Până când stelele o să cadă iar...

Partea II- Unde este ea?

Poate că o să sun ca cel mai mare nesimţit din lume, ca un om fără inimă, dar mă uit la dezastrul din jurul meu şi zâmbesc şi o aştept. Sfârşitul acesta nemilos este începutul a ceva frumos, al unui nou capitol, al meu, al ei, al nostru. O nouă poveste în care poate eu o să fiu adolescentul singuratic, iar ea întreaga mea lume. Sau poate ea va fi o simplă fată, iar eu băiatul ce îi va aduce o floare în fiecare zi. Poate va fi fata ce îmi va frânge inima pentru nenumărate ori, dar care s-ar întoarce mereu la mine, iar eu poate voi fi băiatul ce nu o merită în niciun fel,dar care va continua să lupte pentru ea.

Vom fi doi străini, cu un trecut fără limite în spate de care nu au habar, dar nu contează. O să am şansa să mă îndrăgostesc din nou de ea, şi ea de mine, indiferent de cât de rece va fi inima ei.

Ea e atât de fragilă, dar totuşi nemiloasă. Pielea ei palidă te va face să o adori, dar cuvintele ei îţi vor sfărâma sufletul. Este ca o operă de artă, care a împletit binele cu răul. Ea este un înger prins în cuşca diavolului... dar nu voia să fie salvată, deoarece acea salvare ar fi schimbat-o şi nu îşi dorea asta. Şi ăsta era motivul pentru care o iubesc acum, pentru care o iubeam acum un an, o sută de ani, acum miliarde de ani în urmă...

Mă aflam întins pe iarba arsă a grădinii noastre, uitându-mă pierdut la artificiile cerului. Era atâta gălăgie în jurul meu, dar totuşi atâta linişte în mintea mea. Mi-am închis ochii şi m-am bucurat de şirul neterminabil de amintiri, care apăreau doar când Soarele dansa cu Luna şi parcă mi-aş dori să danseze pentru o eternitate. E ca şi cum aş revedea un serial de nenumărate ori,mereu apărând câte un nou episod.

Dar totuşi, pierdut în gânduri şi momente din trecut, o întrebare mă bântuie cu neîncetare... unde este ea?