Ultimul Glonț

Capitolul 16

Davina

Deloc surprinzător, în momentul în care trecem pragul vilei, restul Viperinilor sunt deja acolo. De altfel asta și urmăream. Am de gând să explic povestea asta doar o singură dată. Mă cam plictisesc să vorbesc de zece ori pe un loc.

În momentul în care ne e simțită prezența, toată lumea se oprește din ceea ce are de făcut.

Adevărul e că e cam greu să ignori faptul că vreo zece inși intră într-o încăpere. Mai ales când nu îi cunoști pe mai multe de jumătate.

Deși nu pare, îmi dau seama că, involuntar, Kendric , Enzo și Callum s-au încordat. Și nici fetele mele nu se lasă mai prejos. Barbara, Vanessa și Veronica par gata să sară la gâtul oamenilor din spatele meu.

— Puteți să vă calmați, îi anunț. Nu-i nicio amenințare prin preajmă. Doar...Familie!

E clar că ultima mea afirmație i-a încurcat de tot. Oftez. Chiar trebuie să o iau de la capăt? Chiar trebuie să povestesc totul din nou? Chiar și scurtată, povestea asta e ridicolă!

— Bănuiesc că trebuie să le explic și lor, murmur.

— Bănuiești doar?

Mă încrunt în fața lui Izaiah atunci când îi aud întrebarea. Știu că nu are intenții rele, însă orice mic detaliu referitor la situația în care mă aflu mă calcă pe nervi. Pentru că știu că o să se lase cu scandal. Presimt asta.

— Despre ce dracu e vorba aici? întreabă Ronnie.

— Dacă îmi dați ocazia să spun și eu ceva, o să aflați ce se petrece aici.

Toată lumea mă fixează cu privirea. Altă chestie pe care o urăsc. Nu îmi place să fiu observată în felul în care sunt acum. Pentru că aproape toată lumea mă privește acuzator, așteptând o explicație de la mine.

Și o să își primească acum explicația mult dorită!

— Numele meu adevărat e Alejandra Davina Buenaventura. M-am născut în Sicilia, într-o minunată familie de mafioți. Dacă numele Giancarlo Giordano vă sună cunoscut, să știți că omul ăla e bunicul meu. Persoanele din spatele meu sunt verișorii mei. Cu o mică excepție...

Sunt curioasă dacă o să își dea vreunul dintre ei seama despre ce anume e vorba. După felul în care Barbara analizează totul, ceva mă face să cred că mintea ei face legătura.

— Roșcatul de pe capăt seamănă puțin prea mult cu tine, murmură ea.

Barbara e printre cele mai perspicace persoane pe care le cunosc. Nu sunt deloc surprinsă că ea e cea care a făcut legătura. Dacă e să fiu sinceră, aș fi fost dezamăgită să nu fi observat chestiile de detaliu puse în fața ei.

— Asta pentru că Yadriel e fratele meu. Frate geamăn chiar.

Și ăsta e momentul în care toți cască ochii. Pentru că asta nu e vestea la care se așteptau. Nici azi și cel mai probabil în nicio altă zi.

— Ia stai o clipă! intervine Vanessa. Tu vrei să zici că faci parte din mafie?

— Câți frați ai? întreabă Callum.

Și...Să înceapă interogatoriul! Urăsc să dau explicații, iar faptul că sunt bombardată cu întrebări din toate direcțiile nu mă ajută deloc.

— Da, fac parte din mafie. Deși nu pare, rădăcinile mele sunt mai nebune decât ați crede. Și am doi frați și o soră. Azriel, Yadriel și Kadence. Știți, conceptul de frați de mamă e o chestie. E atunci când mai mulți copii au aceeași mamă și tați diferiți. Așa e și aici. Kadence și Azriel au același tată. Eu și Yadriel avem alt tată față de ei doi. Toți patru avem aceeași mamă.

— Și de ce nu ai zis toate astea mai devreme? începe și Kendric cu întrebările. Chiar te aștepți să mai ai pic de credibilitate în fața noastră după toate astea?

Incredibil! După toate cele întâmplate, el are tupeul să zică asta? După tot ceea ce am vorbit?

— Tu chiar zici toate astea după ce mi-ai confirmat faptul că nu m-ai fi respectat dacă știai de la început că Azriel e fratele meu? Că nu m-ai fi respectat pentru cine sunt eu, ci pentru că nu ai fi vrut să o încasezi de la el?

— Ai zis asta? rânjește Azriel. Nu ți-a ajuns o singură bătaie? Pentru că mă cam mănâncă pumnul să te mai cotonogesc odată.

— Mă bag și eu!

În momentul în care vede intervenția lui Yadriel, Kendric face greșeala capitală în ceea ce privește interacțiunea cu un mafiot. Scoate arma la el. Și uite așa suntem toți la un pas de a asista unui dezastru!

— Te provoc să tragi! mârâie Anastasio. Ba nu! Te rog să o faci!

Aparent, Anastasio a rămas la fel de neîmblânzit cum îl știam. Lucru care mă bucură. Însă mă încurcă foarte tare în momentul de față.

— Toată lumea să lase armele jos! mă răstesc la ei.

Știu că toți sunt orgolioși din cale afară. Familia mea e așa pentru că toți sunt mafioți. Kendric e așa pentru că nu știe să își măsoare acțiunile și valorile.

Însă îmi dau seama cine ține cu adevărat la cuvântul meu în momentul în care îmi văd verișorii bătând în retragere. Știu că e greu pentru ei. Pentru că nu au fost învățați să se retragă în fața unui adversar și nu au fost obișnuiți să primească ordine de la o femeie. Însă faptul că ascultă de cuvântul meu mă face să țin la ei mai mult decât o făceam deja.

Fără tragere de inimă și încă acționând de parcă e nevinovat, Kendric bate și el în retragere, dându-mi ocazia să spun ceva. Și sper să mă fac înțeleasă! Pentru că, dacă o să trebuiască să repet, nu voi mai fi atât de înțelegătoare.

— Ia ascultați toți aici! tun. Ultima dată când am verificat, eu v-am făcut oameni pe voi, nu voi pe mine! Dacă nu vă convine ceea ce zic sau fac, ușa e a voastră! Nu cred că aveți vreunul dintre voi dreptul să cereți vreo explicație de la mine când nu sunteți capabili să îmi oferiți respectul pe care îl merit! Nu vreau să mă respectați pentru că vă temeți de oamenii din jurul meu! Vreau să mă respectați pentru cine sunt eu și pentru ceea ce fac eu! Și văd că nu puteți face asta. Ba din contră, cei care ar trebui să tacă în fața mea îmi cer socoteală! Adică tot voi mă înjunghiați pe la spate și tot voi vă plângeți că nu vă zic lucruri! Vanessa, iubita, după toate pe care le-ai făcut, vrei să mă justific în fața ta? Lasă-mă să te fac să înțelegi ceva! Tu și minunea ta de Kendric nu meritați de la mine nici o flegmă, dară-mite explicații. Viața mea personală nu vă privește pe niciunul dintre voi! Cine nu e cu mine și cu băieții, poate să plece! Și sper că m-am făcut înțeleasă odată pentru totdeauna.

Nimeni nu mai spune nimic. Toți mă privesc înmărmuriți. Totuși, în ochii Vanessei pot citi puțină dușmănie. Nu îi convine poziția în care se află. Nu îi place faptul că, din prietena ei, am ajuns să îi fiu indiferentă. Însă ea și-a făcut asta cu mâna ei. Nu eu am pus-o să și-o tragă cu Kendric. Și nici pe el nu l-am pus să o seducă.

Și-au făcut-o singuri. Și nu voi fi eu cea care să îi învețe cum să își repare greșelile. Pentru că nu există modalitate prin care să găsească iertare în fața mea.

— Nu degeaba se teme Giancarlo de ea.

Mă rotesc pe călcâie, privindu-l pe Anastasio surprins. Ce tocmai mi-a fost dat să aud?

— Bunicul nu se teme de nimeni. Mai ales de una ca ea.

Îmi dau ochii peste cap. Normal că preaiubita Cayetana nu se putea abține din a mă ataca. Fata asta nu m-a suportat niciodată. Și nici nu cred că o va face vreodată. Sentimentele sunt reciproce. Nu pot să zic că e verișoara mea preferată.

— Cam face sens ce a zis Anastasio, intervine Bruno. Nu încerci să stai departe de oameni de a căror prezență nu te simți afectat.

Îmi place cum gândește! Și gândirea lui, alături de gândirea lui Anastasio îmi dau o idee genială!

Rânjind cu gura până la urechi, mă întorc cu fața spre Viperinii mei.

— Faceți-vă bagajele, nefericiților! Ne mutăm în Sicilia!