- Atat de frumos...
Șopti băiatul brunet înspre locul în care baiatul stătea întins la soare,se aflau la ora de sport,însă brunetul a rămas neclintit în clasa goala chiar și după terminarea orelor,iar asta îi oferi un prilej bun băiatului să realize...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Jungkook pov
Era din nou un început de an, însă anul acesta avea sa fie diferit,fiindca era primul meu an de liceu,în gimnaziu am fost catalogat drept un fraier,eram extrem de timid și tocmai de aceea îmi era greu să comunic cu alții,însă anul acesta aveam ocazia să îndrept asta,tot ceea ce îmi doream era să trec neobservat,nu voiam sa fiu din nou subiectul unor glume și cu atât mai mult speram sa nu fiu folosit din nou,datorita firi mele mult prea îngăduitoare,îmi doream un prieten desigur,însă eram conștient ca asta era cam imposibil.
Părinții mei au fost nevoiți sa se mute din oraș,ceea ce însemna că,pe lângă ca eram nevoit sa ma acomodez la noua școală,eram nevoit sa ma descurc și singur începând de astăzi.
- Fiule ești sigur ca vei fi bine în lipsa noastră?mă întreabă mama în timp ce strângea alene lucrurile într-o cutie,avea chipul trist,desi exact ca mine era conștientă ca aceasta era singura varianta.
- Sunt sigur mama,în plus mi-ai lăsat deja cartea ta de rețete deci voi fi în regula!spun apoi zâmbesc pentru a o încuraja.
Îmi iau rămas bun de la aceștia apoi mă îndrept către școală, eram trist ca nu puteam fi împreună cu aceștia tocmai în ultima lor zi în oraș,însă nu puteam lipsi încă din prima zi altfel as fi avut probleme.
Ma îndrept către garaj de unde scot vechea mea bicicleta,era destul de ruginita însă nu aveam o problema cu aceasta,funcționa cât se poate de bine,iar eu nu eram genul de om care sa se plângă.
În apropierea râului aveam mereu tendința sa ma opresc, și sa fotografiez peisajul,nu îmi găsisem încă un hobby și tocmai de asta părinții au decis să-mi facă cadou un aparat de fotografiat,erau constienti exact ca mine de firea mult prea timida a fiului lor,iar prin acest cadou sperau ca voi evada într-o lume a mea,însă nu am găsit încă ceva destul de frumos de fotografiat,totul îmi părea urat, nimic nu era special și tocmai de asta multe din fotografiile mele reprezentau chestii la întâmplare.
Îmi îndrept privirea catre râul murdar,pe malul apei o rățușcă plutea în ciuda curentului,prinsa într-o ramura a unui copac,îi fac câteva fotografii apoi îmi reiau drumul,în dreptul meu grupuri de elevi conversau în drum spre școală,nu am înțeles niciodată cum de,pentru alții era atat de usor sa vorbească în preajma altor persoane,iar tocmai de asta inima mi se făcea din nou cat un purice gândind ca momentul pe care îl urăsc atat de mult se apropia,uram sa vorbesc în fața unei mulțimi,însă eram nevoit sa ma prezint din nou fiindca intram într-un colectiv nou.
Pasesc timid în clasa ținând cu putere breteaua ghiozdanului, pana în prezent am reușit sa trec neobservat,dar acum urma exact momentul pe care îl detestam.
- Bine copii vom începe cu prima banca fiecare sa se prezinte și sa spună câteva lucruri despre el!
- Bună,ma numesc Min Suho și voi încerca să fiu cât se poate de implicat anul asta,ma bucur sa fiu colegul vostru!
