machiavellian | seria Madness (part. IV)

Capitolul doisprezece

A doua zi am simțit că am scăpat de o minge de cinci tone și un lanț. În sfârșit am dormit puțin, iar când m-am ridicat din pat, am simțit că am alergat un maraton. Aveam doar o ușoară durere de cap și, după douăsprezece ore bune de somn, m-am simțit cu adevărat odihnită. Mi-au plăcut primele momente după zile proaste, când respiram adânc și nu mi-a provocat nici o durere. Când toate aceste activități de zi cu zi nu îmi dădeau nici o tristețe și chiar îmi aduceau bucurie, cum ar fi să fac un duș după trezire.

Ceasul arăta unu și jumătate când am terminat de mâncat micul dejun mare, precedat de două țigări și cafea. În ultimele zile, am trăit doar cu câteva linguri de supă și apă. Mă uitam la o emisiune tv prostească în timp ce Asher stătea prin casă, făcând lucruri la serviciu și în mod constant la telefon. Iar mama citea o carte, așezată lângă mine, picioarele mele aflându-se în poala ei.

Mai aveam în minte evenimentele din ziua precedentă. Din când în când mă întrebam dacă Nathaniel e bine, dar de câte ori mă surprindeam făcând asta, mă grăbeam să mă cert. Nu era fratele meu, nu ar fi trebuit să îmi fac atâtea griji. Odată ce am rezolvat totul în capul meu și am încetat să îmi mai fac griji, m-am simțit mai ușoară.

Gândurile mi-au zburat înapoi în New Jersey. Îmi era dor de Pisica, de Erik, de Eve, până și de Laura. Îmi era dor de acele zile petrecute acolo, înspre surprinderea mea. Îmi plăceau pentru că viața mea în acel oraș este plictisitoare și monotonă. Acolo nu există foștii mei prieteni, fostele probleme, Ward... acolo mă simt bine, departe de ceea ce se întâmplă aici.
Printre altele, mi-a zburat gândul la faptul că examenul meu a fost amânat din nou. Și nu doar pentru câteva zile, și abia în ianuarie îl voi susține din nou. Cunoștințele lui Erik și-au făcut simțită prezența în acest caz, deoarece fără el, aș fi eșuat lamentabil la Princeton University. El a convins conducerea să îmi ofere șansa în ianuarie, punându-și bazele în faptul că "am probleme în familie și nu sunt pregătită acum."

Aș fi putut să îmi iau rămas-bun de la diplomă pentru că nu aveam cum să pot finaliza totul. Norocul meu în Erik.
Nu știam ce cuvinte să folosesc pentru a-mi descrie recunoștința față de Erik pentru că a făcut asta, pentru că a făcut asta mereu pentru mine. Întotdeauna mi-a curățat mizeria. El și Asher au reparat tot ce am stricat și nu știam ce făcusem pentru a merita astfel de oameni.

Eram la proces de a-mi pune hainele frumos împachetate în valiză când clopoțelul telefonului meu mi-a atras atenția. Am oftat și m-am dus la noptieră unde zăcea telefonul meu. Am văzut numele și prenumele lui Raven pe afișaj. Inima mi-a tresărit când am înțeles imediat de ce mă suna.

În acea zi trebuia să aflăm data luptei lui Kane.

Mi-a scăpat mintea ca majoritatea lucrurilor în ultimul timp. Dacă a sunat, probabil că i-a contactat cineva de la Coves.

Probabil că știau deja când Ward va urca din nou pe ring după o pauză de patru ani și când o să îl revăd pe Brooke Andersson. Telefonul încă suna și mă întrebam dacă vreau să răspund.

Totuși, știam că, chiar dacă nu răspund, nu ar fi de folos. M-aș fi chinuit din cauza asta și m-aș fi putut scuti de stres suplimentar. Am inspirat adânc și am răspuns la apel în ultimul moment, ducându-mi telefonul la ureche. Nici nu am știut că sunt atât de agitată până când am simțit că trebuie să mă așez pentru că îmi tremurau picioarele.

— Alo? am întrebat cu o voce aparent indiferentă

M-am simțit inconfortabil.

— Blake, hei! a exclamat veselă Raven, iar eu m-am încruntat căci nu mă așteptam la un asemenea entuziasm. Ce faci?