A lui, doar a lui. || FINALIZATĂ ||

Capitolul 4.

Stau de 10 minute în cameră așteptând. Ce aștept doar dracu știe, poate aștept moartea.

Singura sursă de lumină ar fi jos, dar jos este "el". La naiba! Nu puteam avea și eu o seară normală? Mi-o trebuit plimbări prin grădină.

Dacă cobor, el vine și mă omoară, dacă nu cobor, tot găsește el o cale de acces aici și mă omoară, dacă sar pe geam, mă omor singură. Detest gânditul.

Cobor. Ce am de pierdut. Familie nu am, copii nu am, am doar o nebună drept prietenă atât, nimic mai mult.

Deschid ușa dormitorului ușor, fără zgomot și incerc să ajung măcar până în bucătărie să-mi iau un cuțit, ca să mă apăr. Sper să reușesc, măcar de am încercat să trăiesc.

Ajung în bucătărie și iau un cuțit, cel mai ascuțit, și mă îndrept spre living. Acum e acum.

Ajung în mijlocul încăperii și din toți plămânii strig.

— Haide nenorocitule! Ieși dracului afară! Nervoasă sunt? Da. Speriată de moarte? Da. Dar am și tupeu.

Nu se aude nimic. Poate a plecat. Sper să fi plecat. Dar nu.

Stiți cum se simte un cuțit în coaste? Nici eu nu știam, dar am aflat acum.

Într-o fracțiune de secundă mă prăbușesc pe podeaua rece. La naiba!

Lacrimile încep să curgă fără să le rog. Mă doare, e dureros la naiba să fie cu individul asta! Nu m-am rugat niciodată la Dumnezeu pentru mine, dar acum o fac. Mie frică..

Nu mai văd nimic, nu mai aud nimic. Nu mi-am imaginat moartea pe podeaua casei mele, dar uite ma aici. Oare chiar sunt pregătită să mor?