The boy of the shade/CLOSED

Capitolul 18

Dheea POV.
Intru plangand in prima clasa goala pe care o gasesc, trantesc usa si dau frau liber emotiilor si tristetii din mine.

Oamenii in care credeam cel mai mult pe lumea asta, m-au mintit si si-au batut jos de mine...cum as putea sa-i iert vreodata?

-Ce s-a intamplat cu tine?aud o voce groasa si ingrijorata spunand de undeva din camera.

Tresar speriata si imi sterg lacrimile din ochi.
-Cine e?intreb suspinand.

-Sunt Isaac.aud acea voce spunand.

Brusc simt doua brate care ma inconjoara si ma ridica de pe podea.Da, ati citit bine.Ma trantisem pe podea...

Ma intorc si vad un baiat inalt, cred ca...de nationalitate coreana, sau ceva de genul, cu o privire blanda.

-Ce ai patit?intreaba baiatul cu numele de Isaac.

-Eu..incep, dar ma apuca din nou pandaliile (plansul) si ma opresc.

Isaac ma trage intr-o imbratisare de urs si ma pupa pe frunte.

-E ok..spune incercand sa ma linisteasca.Ce-ar fi sa ne plimbam putin?

-Ar fi super...spun stins.

Ma ia de mana si deschide usa spre holul, acum gol, deoarece au inceput orele.

-Mergem in parc?intreaba.

-Eu...spun putin precauta, pentru ca nu stiu cat de ok e sa merg singura in parc cu un baiat pe care abia l-am cunoscut...cu toate ca suntem in aceeasi scoala.

-Haide!N-o sa te mananc..spune vesel.

-Oke..accept eu, inca incercand sa-mi dau seama daca sa am sau nu incredere in el.

In cinci minute ajungem in parc si ne asezam pe o banca.

-Sunt destul de sigur ca nu vrei sa-mi spui de ce plangeai pentru ca abia ne-am cunoscut, asa ca...sa vorbim despre altceva.spune.

-Cum ar fi?

-Cum ar fi...faptul ca esti coreanca si te cheama Andreea,cum vine asta?

-Pai...sunt coreanca doar la infatisare.Parintii mei s-au nascut si au crescut aici.Si in plus, pe cea mai buna prietena a mamei o chema Andreea.spun.

E ciudat cat de usor pot vorbi cu el.Chiar daca faza cu provenienta numelui meu e un lucru banal, imi e destul de greu sa vorbesc despre el...cu alti oameni, dar nu si cu Isaac.

-Tu esti de mult la scoala asta..sau...spun eu.

-Sau.M-am mutat aici acum doua saptamani.spune.

-.Baiatul-nou, huh?Cred ca e naspa...

-Nu chiar.Intalnesti oameni noi...si fete care intra in clasa ta si incep sa planga ca si cum nu ai fi acolo...spune razand.

-Chiar nu stiam ca erai acolo..spun, aparandu-ma de atacut lui dat indirect la adresa mea.

Il lovesc usor in umar si rad impreuna cu el.

Pana la finalul micutei noastre plimbari, m-am trezit povestindu-i despre familia si prietenii mei si chiar si despre toata nebunia cu spitalul.

-Si...asa am ajuns in clasa unde erai tu si mai departe sti povestea.spun eu.

-Nu crezi ca ai fost putin cam dura?spune el mai pe ocolite.

-Cum adica?intreb confuza.

-Pai...dupa cate mi-ai povestit eu am inteles ca prietenii tai nu ti-au spus ce a facut Josh cu târf..adica Vanessa, pentru ca nu au vrut sa suferi din nou.Dupa parerea mea tot ce au facut a fost doar ca sa nu suferi si sa iti fie bine...Dar daca tu crezi ca au gresit...hei, cine sunt eu sa te judec?spune terminandu-si inghetata.(chiar daca era luna noiembrie...)

-Chiar crezi ca nu au nicio vina?intreb surprinzator de calma.

Daca mi-ar fi zis asta altcineva as fi putut jura ca in secunda urmatoare l-as fi pocnit.

-Nu am spus asta!Am spus ca nu au toata vina,doar o parte.Prietenii tai te iubesc, Andre, si faci o mare greseala daca alegi sa te indepartezi de ei.Zic si eu...

Brusc imi dau seama de un lucru.Are dreptate...Ei chiar ma iubesc, si nu au vrut decat sa ma scuteasca de suferinta.Inca nu stiu ce sa fac.

Chiar daca nu au toata vina, tot au gresit, si rau.Tot m-au facut sa sufar, chiar daca fix asta au incercat sa evite.

Pana la urma ei ce credeau?Ca nu voi afla niciodata?Sau credeau ca atunci cand voi afla voi sari in bratele lor si o sa le multumesc pentru ca m-au mintit?

Frate, sunt asa derutata.Stiu un singur lucru:Chiar daca, dupa un timp voi fi in stare sa-i iert, Josh nu mai are ce cauta in viata mea...sa ramana cu tarfa lui.

Imi dau seama si ca, de cand ne-am cunoscut, Isaac mi-a spus numai Andre.E super draguta porecla...si originala intr-un fel.Toata lumea imi spune Dheea, el nu.

-De ce imi spui Andre?ma trezesc eu vorbind.

-Ce?ma intreaba Isaac.

Amu' ce fac?Repet intrebarea aia tampita sau mint ca nu am spus nimic?Cred ca o sa mint..

-De ce imi spui Andre?

Fuck!Macar odata in viata Dheea, urmeaza planul!

-Nu stiu...imi place.Cred ca ti se potriveste mai bine, decat Dheea.Parerea mea...spune indiferent.

-Ok.Atunci imi poti spune asa, daca iti place.Mergem inapoi la liceu?intreb.

-Ce te grabesti asa?intreaba amuzat.

-Am matematica.Nu pot lipsi.spun.

-Oke.

Ne ridicam de pe banca si mergem incet inapoi spre liceu.Drumul care oricum este scurt, mi s-a parut si mai scurt in compania lui Isaac.E un tip de treaba si am inteles ca nu prea are prieteni.Cred ca voi mai sta putin cu el.

Cand intram in liceu, am parte de ceva pe care nu stiu daca sa-l numesc scarbos, trist, romantic sau dureros.
In fata mea....

Hei fluturasilor...Ieri am primit un mesaj in care mi se reprosa ca postez prea des. :((
M-a cam demoralizat pentru ca mesajul se lega de ambele carti, asa ca am hotarat sa postez un capitol la doua zile.Daca asa vreti voi..(si in special fata care mi-a dat mesajul si m-a jignit)
Va iubesc.. :((
La media ii aveti pe Andre :)) si Isaac..