat auzind perfect suspinurile dureroase. Perfect acum ce ar trebui sa facă?

Brunetul se puse pe picioare gândindu-se ce sa zică, nu vroia sa rostească ceva prost și sa il facă sa plângă mai tare. Nu era bun in consolare, nu a avut treaba cu asta pana acum însă se pare ca va trebui sa încerce sa fie mai sentimentalist, cel puțin sa încerce.

Încet se aproape de băiatul încă ce suspina atigandui încet umărul primind privirea înlăcrimată, lacrimile deja curganui pe obraji. Nu știa de ce dar parca simțea ca e nevoie sa ii umple corpul cu îmbrățișări si sa ii sărute frunte pentru a arată ca e lângă el. Cel puțin asa gandea, cum am zis nu e genul in face asa ceva.

"Taehyung" rosti cu un ton moale si blând luand loc lângă el si începând sa ii mângâie spatele. "O sa fie bine, nu prea te cunosc si nici nu îți cunosc familia dar din câte am auzit de la Seokjin sunt sigur ca tatăl tău o sa își revină, obișnuia sa îmi zica ca e puternic, când vine vorba de familie lasă tot, si crede-ma când îți zic ca nu o sa te părăsească, sa va părăsească" ochisorii cristalini iau fixații pe a săi Jungkook schițând un zâmbet încurajator.

Taehyung a început încet sa își șteargă lacrimile ceea ce ii zise brunetul dându-i curaj. Poate chiar își va reveni, poate chiar ii va auzi din nou vocea blândă pe care o obișnuia sa o audă.

"Multumesc" spuse intr-o șoaptă trăgându-și năsucul și privindul din nou pe brunet. "Jungkook nu-i așa?"

"Da Jungkook" zâmbi vampirul începând sa ii analizeze corpul.

Pe instagram era complet diferit față de realitate. Dacă nu avea fața uda și obosita puteai sa observi frumusețea ce se ascunde in acel chip îndurerat.

"Scuze doar ca mai devreme eram fericit sa îmi văd verișorul și nu prea am reținere de minte" schița acesta un zâmbet vampirul crezând ca ii va ceda cu totul inima la cât de mirific era.