- Atat de frumos...
Șopti băiatul brunet înspre locul în care baiatul stătea întins la soare,se aflau la ora de sport,însă brunetul a rămas neclintit în clasa goala chiar și după terminarea orelor,iar asta îi oferi un prilej bun băiatului să realize...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Pov Taehyung
M-am trezit scăldat în lumina blândă a soarelui de dimineață, se pare ca după clipa în care am strigat către Jungkook,acesta nu s-a mai întors în acea zi...nici măcar eu nu înțeleg de ce am reacționat asa...știam ca Jungkook nu m-ar răni niciodată defapt el a fost cel care m-a salvat,atunci de ce mintea mea continua sa îl asimileze cu acel nemernic?
De ce corpul meu a reacționat asa la o simpla atingere? O atingere blândă care însă a fost perceputa atat de violent de mine,mintea mea continua sa deruleze acel moment îngrozitor acele mâini care se mișcau fără voie,acea privire fără urma de mila,acea senzație rece și acel întuneric etern în care am fost aruncat,nu se comparau cu atingerea de mai devreme a lui Jungkook...dar atunci ma întrebam de ce îmi era atat de teama?De ce nu voiam ca acele mâini sa ma atingă din nou? De ce îmi era frica ca as putea fi rănit exact de persoana pe care o iubesc asa mult și în care am atâta încredere?
Am oftat,privind catre corpul meu pe care îl simțeam atat de gol...lângă mine se afla o vaza de flori,cel mai probabil Jungkook le-a lăsat aici,m-am ridicat ușor de pe patul de spital,corpul ma durea în continuare îngrozitor, am prins în mână vaza cu flori cu gândul sa-i schimb apa,dacă tot am pornit catre baie,m-am apropiat de chiuveta cu gândul sa deschid robinetul însă în clipa în care am privit catre oglinda lacrimile au început din nou sa îmi curgă fără control,am scăpat din mâna vaza cu flori, tăindu-ma la picioare din cauza cioburile,am alunecat pe gresia rece,în capul meu derulându-se din nou același imagini oribile:
- O...oprește-te... Nu...nu ma atinge!! Am spus printre lacrimi în timp ce îmi strângeam în pumni parul mi-am îndreptat privirea către un ciob din apropiere apoi fără sa gândesc prea mult m-am apropiat de acesta,eram atat de murdar,ma simțeam atat de murdar,știam ca nu voiam și nici nu mai merita sa trăiesc,eram sigur ca Jungkook era dezgustat de mine...de aceea nici nu s-a mai întors,eu eram dezgustat de mine,am prins cu mana tremuranda ciobul în mână apoi l-am lipit de gatul meu,însă exact în clipa următoare pe ușa și-a făcut apariția Jungkook,am privit speriat catre el,la fel privind și acesta în jurul meu, am încercat sa ma îndepărtez tot mai mult de el pe măsură ce se apropia,apoi în clipa în care l-am văzut ca se apropie am spus în timp ce țineam cibul de sticla lipit de gatul meu:
- Nu te apropia,altfel jur ca o voi face!!am spus hotărât privind fix către cel din fața mea, am văzut cum lacrimile îi inunda chipul lui Jungkook,am înghițit în sec privind catre cel din fața mea;apoi i-am auzit vocea tremuranda:
- Taehyung...iartă-mă... Iartă-mă ca am ajuns atat de târziu,te rog...lasă...lasă jos ciobul,nu o face,eu...eu...nu pot trai fără tine...te iubesc...
Am privit șocat către cel care stătea la distanta de mine,am lăsat ca ciobul sa-mi cada din mâna,iar în clipa următoare Jungkook s-a apropiat și m-a cuprins într-o îmbrățișare;am început sa tremur fără control deși totul era atât de blând,am simțit apoi lacrimile lui Jungkook care îmi udau ceafa...
