The boy of the shade/CLOSED

Capitolul 14

Nick POV.
A trecut o saptamana de la accidentul Andreei si tot nu s-a trezit din coma.

Imi e tare frica.Nu stiu ce m-as face daca o pierd.
-Nick, ar trebui sa pleci...Nu ai fost la scoala de o saptamana.spune domnul Smith.

-Nici dumneavoastra nu ati fost la servici..spun eu in gluma.

-Nick, stiu ca tu si Dheea sunteti prieteni.În ultimul timp imi povestea o multime de lucruri despre tine, dar ar trebui sa te odihnesti.

-Povestea despre mine?intreb eu ignorand ultima parte.

-Oh, da!spune el.

-Si ce zicea mai exact?intreb curios

-Pai..lucruri marunte.Dar toata ziua era numai Nick in sus, Nick in jos.Vorbea mai mult despre tine decat despre prietenul ăla al ei, John sau cum i-o zice...spune el.

Am zambit inauntrul meu, dar nu pentru ca domnul Smith i-a gresit numele gunoiului aluia,ci pentru ca Dheea chiar vorbeste despre mine...

-Tinere, pot vorbi putin cu tine?ma intreaba o asistenta bruneta, cam pe la 50 de ani.

-Desigur.spun si ma ridic dupa scaun, deoarece este o lipsa de respect sa stai jos cand cineva vorbeste cu tine.

Vai ce taran emancipat..
Taran esti tu ma!
Imi convine..
Serios?
Da!
De ce?
Pentru ca suntem aceeasi persoana..:))
Rasa mă-tii!!

-Vino dupa mine!spune asistenta.

-Ok .spun eu dand din umeri.

O urmez pana intr-un salon gol.
-Ce cautam aici?intreb confuz.

-Pai...tu imi aduci aminte de cineva tare drag, care din pacate, nu mai e printre noi.Am vazut ca ai stat langa domnisoara Smith de cand a venit aici, saptamana trecuta.Cred ca ti-ar prinde bine un pui de somn...spune aratandu-mi patul.

-Multumesc, dar...incep eu dar ea ma intrerupe.

-Daca se intampla ceva grav, sau se trezeste te anunt numaidecat!

-Multumesc.spun si ma pun in patul salonului care era mult mai confortabil decat parea.

****
Ma trezesc buimac, si ma uit la ceasul telefonului.
Ora 17:00.Of!Tare mult as fi vrut sa vina acea asistenta si sa ma scoale spunandu-mi ca Dheea s-a trezit din coma. :((

Ma ridic din pat si ma indrept spre salonul Dheei.
In fata usii era un medic gras, foarte gras.

-Buna seara.Pot intra?intreb politicos,stiind ca medicilor astora le sare țandăra imediat.

-Desigur.spune si isi misca gabaritul mai incolo, facandu-mi loc sa trec.

Intru incet in camera si ma uit la chipul ei.
Nu pot intelege cum, desi e in coma, pe chipul ei ince se poate citi fericirea si pofta de viata.

Ma apropii de ea si o iau de mana inerta.
Era ca si cum ai tine de mana un ursulet de plus.Nicio reactie.Si asta ma enerva si intrista in acelas timp.

Sunt sigur ca se va trezi.Dar imi e frica de ce va urma dupa.Va fi distrusa cand isi va aminti de ce a avut parte de accident...daca as putea face ceva sa nu-si aminteasca, sau sa nu o doara.Urasc sa o vad suferind.

Uitandu-ma la ea, cum statea intinsa in pat, mi-am adus aminte de chipul ei, cand ne-am ciocnit pe scari inainte de accident.
Era distrusa.Ea chiar il iubeste pe gunoiul ăla de Josh si el....of, iar simt cum ma enervez.

Singurul lucru care ma face sa ma calmez este cand imi aduc aminte de vanataia de pe obraz pe care i-am lasat-o nenorocitului.

Stau langa Dheea, tinand-o de mana si ma uit pe geamul de langa patul ei.

Afara aproape ar fi trebuit sa vina iarna, dar asta doar in calendar.Afara ploua non-stop si cerul e negru.
Cine dracu' ar putea fi fericit pe vremea asta de cacat?!Nimeni!
Dheea ar putea fi..
Ea e fericita orice s-ar intampla...si orice vreme ar fi.

Nu pot sa cred ca am ratat o saptamana intreaga de scoala.Dar nu-mi pasa...

Ce e mai greu de crezut e ca ai mei m-au lasat sa-mi petrec noptile prin spital.

Ei sunt foarte familisti si tin la prieteni.
Mereu au vrut sa ma invete, ca in viata, nimic nu e mai important decat un prieten.Nici macar scoala...

Deodata....