ARIPI ÎMPLETITE

27 3 6
                                    


       Dragă suflet rătăcit,

"Căci unde este multă înțelepciune, este și mult necaz și cine știe multe are și multă durere."

ECLESIASTUL 🪷1:18

Drag prieten, a mai trecut o zi din multele care se scurg și se vor scurge precum nisipul printre degetele noastre. Timpul trece, nu mai am atât cât aveam înainte și cât va mai fi doar Dumnezeu știe și îmi va dărui atât cât crede El de cuviință, dar să știi că fiecare clipă a meritat și va merita tot ce a stors din sufletul meu,

Lacrimi,fericire, necaz, bucurie, durere, viață, moarte, iubire toate au rostul și timpul lor să nu te îndoiești de asta niciodată.

"Războiul își are vremea lui și pacea își are vremea ei" așa că nu te speria de furtunile din sufletul tău căci vor fi urmate de raze blânde de soare care îți vor încălzi inima trudită de atâtea lacrimi amare.

Mi-aș dori puterea unui magician pentru a te putea transporta într-o lume în care nimic să nu mai fie la fel ,fericirea să nu se mai estompeze pentru ca durerea să continuie și căutarea ta să nu fie în zadar.

Fă firimituri din durerea ta și arunc-o în vânt pentru ca vântul să o poarte cât mai departe în ritmul muzicii rugilor tale.

Nu va mai fi la fel, nu va mai fi durere când te vei trezi deoarece copilul din adâncul sufletului tău își va aminti cum să zâmbească dansând prin ploaia de lacrimi, va prinde picăturile în palme și cu roua ochilor își va spăla sufletul pentru a-și găsi vindecarea.

Acum tremuri pe țărm ca un copil înfrigurat rugându-te ca dacă prăbușirea va durea măcar să fi meritat zborul, dacă vei da greș să înfrunți viața cu inima frântă dar deschisă și cu ochii plini de înțelepciune.

Vindecarea are și ea vremea ei și nu vine până ce durerea nu va săpa în tine pentru a scoate la iveală cea mai frumoasă piatră prețioasă.

Uneori adevărul nu te va face fericit dar să nu te îndoiești de dragostea lui Dumnezeu căci iubirea Lui este nemărginită și mai presus de orice boală a sufletului și a trupului nu uita că iubirea a mai învins moartea și în trecut.

Când strigi, când ai căzut și nu-ți poți ridica fericirea de la pământ atunci vei simți puterea dragostei Lui.

Nu te teme de cădere ci înfrunt-o printr-un act de credință, lasă-ți aripile să crească înainte să lovești pământul .

Vom plânge împreună,ne vom împreuna palmele în rugă împreună, vom simți împreună înfruntând curenții care ne trag în larg și ne vom găsi drumul împreună prin iubirea care ne-a fost insuflată de Hristos.

Scrisori către un suflet rătăcitUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum