Capitolul 1

79 20 3
                                    

"𝚈𝚘𝚞 𝚠𝚒𝚕𝚕 𝚠𝚊𝚗𝚝 𝚖𝚎 𝚕𝚒𝚔𝚎 𝙸 𝚠𝚊𝚗𝚝 𝚢𝚘𝚞"
....

Urcând scările pana la etajul 4 acolo unde își avea apartamentul, Dalya intra în locuința sa extenuata, în fiecare zi era la fel

Cum părinții săi încă locuiau în Australia, ea trebuia sa se descurce pe cont propriu, atât cât ținea de viata sa personala cât și de colegiu

Chiar dacă mai primea bani de la ai sai, și o bursa destul de mare de la școala, avea și un mic job, cafeneaua în care lucra mereu a fost aglomerata

După ce plecase de la acea secție nu s-a mai întors la școală ci a mers direct la cafenea, Jimin având sa ii ia restul notițelor

Lăsându-și geanta în dormitor, Dalya se așeza pe mica sa canapea din camera de zi, aceasta comandandu-si ceva de mâncare, nu mai avea energia necesara sa gătească

Inchizandu-si ochii pentru câteva minute, fata se gândii la deținutul întâlnit astăzi, acel tip o calcase pe nervi teribil

Pierduse din timpul sau prețios pentru caz pe nimic, dar și mâine va avea ocazia, de acum încolo o va tot avea

Profesorul sau și chiar polițiștii au fost șocați când l-au văzut vorbind, a fost prima eleva din clasa acestuia care reușise acest record pana acuma

Iar colegii sau au fost la fel de surprinși, Jimin întrebând-o dacă nu s-a întâmplat nimic ciudat pe acolo, dar l-a calmat imediat, pentru ca nu avea rost sa deschidă subiectul

Când a auzit ca prin acel geam nu poti auzii nimic, doar dacă în încăpere se aflau microfoane a răsuflat liniștită, nu și-ar fi permis ca acei oameni sa ii audă conversația stupida cu acel idiot

Luându-și laptop-ul, Dalya începuse sa caute informații despre el, google-ul nici măcar nu găsise asa nume, nu exista nimic despre el

Confuza, fata intra pe pagina de cazuri, singurele informații erau numele, înălțimea, vârsta și ca era un ucigaș

În comparație cu ceilalți, părea ca este o fantoma, nu exista nimic despre trecutul sau, absolut nimic

Știa ca datoria ei era sa le afle ea de una singura, dar își va întreba profesorul, poate ii va da câteva indicii, cu toate ca nu prea credea, mai ales în cazul ei, una dintre cele mai bune eleve

Oftând frustrata, Dalya își auzii soneria, se pare ca cina sa tocmai sosise

Măcar un lucru bun pe ziua de astăzi

....

Următoarea zi, fata ajunsese destul de devreme la cursuri, Jimin așezându-se lângă ea, băiatul tocmai ce ajunsese

- Ce faci atât de devreme aici? Întreba el amuzat

În schimb, Dalya își muta privirea catre el nemulțumită, profesorul sau nu ii dăduse niciun detaliu despre acel Kim, ci doar o incurajase sa continuie cazul

- Urăsc colegiul asta. Spuse ea punându-și capul pe masa

- Aha, sa înțeleg ca acel caz te preocupa ă? Întreba Jimin amuzat

- Evident! Îți dai seama ca la absolvire voi fi premiata pentru asa caz complex și aproape imposibil? La angajare voi fi imediat acceptata. Spuse Dalya deja visând

- Ambiția ta ma sperie, mai ales ca va trebuii sa stai din nou cu acel psihopat, îmi da o senzație groaznica sa îl privesc în ochi. Spuse Jimin serios

- Putin îmi pasa mie de el, eu vreau cazul complet. Insista fata hotărâtă

- Oricum mulți nu vor merge astăzi pentru caz, vom fi doar noi doi, iar eu voi privii de după geam, te las pe tine sa te ocupi. Spuse Jimin râzând, timpul sau alocat îl va daruii fetei

The Case Of The Madman ll KTH ffWhere stories live. Discover now