Love with problems

6

A doua zi dimineață Taehyung deja își depuse actele urmând să învețe despre fotografii despre istoria lor și altele. Iubea să facă poze, era un micuț hobby de al său. Când era mai mic se ducea cu tatăl lui în fiecare duminică în natură pozând fel și fel de locuri frumoase.

Mintea i se duse rapid la tatăl său o mică lacrimă evadandui din ochi însă blondul o șterse, nu vroia să plângă în prima sa zi de facultate.

Vărul său și Namjoon plecase acum 30 de minute iar el rămase singur în ditamai locul neștiind unde sa se ducă. Avea orarul în mana dar ar fi fost bine dacă știa cum să ajungă în clasă.

Și mai ales ca era singurul ce stătea pe loc, ca un prostut, în timp ce studenții mergeau grăbiți să ajungă la ora lor.

"Perfect acum ce să fac?" vorbi singur uitându-se din nou în foaie însă cineva se opri în fața lui, Taehyung tresărind și ridicându-și ochii dând de o privire rece care l-a speriat.

Avea chipul palid, mult prea palid, părul era de un maro roșiatic ciufulit, nasul mic, ochii înguști și buzele subțiri. Purta pantaloni strânși, un tricou la fel și deasupra o jachetă de piele. Blondul înghiți în sec dându-se un pas în spate care desigur nu trecu de băiatul ce își ridicase o sprânceană.

"Ești nou?" întreabă pe o voce răgușită, Taehyung mirându-se puțin însă doar aprobase din cap încă speriat să scoată un sunet. "Și atunci de ce stai aici ca un prost și nu ceri ajutorul cuiva?"

Taehyung își lăsase privirea în jos simntind cum ochii îi usturau semn ca va plânge. Era inocent și vulnerabil normal ca va plânge dacă cineva vorbea atât de rece cu el și pe deasupra injurandul.

"De ce plângi?"

"YOONGI!" o voce necunoscuta se auzi blondul ridicându-și ochii înlăcrimați zărind un băiat cu părul rozaliul care pășea agresiv pe podea cat timp se apropia de ei.

L-a împins pe băiatul al cărui nume deja îl știa și se trezi cu rozaliul lângă el prizandui chipul în palmele micuțe văzându-i cum nervii i se jucau în ochi.

"Ce naiba iar sperii elevii, Yoongi am vorbit pe tema asta" se rasti luându-l in brațe, Taehyung mărindu-și ochii de uimire ne intalegand de ce un străin îl îmbrățișa.

"Dar nu l-am speriat, a început brusc să plângă, ce vina am eu" se apără cel mai mare de ani uitându-se iar la blond care doar se ascuse speriat.

"Aish ce mă fac cu tine" mormăie rozaliul acum având atenția pusă pe micul băiat din brațele sale. "Imi pare rău pentru el, nu ți-a făcut nimic nu-i așa?" întreabă îngrijorarea auzindu-se clar din voce.

Taehyung își trase năsucul cu mâneca ridicându-si puțin ochișorii umezi dând e o privire atât de blândă.

"N-Nu, nu mi-a făcut n-nimic" spuse șoptit ștergându-și cu mâna tremurândă lacrimile.

"O doamne cat de scump ești" zâmbi până la urechi strangandul înapoi în brațe și privindu-l pe cel mai mare. "Cum ai putut să îl faci pe acest băiat inocent să plângă, chiar nu ai suflet hyung"

"Jimin nu mă fă să îți zic vrio două, pentru ca o să te superi și iar eu trebuie să mă chinui să te împac, mie mi-a ajuns data trecută" pufni cel mare incrutisandu-si brațele la piept.

"Chiar și așa mă iubești nu?" rosti cu botic privindu-l cu ochișori de cățeluși făcându-l să pufnească și mai tare.

"Da, doar pentru asta ai noroc"