machiavellian | seria Madness (part. IV)

Capitolul zece

Cu o față blazată și blesteme venind pe buze, m-am apropiat de ușa din față. M-am trezit cu vreo două minute mai devreme, așa că nu puteam spune că am mintea limpede. Ei bine, "ridică-te" era un cuvânt destul de potrivit, decât să fiu târâtă brutal din pat de cineva care părea că vrea să rupă ușa.

Nici măcar nu am fost surprinsă că după ce am deschis ușa am văzut chipul colegului meu de școală izbucnind de satisfacție.

- Seán Kyung Mayfield tocmai a onorat casa cu prezența lui!

Am tresărit când l-am auzit pe băiat strigând. Cu un zâmbet larg, și-a aruncat bucuros mâinile în aer. Nu i-am răspuns o clipă lungă, dar zâmbetul lui nu a scăzut nici măcar un pic.

În cele din urmă m-am rezemat pe călcâie și m-am uitat la ceasul de perete de lângă ușa din hol. Am clipit pentru a-mi clarifica vederea și aproape am gemut.

- Seán, e nouă fără un sfert! am plâns, devastată. Ce cauți aici în zorii zilei?

- Momentan aștept să mă lase să intru o cățea adormită în casa ei. a răspuns el sarcastic, ridicând o sprânceană. Și cățea aia ar putea fi mai drăguță.

Mi-am dat ochii peste cap, dar ascultător l-am lăsat să intre. Nici măcar nu am avut timp să închid ușa înainte ca Seán să mă zdrobească într-o îmbrățișare de urs. Am gemut încet, dar sunetul era înăbușit de trunchiul lui. 

- Așa e mai bine. a răspuns el mulțumit. E atât de copleșitor aici. Abia am găsit cartierul.

- Da, știu.

- Unde e Asher? a întrebat Seán, cu adevărat curios

- Ei bine, din moment ce soarele abia de răsare, probabil că se rostogolește în pat. Acum că am făcut schimb de plăcere, ai vrea să îmi spui ce cauți aici? La nouă? Duminică? Când ar trebui să dormi până la prânz?

- Nu ești credincioasă. mi-a amintit el zâmbind cu răutate

Am reținut comentariul care era pe vârful limbii.

- Seán. l-am avertizat, iar el și-a ridicat mâinile defensiv. În ochii lui încă mai era o scânteie de amuzament și satisfacție.

- Ieri, la barul lui Cyrus, tu ai spus că nu te-am vizitat. mi-a amintit el. Și ți-am promis că nu vei scăpa de mine azi. Iată-mă aici.

M-am gândit la ziua anterioară și mi-a luat câteva secunde să îmi dau seama că așa a fost într-adevăr. Mi-a scăpat mintea, dar aveam o scuză bună. Sâmbăta a fost dificilă, iar sfârșitul întâlnirii noastre de la bar s-a dovedit a fi... derutant.

Am clătinat repede din cap, încercând să alung aceste gânduri.

- Nu toci niciodată cuvintele, nu-i așa? am întrebat, dându-i un cot ușor în lateral pentru a rupe tensiunea

El a chicotit în acel mod amuzant al lui care suna ca o hiena cu astm, și care de obicei mă amuza mai mult decât glumele lui.

- În mare parte da. a confirmat el. Dacă nu este vorba despre dietă. Atunci situația se schimbă.

Am izbucnit în râs și l-am invitat în casă. Arăta diferit față de întâlnirile noastre anterioare, pentru că nu purta costum, ci doar blugi lejeri și un hanorac roșu. În asta mi-a amintit din nou de acel băiat drăguț din liceu de care mi-am amintit. Arăta grozav, iar Mayfield, datorită încrederii sale ucigașe în sine, arăta grozav chiar și într-un sac de cartofi.

-Seán, știi... mă bucur că ești aici. Dar trebuia să vii la nouă?

Am adormit după ora patru și tot nu am dormit bine. Înainte să adorm, m-am zvârcolit și m-am întors în pat câteva zeci de minute pentru că mă chinuiau gânduri despre seara precedentă.